Titlu: Fata cu picioare de sticla
Autor: Ali Shaw
Editura: Litera
Anul: 2010
Pagini: 336
St Hauda’s Land. Mlaştini ce ascund secrete întunecate. Vite cu aripi de fluture. O creatură ce transformă totul în alb. Fata cu picioare de sticlă. Midas fotograful. Toate acestea sunt elemente magice ţesute într-un basm modern ce cu siguranţă va frânge inima cititorului. O porţie zdravănă de fantastic ce poate n-are alt rol decât acela de a îndulci cumva, facând-o să para atât de ireală, povestea tristă pe care Ali Shaw ne-o prezintă.
Romanul de debut al unui autor tânăr (născut în 1982), şi totuşi suficient de talentat având în vedere că acesta i-a adus premiul DESMOND ELLIOTT, ne prezintă povestea Idei, fata cu picioare de sticlă şi a lui Midas, băiatul introvertit care respinge orice contact cu ceilalţi, preferând să perceapă lumea inconjurătoare prin intermediul aparatului de fotografiat.
Ida, în ciuda bolii ce pusese stăpânire pe ea, e singura ce pare cu adevărat vie, plină de viaţă şi agăţându-se mereu de speranţe. In timp ce restul locuitorilor din St. Hauda’s Land se poartă de parcă ei ar fi cei cu picioare de sticlă, fragili, temându-se de orice şi preferând o viaţă izolată, trăită în resemnare, în umbra unor amintiri.
Oricât de fantastic ar părea acest roman, totul nu este decât o metaforă pentru a reliefa probleme din viaţa reală. Este un roman depre pierderi şi felul în care le fac oamenii faţă, despre transformare, negare, acceptare şi resemnare. Roman ce stă sub semnul unei metamorfoze de tip kafkian, o metamorfoză dublă, în direcţii opuse, în timp ce Ida se preschimbă în sticlă, Midas reînvaţă să fie om. Fata cu picioare de sticlă este o poveste creată în acelaşi stil trist al basmelor lui Andersen.
Un aspect deosebit pe care trebuie să îl menţionez este limbajul atât de poetic pe care îl foloseşte Ali Shaw în relatarea acestei poveşti, dând naştere unor imagini vizuale atât de puternice încât simţi răceala, albul ce domină în acest ţinut misterios. Autorul aproape că scrie poeme în proză.
Dar oricât ar fi de minunate descrierile de peisaj, sau de eficiente în a te face să intri în atmosferă, sunt multe, mult prea multe. Atât de multe, încât devin obositoare şi riscă a-l determina pe cititor să lase cartea din mână. Fata cu picioare de sticlă e acel gen de carte pe care mulţi o abandonează la jumătate. Restul, care fac un efort să o citească până la capăt, nu regretă, fiindcă abia după prima jumătate începi să fi fermecat de fiecare rând.
Finalul, pentru mulţi va fi unul dezamăgitor. Te lasă cu prea multe întrebări, prea multe neclarităţi. E ca şi cum ceva lipseşte, ceva e ascuns. Unii dau vina pe autor, cum că fiind primul său roman, nu şi-a construit prea bine personajele, nu spune suficient despre situaţia Idei. Parţial, le-aş da dreptate, poate că s-a concentrat mult prea mult asupra descrierilor de peisaj, în loc să lucreze mai mult asupra personajelor, sau la povestea în sine. Totuşi, eu aş avea altă interpretare. Cred că nu contează atât de mult detalile despre această fată, pentru că povestea eu nu o percep ca fiind despre ea, despre evoluţia ei. Ci mai degrabă despre felul în care prezenţa ei schimbă atâtea personaje. Le transformă, le face să lase deoparte teama şi să îşi înfrunte neclarităţile. Nu e o carte despre un om pe moarte, ci despre cum un om bolnav, care aparent are nevoie de ajutor, sfârşeşte prin a-i ajuta pe ceilalţi. Despre o moarte ce-i trezeşte pe ceilalţi la viaţă, scoţându-i din amorţirea în care trăiau cu resemnare.
Dacă citiţi Fata cu picioare de sticlă şi vă place, atunci trebuie să vă spun că în ianuarie 2012, Ali Shaw a lansat un nou roman, The man who rained.