Titlu: A doua venire
Autor: Marian Truță
Editura: Nemira
Anul: 2013
Pagini: 280
V-ați întrebat vreodată cum ar fi fost dacă, în 1989, regimul comunist nu ar fi căzut? V-ați întrebat vreodată cum ar fi arătat astăzi țara noastră dacă Nicolae Ceaușescu ar fi fost, în continuare, șef de stat al Republicii Socialiste România? Ce perspective ar fi avut România dacă nu ar fi cunoscut gustul dulce-amărui al democrației? Ar fi fost mai câștigată? Am fi avut noi o viață mai bună? Ar fi fost statul român un simplu pion în jocul politicii și economiei mondiale sau ar fi ocupat un loc mai sus, al regelui sau, de ce nu, al reginei?
Exact despre asta este vorba în A doua venire, cea mai nouă carte a lui Marian Truță, recent publicată la secțiunea Noutăți a editurii Nemira. Cartea conține patru variante diferite ale unei Românii comuniste. Patru variante diferite ale realității, la care am fi fost părtași în alte condiții. Însă scrierea rămâne, în esență, pură ficțiune, cu toate că sunt amintite din loc în loc și unele evenimente reale, care au avut loc la un moment dat în societatea noastră.
Impresia pe care ți-o lasă cea dintâi versiune aproape că te face să regreți că e doar science-fiction. Un gând perfid îți încolțește în minte, cum că totuși parcă erau mai bune vremurile de atunci, deși istoria a demonstrat în repetate rânduri că nu e așa și te face să te întrebi dacă nu cumva Revoluția din 1989 a fost o greșeală.
Bucureștiul este considerat un oraș cât Roma de mare, iar România, o oază de pace și prosperitate într-o lume mereu frământată, este, de fapt, Regat care știuse să evite războaiele, agitația de pe continent. Aur, diplomație, alianțe inteligent făcute cu vecinii pe termen lung cu latinii (italienii), toate acestea asiguraseră Regatului 200 de ani de liniște și prosperitate. Aceasta este, poate, cea mai fericită versiune, cea în care țara noastră este un pilon deosebit de important în economia Europei, în sensul în care Solomonarul nostru este alchimist. De aceea, se dorea relații cât mai armonioase cu Regatul României, supranumit și Grădina Maicii Domnului, relații de pe urma cărora fiecare să traga cât mai multe foloase.
O altă versiune a României, de astă dată din anii ’80, se apropie cumva mai mult de realitatea pe care o cunoaștem. Deși împărțirea administrativă este cea din perioada interbelică, fiind amintit județul Romanați-Vlașca, stilul de viață al omului de rând este dominat de o mentalitate „din popor” conform căreia aparențele sunt cele mai importante, iar un bun cetățean trebuie să-și exteriorizeze trăirile, stările și sentimentele cât mai puțin, în caz contrar ce-o să creadă lumea?
Cea mai interesantă fațetă este cea a României aflată în 2010 încă sub regimul comunist, considerat eroicul efort de construire a visului de aur al omenirii. Urmărind viața liniștitului cetățean Aleodor, ne izbește aceeași îngrădire a libertății: stocuri limitate la produsele de la Alimentara, supraveghere omniprezentă a Securității, circulația rutieră la sfârșit de săptămână conform binecunoscutului program, în special cu mărci românești: bătrâna Dacie, sprintenul Oltcit, eleganta Sarmizegetusa, biblioteci personale sărace și axate pe domeniul în care își desfășoară activitatea cei care le dețin etc. Cu alte cuvinte, regimul scotea pe bandă numai imbecili și analfabeți […] indivizi aculturali, agramați, spirite grobiene. Ce se întâmplă cu ceilalți care îndrăznesc să încalce regulile? Simplu: sunt condamnați la neant.
Ce-a de-a patra situație prezintă o Românie mai nefericită, deoarece suntem în anii ’60 și românii încă nu au auzit de televizor, telefon, mașini, adică de nimic ce ține de orice fel de dezvoltare. Încă se circulă cu trăsuri și căruțe, drumurile nu sunt asfaltate, se folosesc porumbei voiajori pentru scrisori și multe altele. În condițiile acestea, cum procedează Yuri Gagarin ca să ajungă în țara natală după ce s-a prăbușit cu Vostok în curtea unui țăran din Calafat?
Este evident că A doua venire este scrisă de un împătimit al genului fantasy, pentru că lectura a fost un savuros exercițiu de imaginație, cu final de scene deschis, care îți stimulează centrii creativității astfel încât să-ți creezi mai departe scenarii și posibile răsturnări de situații, Marian Truță oferindu-ți doar punctul de plecare. Cu toate astea, consider că cei care au avut (ne)norocul să prindă măcar câțiva ani din „epoca de aur” vor gusta mult mai mult această lectură decât noi, ceilalți, care am fost prea mici ca să realizăm ce se întâmplă sau ne-am născut după 1989 și tocmai de aceea nu putem înțelege pe deplin impactul comunismului asupra unei societăți, deși încă ne lovim zilnic de efectele acestuia. Pentru mine, cel puțin, a fost o lectură de pomină și o recomand cu mare căldură!