Virginia Woolf este considerată o reprezentantă de seamă a modernismului literar și, cu precădere, a experimentalismului englezesc. Imbinările inedite de stiluri și procedee, precum și forța de expresivitate devin reprezentări ale firescului în universului literar construit. Etapele evoluției sunt vizibile în romanele Virginiei Woolf prin abordarea și gradul de maturitate prin care reușește să îmbine stilurile literare marcante ale tranziției dintre secolele XIX și XX, dar, în același timp, să creioneze pentru critica literară un adevărat tablou al marilor influențe care i-au definitivat ulterior stilul personal.
Romanul Virginiei Woolf, Noapte și zi, face parte din categoria de scrieri experimentaliste si reprezintă cel de-al doilea roman al autoarei. Romanul pune în relief atât o poveste de dragoste, cât și o comedie socială în care sunt puse la îndoială toate tradițiile societății post-victoriene. Ironia fină și utilizarea opozițiilor recreează cadre sociale și evocă tablouri literare care pot fi considerate reprezentări ale clișeelor lumii britanice de la final de „belle epoque”. Romanul poate fi văzut și din perspectiva procesului de emanciparea a femeilor din societățile conservatoare, dominate politic de drepturile deținute de bărbații din elita societății.
Atmosfera romanului este specific londoneză și încă de la început se observă opoziția dintre nobilimea britanică, deținătoare de ranguri și alodii, respectiv burghezia aflată într-un permanent proces de redefinire socială. Discrepanțele dintre cele două clase sunt puse în valoare prin concentrarea firului narativ asupra imaginii femeii în societate. Utilizarea a două personaje exponente, chiar tipologice, pentru structura socială din care provin are scopul de a releva problemele comune și privațiunile de care suferă imaginea femeii la începutul secolului al XX-lea. Tehnica romanului este una destul de neconvențională. Autoarea ține să scoată la iveală rolul femeii și întreaga paletă a experienței cotidiene într-un univers de restricții și prejudecăți care izolau femeia într-un mediu controlat de familie. Conflictul intern este observabil în cazul ambelor figuri feminine, fiind dat între nevoia de libertate și necesitatea de a urma o traiectorie impusă prin căsătorie. Katherine Hilbery este dominată de insecuritatea generată de opoziția dintre așteptări și realitate, dar Mary Datchet, deși trece prin aceleași ipostaze, reușește să se identifice cu un nou tipar de gândire prin participarea activă în susținerea mișcării sufragetelor. Viețile celor două sunt construite prin contradicții, fiindcă relevă manifestările determinate de mediul educațional diferit, astfel încât plimbările în apus ale Katherinei denotă dorința unei vieți romantice, pe când Mary caută implicarea socială și lupta pentru egalitatea femeilor în drepturi.
Katherine Hilbery, personajul principal al romanului, este o tânără intelectuală, în vârstă de treizeci de ani, vârstă deloc întâmplătoare, deoarece după 1918 era considerată vârsta legală de vot pentru femei, care a crescut sub egida respectului, a culturii și a romantismului. Descrierea minuțioasă a Katherinei și, în genere, a tuturor personajelor, este una atentă, dar deloc subtilă, ca o prolepsă:
[…] domnișoara Hilbery semăna cu ambii părinți, iar elementele moștenite se întrepătrundeau ciudat. Avea mișcările iuți, impulsive ale mamei, buzele întredeschise gata oricând să rostească o replică, apoi cădea în muțenie; ochii migdalați și închiși la culoare ai tatălui luceau cu o umbră de tristețe sau, întrucât era prea tânără ca să fi putut adopta o atitudine melancolică, n-aveai decât să consideri că la baza acelei priviri nu se afla tristețea, ci mai degrabă o fire înclinată spre contemplare, dar perfect stăpânită […] (p. 9).
În viața Katherinei apar două personaje, William Rodney și Ralph Denham. Primul este un poet arivist care urmărea să obțină atenția ei și statutul deținut prin familie, în timp ce al doilea întruchipa pasiunea și dorința de control, însă sentimentele acestuia oscilau între Katherina și Mary. Evoluția Katherinei se desfășoară între două planuri existențiale. Primul este dominat de o viață deluzorie, fără niciun scop, în care ea caută o sursă de motivație pentru activitățile cotidiene, fiind inspirată de tedința socială de emancipare. Dorește o slujbă, stabilitate, însă toate sunt proiectate la un nivel pur ideatic, Katherine nefăcând nimic concret pentru a-și duce dorința de împlinire socială la bun sfârșit. Al doilea plan este conturat printr-o imagine a falsei satisfacții, care este căutată în confortul aparent al relațiilor maritale. Ideea de familie și impunerea unei tipologii comportamentale o limitează la existența în cadrul restrâns al rudelor și al ocazionalelor interacțiuni.
Mary Datchet își urmează pasiunea și are o ocupație prin actele de caritate și implicare socială în sprijinirea mișcării sufragetelor, însă ea nu este plătită pentru munca ei, astfel că familia este nevoită să o susțină financiar. Însă „mulțumirea ei era aproape netulburată […] ea căpăta atâta mulțumire din lucrurile simple, cum ar fi micul dejun de una singură în camera cu frumoase îmbinări de culori, curată […] și se simțea atât de fericită încât la început obișnuia să caute cu înfrigurare vreo hibă în toată situația asta sau pe cineva față de care să se scuze” (p. 76-77). Nici pentru ea confortul afectiv nu îi oferă siguranță, însă abilitatea de a-și păstra independența ca femeie îi oferă un atuu față de Katherine, aceasta din urmă devenind captivă în norma mariajului impus ca necesitate.
Romanul Noapte și zi poate fi considerat o frescă socială a ultimelor rămășițe din societatea victoriană, dominată de un paradox al modernizării și al conservatorismului care a impulsionat nevoia de redefinire a legăturilor sociale și familiale dintre genuri. Femeia este expusă printr-un decupaj din epocă, ceea ce ne permite să observăm evoluția ei între două dintre multele tipare posibile. Lumea începutului de secol XX este agitată, iar romanul urmărește etapele tranziției prin detalierea primelor forme de manifestare a mișcării feministe, într-un conflict cu structurile conservatoare aflate în contradicție cu lumea nouă care se preconfigura odată cu Primul Război Mondial.