Ieri, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, am participat la o seară japoneză dedicată scriitorului Yasunari Kawabata, faimosul scriitor nipon, primul scriitor al culturii sale distins cu premiul Nobel pentru literatură în 1968, cu ocazia reeditării romanului Frumoasele adormite, în traducerea prof. dr. Anca Focșeneanu.
În cadrul evenimentului ne-au vorbit Excelența Sa domnul Hidehiro Hosaka, Ministru Consilier în cadrul Ambasadei Japoniei, prof. dr. Anca Focșeneanu, traducătorul din limba japoneză a ediției de față, conf.dr. Serenela Ghiţeanu și lect. dr. Alexandra Gheorghe. Evenimentul a fost însoțit și de o proiecție foto-video, asigurată de Steluța Maxim.
Excelența Sa domnul Hidehiro Hosaka a deschis seara vorbindu-ne despre felul în care este receptat Kawabata în Japonia de astăzi, cum a fost receptat și părerea Excelenței Sale privindu-l pe acest autor.
Expozitiv, Kawabata este, în cultura japoneză, un scriitor standard (sau, altfel spus, canonic), fiind inclus în manuale, reprezentând un model pentru ceea ce înseamnă fraza în cultural japoneză („frazele sale sunt un model pentru frumusețea frazei în japoneză”). Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără Țara zăpezii, Vuietul muntelui, O mie de cocori etc.
În prezent, a menționat Excelența Sa, „doar unii cititori foarte entuziasmați și foarte fideli lui Kawabata Yasunari l-au citit, însă, deși numărul de cititori e foarte mic, acest fapt nu reflectă valoarea literară a lui Kawabata, care este, desigur, cu mult mai mare”. Justificarea Excelenței Sale este aceea că „ceea ce doresc cititorii de acum este diferit de ceea ce doreau cititorii atunci” – fapt care, desigur, poate fi raportat la toate sistemele literare/ culturale actuale.
Ceea ce l-a influențat pe Kawabata în scrierile sale a fost epoca în care a trăit, perioada 1910-1924 fiind una extrem de dificilă din pricina morții mai tuturor membrilor familiei sale (de la părinții săi, morți pe când el era foarte mic, până la bunici și sora sa mai mare) și din pricina evenimentelor ce se derulau pe plan intern și internațional: Primul Război Mondial și Războiul Rusesc, pe de o parte, și cutremurul din Edo, în urma căruia au murit peste 200.000 de persoane – aceste fapte, ne-a zis ambasadorul Japoniei, au stat – în viziunea domniei sale – la baza formării stilului și a obsesiilor literare ale scriitorului nipon.
Un alt fapt interesant este acela că Yasunari Kawabata a fost dependent de somnifere, fapt care – se poate presupune – stă la baza romanului de față.
În ceea ce privește romanul de față, Excelența Sa spune că, în urma lecturării a 20 de articole critice de pe internet, acesta a spus că o serie de cuvinte cheie ar descrie foarte bine romanul: bătrânul și sexul, fecioara (tânăra fată), decadența, opulența celor ce lenevesc, estetismul, senzualismul, sângele și culoarea roșie. Părerea Excelenței Sale privitor la roman este că Frumoasele adormite este „un roman ce se adresează celor curioși de limitele imaginației”, în esență, fiind „o încercare de a crea o lume dincolo de fantezie pentru a o pune în fața cititorului”.
Traducerea din japoneză a discursului Excelenței Sale a fost asigurată de Florentina Popa.
Doamna conf. univ. Serenela Ghițeanu a luat cuvântul, începându-și rostirea prin a spune că „pentru mine romanul a reprezentat o mare mirare”, părând, în aparență, foarte recent, deoarece, pentru un roman scris în acea perioadă, nu există nici date istorice, nici considerații istorice (fiind aici vorba despre un anumit stil romanesc specific perioadei în care a trăit Kawabata), astfel romanul depășind un context istoric dat și putând fi situat, istoric, oricând.
Una dintre marile sale mirări este aceea că mulți dintre bloggeri au încadrat romanul ca fiind erotic. Însă, argumentează dumneaei, romanul nu este numai erotic, deoarece găsim în el o serie de semnificații, cum ar fi „nevoia de iluzie (Iluzie) ca metodă de propagare a existenței umane”, ceea ce sună a românescul – spune doamna Serenela Ghițeanu – „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.
Erosul este și mijlocul principal de exprimare a acestei temeri față de moarte și față de îmbătrânire (personajul principal este un bătrân, Eguchi).
