Bookeen eReader – Pentru cărți digitale
Continui seria „Pentru cărți digitale” cu un ebook reader pentru cei cu pretenții ceva mai mari. Bookeen Cybook Orizon este un eReader nou lansat în România și ceva mai costisitor decât cele prezentate până acum, Evobook și Amazon Kindle 3, dar și mult mai avansat.
Ce are în plus Bookeen Cybook Orizon față de celelalte mai sus este în primul rând tehnologia SiPix a ecranului senzitiv cu multi-touchscreen ce permite navigarea și introducerea de date fără a fi nevoie de o tastatura externă, cum este la Evobook sau Kindle, astfel reducându-se și dimensiunile considerabil. Totodată, contrastul ecranului este incredibil, poate reda 16 tonuri de gri lucru care face lectura mult mai facilă.
Cybook Orizon mai dispune și de un accelerometru ce facilitează comutarea între modul portrait și landscape, de conexiune WiFi și un browser web, citește formate precum ePub, PDF, TXT şi HTML plus JPEG, GIF şi PNG și este momentan cel mai subțire eBook Reader lansat în România având o grosime de doar 7,6 mm. La capitolul stocare este înzestrat cu o memorie internă de 2Gb ce poate fi extinsă printr-un card de memorie de până la 8gb.
Specificații tehnice:
- Procesor ARM926EJS(400 MHz)
- Rezolutie 600 x 800 pixeli, 167 dpi
- Display Multi-touch SiPix ePaper
- Dimensiune display 6 inci
- Grayscale 16 nuante
- Baterie litiu-polimer – pana la 10.000 pagini / aprox. 3 saptamani
- Memorie interna 2 GB
- Extensie memorie 1 slot microSDHC (maxim 8GB, aprox 8000 titluri)
- Dimensiuni 189.8 x 125.7 x 7.6 mm; greutate de 245 g
- Conectivitate Wi-Fi (802. 11 b/g/n); Micro-USB
- Formate suportate ePUB/PDF (cu sau fara Adobe DRM), TXT, HTML; foto: JPEG, GIF, PNG (grayscale)
În concluzie, deși Bookeen este un eReader destul de scump (~1100 lei) este dotat pe măsură și ar putea mulțumi până și pe cei mai pretențioși cititori de cărți digitale.
E adevarat ca e mai scump, dar diferenta nu este foarte mare la pret, insa la dotari da. Eu zic ca se merita, sunt cam 300-400 ron in plus fata de un kindle, dar are specificatii mult mai bune. Pacat ca deocamdata am un eReader, poate in viitor.
Sunt posesorul noului Kindle 3, si vreau sa spun ca e extraordinara atat jucaria cat si experienta e-cititului. Pentru mine sunt suficiente capacitatile Kindle-ului meu pe care curant l-am introdus in top 3 gadgeturi preferate.
Cat despre acest Bookeen nu pot spune decat ca dispune de cateva calitati inutile.
am zis!