Arsă de vie – Suad

arsa de vie Suad

Titlu: Arsă de vieAutor: Suad
Editura: RAO
Anul: 2008
Pagini: 192
Nota: 9/10

 

„Memoria mea s-a făcut fum în ziua în care focul a căzut peste mine.”

Mulţi oameni spun că o carte nu trebuie să fie caracterizată după copertă sau după titlu, însă pentru mine personal acestea au fost cele mai importante criterii în a alege acest roman-document. Nu pot decât să afirm în primă instanţă decât că genul acesta de scriere nu se adresează unei anumite categorii de oameni, ea poate fi citită de oricine înţelege că nu suntem singuri pe Pământ, că în secolul XXI încă există ţări unde tehnologia nu a evoluat, unde oamenii încă sunt asupriţi şi unde umanitatea nu a avut loc în sufletul acestora.

Cam aşa începe povestea lui Suad, ajunsă la o vârstă destul de înaintată pentru unii dar prea fragedă pentru alţii, aceasta doreşte să-şi spună povestea vieţii, poveste ce-şi are temelia cam prin anii ’70 însă care dăinuie şi acum în locuri precum Arabia.

Având o familie de musulmani extreme de strict şi trăind într-un sat izolat al cărui nume nu doreşte să-l menţioneze, Suad ajunge la vârsta la care se îndrăgosteşte dar, ca orice fată lipsită de experienţă, crede în vorbele celui ce-I promite că o va lua de soţie şi astfel face păcatul fatal, cade în vrăjile bărbatului şi ajunge însărcinată. Aşa cum vă imaginaţi deja, sarcina nu poate fi ascunsă mult timp iar momentul în care familia afla despre cele întâmplate este de o tragedie cumplită. Cumnatul acesteia este pus să o omoare pentru ca restul familiilor să nu afle de ruşinea pe care fata le-a adus-o însă, Suad reuşeşte să facă faţă flăcărilor cu care acesta hotărâse să-I aducă pieirea şi ajunge la un spital unde este însă tratată ca un animal, în niciun caz ca un om cu arsuri extreme de grave.

Nu vă voi lua din plăcerea de a afla cum reuşeşte acesta totuşi să supravieţuiască, cu toate încercările mamei ei de a o otrăvi, însă va pot spune că personajul nostru ajunge în Europa şi viziunea ei asupra lumii se schimbă radical. Aici, tânăra de doar 19 ani îşi va crea o viaţă nouă alături de oameni ce vor ajunge să înţeleagă durerea din spatele cicatricilor.

Aşa cum menţionează autoarea la sfârșitul cărţii, Arsă de vie se doreşte a fi o atenţionare pentru noi toţi cei care nu vedem mai departe de zidurile unor blocuri. Există mii de femei asuprite pentru propriile alegeri, pentru un moment de nesiguranţă, pentru că sunt femei şi nu bărbaţi.

Arsă de vie, scrisă de Suad, prezintă o viaţă greu de imaginat pentru noi, cei care avem posibilitatea de a ne crea personalităţi proprii, libertatea de a alege dar mai ales pentru cei care ne putem trăi zilele după bunul nostru plac. Nu aş putea însă să afirm că este o carte ce va plăcea tuturor, ci doar celor care, orbiţi de cotidian vor încerca să se apropie mai mult de realitatea pe care o negam deoarece nu ne afectează in mod direct.

Scroll to Top