Titlu: Cititorul din peşteră
Autor: Rui Zink
Editura: Humanitas
Anul: 2013
Pagini: 120
“Cartea ne obligă să călătorim,televiziunea să rămânem gură cască.”
Am luat această carte în mână și nu am lăsat-o până nu am ajuns la finalul ei. Ce-i drept, nu este o carte consistentă şi nici una care să îţi dea bătaie de cap cu termeni filosofici şi nici măcar nu are nevoie să fie aşa, deoarece te înhaţă încă de la prima pagină prin simplitatea și modul în care faptele sunt prezentate. Cel puţin mie aşa mi s-a întâmplat şi nu am nicio îndoială că cei care îi prind firul o să sfârşească prin a o iubi.
Personajul principal este un adolescent care, aidoma majorităţii tinerilor, nu a prea pus mâna pe cărţi la viaţa lui, nevoit să treacă prin divorţul părinţilor săi, eveniment ce va avea repercusiuni în ceea ce priveşte comportamentul şi integrarea sa în societate. Împrejurările îl obligă să se maturizeze şi să descopere plăcerea cititului: („Tocmai făceam un lucru pe care, din câte îmi aminteam, nu-l făcusem niciodată la şcoală: învăţam. Şi simţeam ceva şi mai straniu: îmi plăcea să învăţ.”) odată ce îl cunoaşte pe Anibalector- un monstru „devorator”, dar nu de oameni (decât în unele circumstanţe), ci de cărţi.
Un aspect ce mi-a plăcut enorm în ceea ce priveşte romanul a fost multitudinea de citate pe care le poţi extrage şi care, pur și simplu, te cheamă să citeşti şi să citeşti, transformându-te instant într-un Anibalector ce „devorează” filă cu filă cartea. Văd aceste citate ca pe nişte invitaţii subtile la lectură, ispitindu-te fără să îţi dai seama şi, de ce nu, să vă ispitesc şi eu, dându-vă un mic imbold:
”O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini şi tâmpenii, nu. Este diferenţa dintre a călători şi a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură cască.”
“Să spunem că, la fel ca în dragoste, lectura e o întâlnire între două persoane imperfecte care se pot completa la perfecţie.”
“Într-o zi, tinere şi descreierat amic, vei învăţa că lucrurile cele mai importante în viaţă sunt cele care nu servesc la nimic.”
Cititorul din peşteră este o carte pe care, în mod paradoxal, aş recomanda-o în special celor care nu citesc. Probabil va întrebaţi de ce. De ce o carte s-ar adresa cuiva căruia nu-i place să citească? Ei bine, în primul rând ea dă cititorului ocazia de a se transpune în pielea personajului principal, de a se regăsi în acesta, lucru esenţial, din punctul meu de vedere, pentru a putea înţelege şi simţi pe deplin o carte si, mai ales, ceea ce ea transmite. În al doilea rând,chiar dacă mesajul său este unul profund (în pofida faptului că romanul se întinde pe doar trei capitole şi aproximativ vreo 90 de pagini) acesta este transpus pe hârtie în aşa fel încât să fie înţeles de toţi posibilii cititori, inclusiv de cei care nu au defel această pasiune.
Recenzie trimisă de Alina Popa.