Povestea unui centenar

Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut de Jonas Jonasson

Editura: TREI
An apariţie: 2011
Pagini: 464

Romanul cu titlul neobişnuit de mai sus, scris de suedezul Jonas Jonasson, a ajuns unul din bestsellurile Europei. În 2010, a fost cea mai bine vândută carte în Suedia. În Germania, se află de 5 săptămâni pe primul loc în vânzări. De asemenea, a fost tradusă in 20 de limbi, iar o ecranizare este în pregătire.

De unde atât de mult succes? În ultimii ani, scriitorii nordici au reintrat în atenţia publicului larg odată cu valul de romane thrillere/ poliţiste foarte bine scrise. Ineditul constă şi în faptul că toate aceste scrieri au arătat cum sunt posibile corupţia şi infracţiunile în ţări unde se trăieşte bine şi sigur. Cine nu a auzit de Stieg Larsson şi a sa trilogie Millenium? Cu o bogată experienţă de jurnalist în spate, Larsson a reuşit o ficţiune absolut genială. N-ai fi crezut că după el, va mai urma un fenomen suedez cel puţin la fel de captivant şi uimitor. Dar Jonasson, de asemenea cu o carieră de jurnalist în spate, ne prezintă povestea unui centenar veşnic neliniştit, în care întâlnim din nou inspectori şi poliţie în slujba unei aşa-zise dreptăţi, şi jurnalişti în căutarea adevărului. Aşadar, o parte din reţetă, un anume iz de thriller, se păstrează. Însă Jonasson aduce ceva în plus.

Allan Karlsson, în ziua în care împlineşte 100 de ani, decide că ar fi cazul să îşi ia tălpăşiţa din azilul de bătrâni sărind pe fereastră de la etajul 1. Neavând un anume scop în minte, cum de fapt nu a avut niciodată în viaţa lui, Allan porneşte într-o aventură insolită: se alege cu o valiză de bani şi cu o mână de prieteni la fel de săriţi de pe fix ca el, lăsând involuntar în urma lui cadavre. Nota uşor macabră şi thriller a poveştii nu trebuie să vă înspăimânte, pentru că avem de-a face cu o proză deosebită, presărată cu un umor demenţial.

Desfăşurându-se pe două planuri, cel al trecutului lui Allan, şi al prezentului său de om ajuns la o vârstă venerabilă, naraţiunea de tip minciună distractivă te prinde din prima prin stilul jucăuş. Personajele sunt genuin-fermecătoare în naivitatea şi anormalitatea lor exasperantă, şi împreună redau o lume în care bizareriile fac legea. Allan, mai ales,  care adoră şnapsul şi căruia îi displac religia şi politica, vă va uimi prin trecutele sale rendez-vous-uri (întâmplător) politice cu Franco, Roosevelt, Stalin, Mao Tse Tung şi alte personaje care au marcat istoria.

Dacă vreţi să aflaţi cum se poate traversa Himalaya  şi evada dintr-un gulag, nu ezitaţi să citiţi despre Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră şi a dispărut.

Cristina Stan

Scroll to Top