Richter 8.9 – Andrei Călăraș

„Se afla la metrou, iar capul îi era inundat de gânduri negre. Se gândea să-și încheie legăturile cu viața și se apropie de șine. Când să facă marele pas, un personaj, ce pare a fi un veritabil vagabond parizian, îl trage din fața morții, îi lasă averea sa, constând într-un mic pachet, și se aruncă în fața monstrului de fier.”

Acesta este Alexandru Don, un tânăr pictor român, stabilit la Paris, căruia Moartea i-a mai dat o șansă, iar viața îl așteaptă în continuare cu noi încercări și o aventură pe cinste.

Richter 8.9 este o ficțiune cu iz istoric, un roman în care imaginația lui Andrei Călăraș se îmbină armonios cu scene din cel de-Al Doilea Război Mondial și de la începutul epocii noastre. Planurile sunt bine îmbinate, cadrul se mișcă fluent, iar acțiunea este ușor de urmărit. Fiecare capitol este construit astfel încât să te lase cu sufletul la gură, precum un serial bun care te ține ore în șir curios și în suspans.

În paginile cărții lui Andrei Călăraș vei pătrunde într-o lume captivantă, care la început pare banală. Un pictor român stabilit la Paris ce încearcă să-și facă loc în pretențioasa lumea artistică a Parisului, învăluit în depresie și vicii din cauza despărțirii de Azelia, este pe cale să se sinucidă, dar totul se modifică cu apariția unei mici „moșteniri” neașteptate.

Romanul pornește timid în ceea ce privește acțiunea. În extremitate, trăirile interioare ale protagonistului sunt la apogeu. Pe măsură ce evenimentele o cer, ritmul acțiunii accelerează și, astfel, ne poartă de la Paris până în Egipt, și chiar la București. În același timp, odată cu aventurarea tot mai mare în poveste, trăirile lui Alex se diminuează, își calmează gândurile negre și se dedică tot mai mult rezolvării misterului, căci nu în fiecare zi un vagabond îți lasă drept moștenire o copie a unui tablou reprezentându-l pe Arhimede.

Suspansul este creat cu ajutorul reinterceptării unor date și fapte istorice concrete, pe baza cărora auorul imaginează acțiuni alternative. Acțiunea se petrece doar din perspectiva personajului principal, Alexandru Don, singurul în mintea căruia ne este permis să pătrundem. Lucrul acesta oferă echilibru; nu știm prea multe, dar nici prea puține. De asemenea, oferă cursivitate și ușurință în lectură.

Pe lângă povestea în sine, apreciez faptul că autorul a creat niște personaje credibile, tipice și ușor de recunoscut. De asemenea, dozarea suspansului, evitarea exagerărilor, scrierea la persoana I, umorul fin și ironia aduc un mare plus scrierii lui Andrei Călăraș, făcându-și astfel loc printre romanele altor scriitori români consacrate acestui gen, cum ar fi George Arion sau Rodica Ojog-Brașoveanu.

Scroll to Top