Titlu: Maitreyi
Autor: Mircea Eliade
Editura: Litera Internațional
Anul: 2009
Pagini: 210
Recenzie trimisă de Florin Buzdugan
Tocmai am terminat de citit romanul lui Eliade, Miatreyi, pe care, cu siguranță, l-au citit mulți alții și care se studiază în liceu.
Romanul, după cum bine-știți, se axează pe relația de dragoste dintre Allan și Maitreyi, în casa inginerului Narendra Sen, tatăl lor, al amândurora.
„Povestea” începe, cam tipic, cu cei doi tineri care, într-un fel sau altul, nu se plac. Din contră, Allan, un spirit eurasian, civilizator (în stilul cioranian – v. Căderea în timp), vine în India cu gândul, voința, dorința și spiritul de a civiliza, având un elan cum nu se poate mai mare: „Mă aflam, atunci, la începutul carierei mele în India. Venisem cu o sumă de superstiții, eram membru în Rotary Club, foarte mândru de cetățenia mea și descendența mea continentală, citeam mult despre fizica matematică (deși în adolescență visasem să mă fac misionar) și scriam aproape zilnic în jurnal.” Cât despre Maitreyi, autorul-narator ne spune următoarele: „Îmi amintesc foarte vag că, văzând-o o dată în mașină așteptând în fața lui Oxford Book Stationery – în timp ce eu și tatăl ei, inginerul, alegeam cărți pentru vacanțele de Crăciun –, am avut o ciudată tresărire, urmată de un surprinzător dispreț. Mi se părea urâtă – cu ochii ei prea mari și prea negri, cu buzele cărnoase și răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat și și-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată brațul întreg gol și m-a lovit culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi spus de lut și de ceară.”
Iată, așadar, imaginea pe care și-o face Allan, spiritul eurasian cu dorința de a civiliza această Indie plină de mistere, de panteism, de senzualitate și sete, despre Maitreyi – o prezență care îi repugnă, care nu este un ideal de frumusețe pentru Allan, plinul de sine eurasian, dedat la petreceri, la nopți pierdute în brațele cine-știe-cărei metrese și așa mai departe. Dar trebuie reținut un detaliu foarte important, anume că Allan a avut o ciudată tresărire la vederea Maitreyiei. Cărui fapt se datorează acest lucru? Nu știm, nu ni se spune, nu încă.
Mai departe, pe măsură ce avansăm în lectura romanului Allan este trimis undeva departe, în pustie, la un baraj, ca să supravegheze construcția și să remedieze defecțiunile ce pot apărea pe parcurs. Se-mbolnăvește de malarie și ajunge în spital. Gurul său, Narendra Sen, speriat, vine să-l vadă la spitalul în care este internat și-i face propunerea să vină să locuiască în casa lui, alături de soția lui, doamna Sen, și, desigur, cu Maitreyi. Maitreyi Devi.
Acțiunea decurge, din acest punct, haotic. Maitreyi și Allan (învățăm asta și în liceu) intră într-un joc al voluptății, al seducției, al dorinței etc. Dar, dacă pe Allan îl interesează Maitreyi și tot ce înseamnă voluptatea reușitei, seducția și culmea actului carnal, ea „era câștigată numai de joc, de voluptatea amăgirii, nu de ispită. Nici nu-și închipuia pe atunci ceea ce poate însemna pasiunea”.
Nu știa, și nici chiar înspre sfârșitul romanului Maitreyi nu va ști ce înseamnă, de fapt, pasiunea. Cel puțin, nu din perspectiva lui Allan. Ideea pe care este scris romanul este această coincidentia opositorum, diferența cultică, etnică, psihosocială etc. dintre cele două personaje. Pe de o parte, este mentalitatea occidentală, civilizată, care își are convingerile sale privind femeia, privind orgoliul acesteia, feminitatea, dăruirea acesteia, modul ei de a vedea lumea, familia etc., iar pe de altă parte, mentalitatea orientală, sanscrită, mitologizantă și mitologizată, panteismul cu care iubește Maitreyi, vorbindu-i lui Allan despre relația ei de dragoste cu un copac, care o mângâia, care o atingea, care o alina, și care se juca cu ea; care consumă dragostea, actul sexual cu o ferocitate primitivă, arhetipală aș spune, dacă nu aș forța termenul prea mult. Tatonările dintre cei doi, lecțiile de predare a limbii franceze și a limbii bengali (hindusă) pe care și el fac reciproc tocmai această menire au, de a-i apropia, de a-i unifica. Dar. Dincolo de acest joc (nevinovat, tineresc) există un complot. Există o înțelegere tacită între membrii familiei, între gurul lui Allan și părinții femeii. Un joc dureros, în care Allan crede că îi este superior Maitreyiei, când crede că experiențele sale trecute au vreun avantaj, dar fapt e că lucrurile sunt invers; în acest spațiu în care căsătoria, unirea, contopirea într-un singur trup a două persoane se face prin intermediari, este reglementată de tradiție, de zei, strămoși, capul familiei, Narendra Sen. Cert este că familia iubitei lui Allan nu va vrea niciodată să le dea binecuvântarea.
Iubirea dintre cei doi, atunci când este deplină, este mistuitoare, chinuitoare, dureroasă până la oase. Toate planurile, logodna lor panteistă, inelul-simbol pe care Allan îl poartă și în care sunt înglobate atât principiul feminin, cât și principiul masculin. Animus și anima, yin și yang etc.
O întrebare care-i vine în minte lui Allan este cea în care se întreabă dacă nu tot ce face Maitreyi este un miraj, o amăgire perpetuă, care nu are nicio șansă de a se materializa. Se întreabă fiindcă Maitreyi se joacă cu el, și-l ațâță, și-i ațâță toate simțurile până la durere, uneori făcându-l chiar să-i vină să plece sau să sară asupra ei, să-i spună vorbe de ocară.
Dar, în fond, cine și ce este Maitreyi? Lăsând deoparte aceste întrebări:
Tinde, cu toate acestea, să pice în banal și în locuri comune, faptul că Maitreyi plânge din orice, chiar dacă este un spirit foarte vulcanic și neechilibrat, comportamentul și faptul că se feresc a fi văzuți – deși, într-un final, încep să se iște suspiciuni în privința relației dintre ei doi – tind să degradeze structura și încărcătura pe care Eliade, fără doar și poate, le investește în acest roman, parte ficțiune, erotică, parte jurnal intim (cum face, spre exemplu, în Nuntă în cer).
Am lăsat o serie de hăuri în prezentarea subiectului romanului pentru a vă bucura voi de ele.
Lectură plăcută!