Jumper. Oriunde, oricând – Steven Gould

Titlu: Jumper. Oriunde, oricând
Autor: Steven Gould
Editura: Nemira
Anul: 2008
Pagini: 548

 
Cartea Jumper. Oriunde, oricând este scrisă de Steven Gould. Inițial am văzut filmul în regia lui Doug Liman prin 2008. Sincer să fiu, când m-am apucat de citit cartea nu-mi mai aminteam mare lucru din film, decât faptul că un tip, David, descoperă că se poate teleporta, dar știu că-mi plăcuse. După ce am citit cartea și am revăzut filmul am rămas cu un gust amar pentru că filmul nu are nicio legătura cu povestea din carte.

David Rice este un puști de 17 ani care descoperă că se poate teleporta. La 12 ani a fost părăsit de mamă și a rămas în grija tatălui alcoolic care avea grijă să-i ruineze copilăria și, totodată viața. După ce își descoperă abilitatea hotărăște să fugă la New York unde descoperă o lume cu totul nouă.

Din cauză că era minor, nu avea acte și nici bani reușește să fure, cu ajutorul teleportării, un milion de dolari dintr-o bancă fără să fie prins și nici măcar bănuit. Povestea devine ceva mai romantică atunci când în scenă apare Millie, o fată mai mare de care se îndrăgostește și-i devine iubită și dramatică atunci când o reîntâlnește pe mama sa după cinci ani. Sfârșitul tragic al acesteia declanșează conflictul și spiritul răzbunător al lui David ce dorește acum doar să-l găsească pe ucigașul mamei lui.

După părerea mea, Jumper este un since fiction și un fantasy deosebit, plin de acțiune și presărat cu puțin romantism și umor. O carte ce nu-ți vine s-o lași din mână până nu-i descoperi finalul.

Scroll to Top