Maşina timpului – H.G.Wells

Masina Timpului - HG Wells
Titlu: Maşina Timpului
Autor: H.G.Wells
Editura: Nemira
Anul: 2012
Pagini: 497

Genul Science-Fiction îşi are rădăcinile în operele unor autori precum Jules Verne şi H.G.Wells, influenţa celui din urmă fiind enormă pentru scriitorii anglo-americani.

Una din temele preferate ale genului SF, călătoria în timp, este abordată de Wells în nuvela Maşina Timpului.  Ceea ce m-a încântat cel mai mult la lectură a fost personajul principal, curajosul Explorator al Timpului care se avântă în viitor, în anul opt sute două mii şapte sute unu. Dornic să exploreze necunoscutul, entuziasmat de creaţia sa miraculoasă, Maşina Timpului, personajul te duce cu gândul la Doctor Who, care călătorea în a sa cabină telefonică din aceeaşi poftă pentru imprevizibil şi aventură. “Nebunia” de care e cuprins Exploratorul Timpului îmi aduce aminte şi de Doc din trilogia Back to the Future, acel savant cu părul alb, vâlvoi, cuprins de o frenezie şi agitaţie similară, şi care chiar foloseşte un automobil ca să călătorească înapoi şi înainte în timp.

Alcătuită din nichel, fildeş, cuarţ, şi cristal de stâncă, Maşina Timpului îl poartă în şa pe Explorator până într-un timp în care separarea societăţii în două clase modifică total modul de viaţă şi natura umană. Wells încearcă să atragă atenţia că securitatea socială, bunăstarea şi lipsa obstacolelor duc la inutilitatea inteligenţei, care nu mai este nevoită să se confrunte cu nimic. În consecinţă, unei perioade îi urmează, logic, una de decadenţă. Gândurile Exploratorului nostru redau ciudăţeniile mecanismului social: “Efortul de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă – adevăratul proces civilizator, care face viaţa din ce în ce mai plină de securitate – mersese neîncetat înainte, până la o culme. (…) În noile condiţii, de desăvârşit comfort şi securitate, acea energie neobosită, care la noi este tărie, va deveni slăbiciune (…)Aceasta a fost întotdeauna soarta energiei în condiţii de securitate; ea duce la artă şi erotism, şi apoi vine lâncezeala şi decăderea.”

Societatea în care ajunge Exploratorul, împărţită în eloi şi morloci, ar fi o ilustrare în extremis a divizării Capitalist-Muncitor, în care al doilea l-a susţinut pe primul până la sacrificiu şi abrutizare. Dacă eloii au un trai paşnic, de animale ignorante şi fericite, dar fiind încă oameni, morlocii, în schimb, izolaţi sub pământ, duc o viaţă sălbatică, de animale feroce. Cele două specii ar putea fi o alegorie a autorului pentru eşecul comunismului: dacă nu există egalitate socială, consecinţele sunt dezastruoase pentru o anumită pătură a societăţii. Să fi făcut Wells o pledoarie pentru comunism? Sau din contră? Când cercetează locurile anului 802.701 şi constată lipsa proprietăţii personale, o consideră o consecinţă a comunismului, la fel ca înfăţişarea identică a eloilor. Wells pare să aducă, subtil, argumente pro şi contra acestei doctrine politice.

Nuvelă cu suspans bine dozat, cu substrat social şi chiar politic, Maşina Timpului e o lectură care te pune pe gânduri şi te înfricoşează pe alocuri: tot ce realizăm acum, în prezent, trebuie realizat şi cu gândul la viitor.

A doua nuvelă din volumul Maşina Timpului, Insula doctorului Moreau, pune şi ea o problemă importantă, dar de data aceasta, fără legătură cu tehnica, ci cu posibilităţile biologiei. Naufragiatul Edward Prendick este salvat de misteriosul Doctor Moreau şi de asistentul său Montgomery, şi ajunge să cunoască îngrozit felul în care se pot forţa limitele biologiei.

Moreau, aspirant la statutul de Creator, de demiurg terestru, experimentează pe animale ideile sale nebuneşti legate de fiziologie: ” Nu-ţi poţi imagina strania şi sublima încântare a acestor dorinţi intelectuale(…) Doream – era singurul lucru pe care îl doream – să găsesc limita extremă a plasticităţii unei forme vii”. Prendick ia parte fără voia sa la acest spectacol al suferinţei şi durerii, şi la modificarea naturii animalice, supusă de către doctorul Moreau constrângerilor specific umane: “parodia lor de existenţă omenească începea cu o agonie, era o lungă luptă interioară (…) Ce mă revolta era toată această inutilitate”. După ce scapă din iadul de pe insulă, întors între oameni, Prendick nu poate trece peste animalitate (supusă unor metamorfoze în acel loc izolat de către Moreau), o vede peste tot, şi pierde din vedere latura umană. Riscul ştiinţei îl reprezintă astfel dezumanizarea.

Scrisă într-un ritm ceva mai alert, cu o structură densă, nuvela reuşeşte să transmită răspicat un mesaj important: cum folosim ştiinţa, cu ce scop, doar ca simplă distracţie, din curiozitate? Consecinţele pot fi dezastruoase dacă ignorăm răspunsul la aceste întrebări.

Microromanul Lumea eliberată vorbeşte despre progres, despre năzuinţa omului de a prinde soarele – metafora de la baza romanului pentru dorinţa de transcendenţă, depăşirea limtelor, pentru imboldul etern spre schimbare şi acţiune. De data aceasta, Wells prevede soarta politică şi economică a lumii, înfăţişând un război care schimbă faţa societăţii la jumătatea secolului. Odată cu descoperirea radioctivităţii şi fabricării bombei atomice, statele lumii sunt angrenate într-o lungă bătălie care le aduce la extenuare şi degradare, însă care le permite, paradoxal, o renaştere fabuloasă din cenuşă.

Utopia începe în punctul în care liderii statelor alcătuiesc un Stat Mondial, abolind monarhia, şi construiesc o singură Republică Mondială. Regele care vrea să răstoarne acest plan se numeşte, culmea, Regele Balcanilor, şi poartă numele de Ferdinand Carol, ceea ce ar putea însemna o referinţă subtilă (şi grosolană) la conducătorul României de la începutul sec.XX şi la prinţul moştenitor: Carol, şi nepotul său Ferdinand. Personal, n-am gustat deloc denumirea sa ca Vulpoi slav, o greşeală destul de frecventă de-a occidentalilor de a include din ignoranţă românii  în popoarele slave.

Perioada de prosperitate este parţial umbrită de efectele radiaţiilor, dar acestea nu opresc progresul şi pacea care se instaurează treptat. Întreg romanul se dovedeşte a fi fantasma pură, dorinţa ascunsă, sublimată estetic foarte prost, a autorului, în legătură cu mersul lumii. Personaje vii nu există, creionările sunt vagi, poate doar cu excepţia Vulpoiului slav, antagonistul îndărătnic, şi a bătrânului Karenin, care face predicţii cu privire la evoluţia noii societăţi.

Volumul Maşina Timpului se poate dovedi o lectură pe cinste pentru fanii SF sau pentru cei care vor să se iniţieze în acest gen.

Scroll to Top