Dincolo de efortul inițial – și pasager – de a face trecerea din franceză, nu mi-am dat seama cum au zburat paginile Într-adevăr, se poate încadra în cărțile pe care nu iți vine sa le mai lași din mana!
Îl regăsesc pe Clarke, dincolo de teoriile științifico (și mai puțin) fantastice pe care le inserează, un bun observator al psihologiei umane – preocupat mai mult de aspectele morale, sociale și etice decât de aventura spatiala.
Ca și în “Sfârșitul copilăriei”, am recunoscut aici câteva teme – sfârșitul civilizației umane asa cum o știm, vizitatorii necunoscuți, religia – efecte și analize, dar, mai presus de orice, o interogare asupra viitorului omenirii și al modului în care se poate salva, prin ea însăși. Construcția epica gradata inserează fragmente surprinzător de emoționante… Vizuala, acustica, reflexiva.
E una dintre cele mai frumoase cârti pe care le-am citit în ultimul timp. Îmi pare rău ca am terminat-o.
Știați ca: Mike Oldfield a fost inspirat de cartea asta când a compus albumul The songs of the distant Earth (same title)?
Recenzie trimisă de către Bursucul Acidulat.