Relații complicate, în familie și în cuplu. Sentimente înăbușite, urmate de refulări neprevazute. Limbaj viu, colorat, licențios pe alocuri. Niciun moment de relaxare pentru că cititorul se simte prins în tăvălugul evenimentelor care nu curg, ci dau navala cu fiecare fila întoarsă. Autenticitate, sinceritate. Opusul plictisitorului, călduțului.
Fără ideal de Henryk Sienkiewicz – Sentimentalism fără a da senzația de exces, rațiune pana la surescitare, pesimism presărat cu exaltări aproape mistice, iubire, prietenie, cultură… și lista ar putea continua, toate se regăsesc în acest roman complex, aproape total.
Cartea lui Daniel Keyes e una care schimbă viziuni. În cazul în care nu se întâmplă asta, cred ca cel care citeşte ar trebui să-şi pună semne de întrebare, nu să considere romanul fără substanţă, pentru că e dens precum jungla în cele mai întunecate locuri.
„Trebuie spus, pentru instruirea naivilor, că, în materie de sentimente, cu cât e mai multă grandilocvenţă, cu atât mai puţin va fi adevărul.” (p. 229)
„Trebuie să trăim cu ceea ce este, şi nu cu ce-ar putea fi sau cu ce-ar fi putut fi … Nici eu nu înţeleg prea multe, dar m-am născut cu o minte care suferă tocmai de incurabila boală de a se gândi la ce-ar putea fi sau ar fi putut să fie.” (p. 297)