Romanul nu este distopic/utopic, ci, argumentează doamna conferențiar, este mai degrabă o heterotopie (pornind de la Michel Foucault), în care „regulile societății sunt bulversate, dar locul există”, opusă utopiei, în care regulile societății sunt păstrate, însă un astfel de loc neexistând.
Eguchi este personajul principal al romanului, el este fascinat de frumusețea fetelor (acțiunea se petrece într-un conac, în care cei care au probleme cu somnul pot dormi lângă fete tinere, foarte frumoase, dar adormite), care dorm, ele având o funcție ambivalentă și fiind și o aparență diferită de esența lor („fete frumoase, care au coșmaruri”) și o formă de seducție primejdioasă, deoarece stârnesc – prin această vulnerabilitate și expunere nemediată a lor -, dar nu răspund, prin faptul că se află sub efectul puternic al unui somnifer.
Însă, în final, concluzia doamnei Ghițeanu este că ele au un rol terapeutic, deoarece – prin ceea ce se întâmplă în roman, Eguchi „revine la fluxul vieții”, „rememorează tinerețea și femeile din viața sa” – am notat noi că ar fi similar cu un „proces proustian” – expresia îi aparține doamnei conferențiar -, finalmente, romanul punând și problema opoziției dintre interior și exterior (exteriorul fiind Eguchi și ceea ce se întâmplă în viața exterioară, interiorul – somnul, visele, coșmarurile, gândurile, tot ceea ce nouă, ca cititori, și lui Eguchi ne scapă).
Doamna lector Alexandra Marina Gheorghe ne-a făcut o prezentare exhaustivă a vieții lui Kawabata, pe care, din motive practice, considerăm că nu mai este necesar să o reluăm, în mare deoarece a fost acoperită de discursul Excelenței Sale dl. Hideriro Hosaka.
Ceea ce aflăm de la dumneaei sunt etapele formării sale ca scriitor și etapele studenției sale, dar și mai interesantă este anecdota conform căreia datorită lui Edward Seidensticker și traducerilor sale din romanele lui Kawabata în engleză a câștigat Kawabata Nobelul, astfel aducând prestigiu culturii nipone și din acest punct de vedere.
Ceea ce remarcă doamna Alexandra Marina Gheorghe este faptul că Yasunari Kawabata a fost obsedat de două teme majore, așa cum am notat noi, anume tema purității și cea a vieții și a morții; tema purității poate fi interpretată și pe fondul eșecului mariajului său („încearcă să se refugieze în puritate din cauza impurității în care a trăit în copilăria și tinerețea sa”) (aici intrând Fantezii de cristal, 1921, Scrisori părinților, 1932-1934).
Tot legat de tema purității este și faptul că în 1932 se apucă de studiat sutrele budiste, încercând să expună valoarea lor printr-o viziune literară.
Legat de tema morții, doamna lector citează din Eliade, citat pe care noi l-am transcris parțial: „miracolul morții nu constă în ceea ce sfârșește, ci în ceea ce începe (…)”; spunând că romanul are și o miză mistică, spunem noi, deoarece la un moment dat, Eguchi găsește o cheie, căreia doamna lector îi dă o semnificație budistă („reprezintă iluzia controlului unui univers pseudoconcentraționar” – draperiile roșii din camerele conacului). De aici se poate reține că în roman este vorba de căutarea purității, regăsirea normalității după o viață aproape trecută și, finalmente, odată cu iluminarea, despre o experiență religioasă.
Doamna prof. univ. Anca Focșeneanu, care semnează ambele traduceri (2006, 2014), ne-a vorbit despre dificultățile traductologice pe care le ridică romanul de față din mai multe cauze, în primul rând de terminologie și, apoi, din cauza faptului că ea, ca traducător, își impune (termenul nostru) să respecte textul-sursă și să nu traducă conform interpretărilor sale. Dumneaei a oferit o serie de exemple relevante, însă dată fiind complexitatea limbii nu am reușit să le notăm.
Îi lăudăm demersul și finalitatea demersului acestuia, care – așa cum a spus dumneaei – nu a rămas fără ecou, prima traducere (2006) fiind salutată de 10 cronici la scurt timp de la apariția traducerii.
Dacă nu ați citit romanul încă, sperăm ca prin această prezentare a expoziției făcute de distinșii oaspeți să vă fi deschis apetitul pentru acest autor.
Lectură plăcută să aveți.