Drogurile sunt la fel de vechi precum preacurvia sau prostituția, folosite de șamani pentru a putea intra în legătură cu strămoșii lor, folosiți de Pythia (în mod inconștient, poate) pentru a vorbi cu zeii și a-i prezice omului soarta, au ajuns, treptat, să fie folosite și de unii, și de alții în scopuri diverse; unii le-au folosit pentru a scrie sau pentru a-și scrie romanele pline de coca sau de amfetamină sau altele, în care realitatea este văzută într-un mod cât se poate de scabros (nu aș zice realist, sau nu în acel sens), în care sentimentul de abandon, de singurătate și de demență este la el acasă și, cum spune zicala, joacă pe masă.
Jerry Stahl, redactorul acestui top, este autorul a 8 cărți, inclusiv cel al memoriile despre narcotice, Permanent Midnight, adaptat ecranului, în care joacă Ben Stiller, și romanele Bad Sex On Speed, Pain Killers, I, Fatty și altele, și ne prezintă cele mai bune cincisprezece romane cu și despre abuzul de droguri și felul în care distrug (sau nu) percepția asupra realității:
1. Dopefiend by Donald Goines
Goines nu a scris doar despre viața de stradă — el a trăit-o. A scris 16 romane de-a lungul a cinci ani de zile, uneori terminând o carte într-o săptămână, datorită heroinei. A murit la vârsta de 35 de ani după ce a fugit din L.A., din cauza unei datorii pentru niște droguri, în Detroit, unde — se povestește în legendă — traficanții de droguri pe care i-a lăsat cu ochii în soare l-au găsit și i-au zburat creierii. Dopefiend este romanul cel mai jos, murdar și brut(al) al lui Goines dintre toate romanele sale pesimiste și murdare.
Printre altele, când clienții nu au bani pentru a plăti, Porky, traficantul de heroină, îi pune să facă diverse lucruri cu câinii, lucruri care l-ar face pe Cesar Millan să-și smulgă ochii și să-i ardă. DMX a făcut un film inspirat de un alt roman, Never Die Alone, iar meritul pe care hip-hopul i-l atribuie autorului este de necontestat. Cităm din melodia Tradin’ War Stories, a lui 2Pac, „Machiavelli mi-a fost tutore, Donald Goines, tatăl meu”.
2. Junkie by William S. Burroughs
Inițial publicat în format mic, pentru cititul în metrou, Junkie a publicat de William Burroughs sub pseudonimul „William Lee”, cu subtitlul Confessions of an Unredeemed Drug Addict. Romanul își ia cititorii într-o călătorie cu acul din Manhattan până în Mexico City, iar de acolo până în New Orleans, și apoi înapoi. Acesta este Burroughs dinainte de Naked Lunch, scris în proză atât de călit, încât ți-ai putea rupe dinții în el. Junk, povestitorul ne spune, nu este un drog — este un mod de viață. Ca întotdeauna, William Burroughs este ghidul ideal pentru un tur al iadului.
3. ELVIS: The Last 24 Hours by Albert Goldman
Elvis Presley a consumat atâtea droguri, încât Asociația Farmaceutică din America ar trebui să pună o placă la mormântul său. Și, mulțumită biografului lui Lenny și Lennon, Albert Goldman, și tomului său miiic despre acest subiect, știm exact ce droguri a consumat. Gândiți-vă la amfetamină, Valium lichid, codeină, Demerol etc. — iar acesta e doar micul-dejun. Spre final, narcoticele i-au furat lui Elvis ceea ce narcoticele pot fura mai bine: controlul asupra defecării — lăsându-ne cu imaginea unui Rege dependent de droguri mestecându-și ultimul sandvici cu banană-șuncă-și-unt-de-arahide într-un scutec pe mărimea sa. Cronica sa despre cum să dai dracului demnitatea și apusul în Graceland poate nu o fi descrierea ideală a lui Elvis pentru oricine. Dar iubitorii de literatura-narcotică o vor devora.
4. Jesus’ Son by Denis Johnson
Saga despre un străin drogat supremă. Unsprezece povești ce sunt legate între ele, toate povestite de naratorul sărac, dezechilibrat al lui Johnson, acel inadaptat amuzant/ tragic ale cărui experiențe lumești sărite de pe firul normalului se întrepătrund cu ale noastre până când cea mai trăsnită exclamație a lui începe să aibă sens la modul absolut. Oamenii lui Johnson supraviețuiesc iadul constant pe care și-l fac din propriile vieți într-un fel de vrajă stupefiantă. Aceasta este viața reală, ne-edulcorată de drogat: crime mărunte, vandalizările mașinilor, avorturi, mitomanie și (desigur) moartea. Toate prezentate în viziunea psihedelică, care transformă cea mai sumbră situație în ocazii pentru umor negru și — în mod bizar mult mai periculoasă — dulceață. Am menționat, cumva, că numele personajului principal este Fuckhead? (Notă: Cartea lui Will Patton despre cititul textului e, probabil, cea mai bună carte audio a tuturor timpurilor.)
