[Recenzie] Cum să uiţi o femeie – Dan Lungu

Cum să uiţi o femeieDan LunguRecenzie de Florin Buzdugan

An: 2009
Pagini:
329
Editura: Polirom

Romanul lui Dan Lungu este un roman care contrariază prin diferenţa dintre titlul romanului şi subiectul acestuia. Deşi poate părea clişeic, romanul nu se referă la modul propriu-zis de a uita o femeie, ci se referă la drumul pe care un om îl are de parcurs pentru a se resemna. Asta e ideea de bază de la care porneşte textul: resemnarea în urma ruperii (bruşte) a unei relaţii.

El, Andi, este un jurnalist de mâna a doua, pus să facă mai de toate, de la a descoperi afaceri dubioase, la a lua interviuri unor oameni influenţi din urbea X.

Romanul relatează povestea lui Andi, îndrăgostit de Marga. Marga este şi ea o ziaristă, colegă a lui Andi, responsabilă de secţiunea interviuri ale unor vedete locale (cum le numeşte Andi: babe cu aere de bombă sexy, şi băieţei cu muşchii lucraţi la sală). Cei doi se îndrăgostesc unul de altul, se mută împreună. Sunt împreună de foarte mulţi ani, iar deşi Marga are anumite purtări care-o izolează de el, Andi nu ştie ce-l va aştepta peste mulţi ani, când, venind obosit de la muncă, acesta găseşte apartamentul gol. Mi-a mai făcut ea o dată o farsă de genul, dar nu i-am dat importanţă. Voia să vadă nu cumva îmi fac de cap cât timp ea e plecată. Şi, deoarece se dumireşte de faptul că ea într-adevăr a PLECAT, face o introspecţie şi o retrospectivă a tot ceea ce s-a întâmplat între ei în toţi aceşti ani (uneori dând situaţiei o tentă comică, de exemplu făcând-o extraterestru care se hrănea cu ajutorul loţiunilor de corp pe care le folosea, cu mici antene care-i ieşeau din cap pentru a vorbi cu superiorii ei, alteori aflându-se pe pragul de a cădea într-o totală depresie). Dan Lungu recurge la o metodă oarecum nouă, în sensul că naraţiunea se desfăşoară pe două planuri, o dată din perspectiva lui Andi (personaj principal), apoi din perspectiva naratorului.

Romanul are la bază o idee veche, dar nu îndeajuns de folosită: credinţa omului în divin, şi procesele psihice prin care trece omul atunci când se desparte de cea cu care a împărţit o bună bucată din viaţa sa.

Un roman care merită citit atât prin multitudinea descrierilor şi detaliior, cât şi prin referinţele la care apelează pe tot cuprinsul său!

Cumpără această carte!

Scroll to Top