5. Lithium for Medea by Kate Braverman
În limbaj la fel de toxic ca și personajele din L.A. ce-l populează, romanul lui Braverman — despre o familie incapabilă să conlucreze și să coexiste cu adicții funcționărești — rămâne una dintre cele mai negre, curajoase, fruste, frumoase și brutale romane-drog scrise vreodată – deși chiar și numirea roman-drog e din scurt. Tatăl are cancer și se joacă cu căluții; fiica e dependentă de coca și bărbați abuzivi, iar Mama… Ei bine, citiți doar cartea. Braverman a fost nominalizat pentru premiul Pulitzer pentru poezie, iar fiecare propoziție din Lithium arde cu o intensitate atât de vie, încât o lași în urmă suferind arsuri.
6. Fear and Loathing in Las Vegas by Hunter S. Thompson
„Eram undeva prin Barstow, la marginea deșertului, când drogurile începuseră să pună stăpânire pe noi…” De la acea legendară primă propoziție, Nașul lui Gonzo ne duce într-o călătorie prin înălțimile vuitoare ale Ciudaților versus Normalilor, Hipioți versus era Lege & Ordine americană.
Laitmotivele sălbatic de amuzantă, alimentate de stupefiante ne duc într-un moment trecut când flower power începuse se devină fadă, iar aruncatul de acid înspre public putea, încă, fi considerat un act radical de dispreț. Poanta, desigur, este că totul se întâmplă în Vegas. Cartea definitorie a ceea ce înainte se numea contracultură — și, cel mai probabil, cel mai american document scris de la Constituție. Luați biletul, plecați în călătorie.
7. The King of Methlehem by Mark Lindquist
În același an în care l-am cunoscut pe Walter White, Mark Lindquist ne-a prezentat un virtuoz într-ale scrisului, care se autointitula, alternând, Ted Nugent, Peter Farrelly, Lars Ulrich, sau Howard „Fondatorul Starbucks” Schultz. Înainte să scrie acest predecesor entuziasma(n)t al Crank Noir, autorul era un procuror băgat în priză din Washington. Methlehem curge într-un mod sordid, deliciously sordid, ultra-rău famat despre amănuntele lumii „meth” pe care doar polițaii sau infractorii ar putea-o ști. Nu veți mai vedea Ștrumfii cu aceiași ochi după.
8. Digging the Vein by Tony O’Neil
Membru o singură dată al unei bande măricele, The Brian Jonestown Massacre, viața lui Tony O’Neil l-a dus înspre Sud, până când a ajuns în circuitul polițai-și-împușcături, motel-și-metadone, care constituie realitatea răului, care este maria, într-un Hollywood ce este viu. O viață oribilă — dar material bun.
Orice fost profesionist al drogurilor te poate duce prin tarele ce-ți ating sistemul nervos ale vieții de drogat, dar O’Neil are un dar veritabil când descrie senzațiile euforice. Când își pune în aplicare tăierile masive pentru a transforma această euforie orgasmică și deliciile apropierii de moarte ale narcoticelor extra-tari, într-adevăr, înțelegi că a meritat să piardă tot ce a pierdut pentru a face rost de ele, experiențe — just for a taste. Autorul nu ucidea durerea, urmărea plăcerea murdară și de nesusținut pe care oamenii de rând nici nu și-o pot imagina.
9. Mine Enemy Grows Older by Alexander King
În ceea ce ar putea fi descris drept vocea unui Bon Vivant junkist, narator și invitat frecvent al Tonight Show, Alexander King își conduce memoriile cu un fel de depravare festivă, memorii ce aduc în față momentele sale cele mai rele pentru o scriere spectaculară — spectaculară cu vârf și îndesat. Descriindu-și șederea în anii ’50, perioadă în care descrie unicul tratament cu droguri guvernamental, în centrul din Lexington, Ky.,acesta scrie: „Aș prefera să petrec trei zile într-un pat de campanie, legat de o prostituată eschimos, ce are gonoree și râgâie, care tocmai a terminat de mâncat o clătită de balenă…”. O unică și festivă cronică a chinurilor unui dependent de droguri și delicii.
10. The Man with the Golden Arm by Nelson Algren
Cunoscut pentru pupilele sale dilatate à la Frank Sinatra în adaptarea cinematografică a lui Algren a unui crupier din Chicago, ocazional toboșar într-o formație ce cântă jazz, dependent de morfină, Franky Machine i-a adus National Book Award și i-a împământenit reputația autorului, Nelson Algren, drept un uriaș al literaturii de după război. Când Franky, apăsat de ceea ce el numește „maimuța de 16 kilograme ce stă pe stapele meu”, își ucide, accidental, partenerul într-ale morfinei, Nifty Louie Formorowski, și trebuie să se eschiveze de la plata datoriei către partenerul lui Nifty Louie, un hoț de câini pe nume Sparrow Saltskin. Fugind, Franky se ascunde cu iubita sa din cartier Molly-O Novotny, care-l lasă să se ascundă în apartamentul ei, care este o scenă atât de intensă, încât cititorii probabil că se vor cățăra pe pereți și-și vor implora prietenii și familia fie să-i împuște, fie să le mai toarne un păhărel. Sau ambele.
11.
Heroină, cocaină, ketamină, crimă, mai multă kematină… anii ’90! James St. James spune adevărul despre Michael Alig, puștiul cluburilor din New York, care l-a aranjat pe cel ce-i procura jucăriile într-un amestec de Special K și muzică dance, apoi s-a descotorosit de cadavru într-un mod atât de idiot, încât, după ce l-a aruncat în apă, acesta a ajuns pe malul mării și i-a adus o sentință de închisoare pe viață. Reala plăcere a cărți este stilul lui St. James, un amestec de dialoguri, nopți albe la rând, ultimul om în picioare după o noapte orgiastică, ingenuă în observații fruste și nebunie scăpată de sub control. După cum spune coperta, „A venit, s-a distrat, a ucis”.
12. Trinities by Nick Tosches
În Trinities, faimosul romancier, editor al faimoasei reviste Vanity Fair și icon al revistei Creem, Nick Tosches se aruncă în lupta pentru dominația narcotică mondială dintre Est și Vest a întreprinzătorilor crimei. Romanul ne prezintă Mafia versus Triada Chineză, un război dus de asasini și traficanți de droguri, polițiști federali și dependenți, multimilionari și gangsteri de tot râsul. Din New York până în Asia, din localuri italiene în parte de est a Harlem până în străfundurile Chinatown-ului, romanul pătrunde până în cele mai mici detalii datorită apetenței autorului pentru detalii și particularități. Până la sfârșitul romanului vei ști cum să mănânci cum se cuvine calmar și să-ți elimini inamicii. Nici un alt scriitor în viață nu captează atât de bine secretele celor cu sufletul rece precum o face Nick Tosches. Când scrie, nimeni nu se apropie.
În Trinities totul arde intens.
13. Red-Dirt Marijuana and Other Tastes by Terry Southern
Deși nu toate romanele din acest articol sunt despre droguri, e un pariu sigur, dată fiind reputația celor din Sud, că toate sunt scrise pe droguri. Unul dintre aceste romane, Blood of the Wig, este o astfel de poveste sălbatică încât trebuie menționată. Aici, drogul în discuție nu este ceva ce ai putea găsi într-o farmacie sau pe străzi. Mai degrabă, ca să-l citez pe autorul însuși, „Se cheamă red-split — este băutură pentru schizoizi… sânge… sângele perucat”. Așa e, senzația supremă când te droghezi este ceea ce curge prin venele nebunilor. Proza celor din Sud mustește de comic, și atât de hip (în sensul pre-hipsteresc), aproape că vrei să-ți pocnești degetele când o citești. Terry Southern este mai bine cunoscut pentru Cnady și The Magic Christian, dar Red-Dirt s-ar putea să fie cel mai întortocheat și realizat triumf al său.
14. Dr. Feelgood: The Shocking Story of the Doctor Who May Have Changed History by Treating and Drugging JFK, Marilyn, Elvis, and Other Prominent Figures by Richard A. Lertzman and William J. Birnes
Max Jacobson a petrecut atât de mult plimbându-se și trăgând în JFK, încât Serviciile Secrete i-au dat numele de cod „Dr. Feelgood”. Refugiat din Germania nazistă, bunul doctor și-a găsit nișa în America datorită amestecului său magic de amfetamină și vitamine. Alături de președinte, lista celor care beneficiau de tratamentul cocamentos îi cuprinde pe cei mai tari membri care au existat vreodată: Rod Serling, Mickey Mantle, Edi Sedgwick, Tennessee Williams, Bob Fosse, Truman Capote, Cecil D. Bemille… Și lista poate continua. Probabil, doctorul a luat o doză prea mare din medicamentul său, încât comportamentul său s-a schimbat într-unul haotic, și a ajuns să-și ucidă propria soție după ce i-a injectat o supradoză a cocktailului său. Spune-i o farma-istorie secretă a secolului al 20-lea. Și gândește-te la Max data viitoare când te uiți la Twilight Zone.
15. Requiem for a Dream by Hubert Selby Jr.
Dacă Dostoievski s-ar fi născut în Brooklyn în 1928 în loc de Moscova lui 1821, și el și-ar fi început cel mai bun roman al său cu această propoziție, „Harry și-a închis mama în baie”.
Selby s-a descris odată drept „un țipăt în căutarea unei guri”. În acest șters, isteric și zdrobitor tur de forță, acel țipăt a fost canalizat într-un drogat ce se voia a fi traficant, iubita prostituată-droghistă și mama lui anti-jocuri televizate, tâmpită de pilulele de slăbit. Sfidând toate convențiile gramaticii, bunului-gust și ceea ce recenzorilor săi le place să numească „redempțiune”, Requiem imortalizează nimic mai puțin decât damnații, îmbolnăviții de (la atâta) cocaină, autoflagelanții sufletului Americii înseși. Cuvintele „geniu” și „capodoperă” sunt demonetizate — aici ele s-ar putea să nu fie îndeajuns.
sursa: buzzfeed.com