Rita Chirian – poetă sibiancă, din Botoșani, pe care am prezentat-o aici – ne vorbește despre proiectul ArtManiere Poetice, proiect aflat la cea de-a treia ediție deja, care face furori și care adună laolaltă poeți români și străini, așa cum vom vedea în articol, într-un context dezinstituționalizat, informal deci, dar visceral, viu, așa cum ne spune ea.
O pledoarie pro poeziei vii și neafectate, nelimitate de osificări și retorisme vetuste, de mult apuse. Lectură plăcută.
***
August înseamnă, în fiecare an – al treilea, deja – lecturi de poezie tânără & foarte tânără la Sibiu, powered by ArtMania, un festival de muzică pe care eu l-aș defini scurt ca fiind blast & cruise. Nicăieri, firește, poezia nu și-ar fi găsit un spațiu mai bun de manifestare decât în mijlocul unui public interesat de forme alternative de expresie artistică, foarte atent la nou și notabil, așa cum este publicul tânăr de la ArtMania. Nu voi face un encomion al celor trei episoade care s-au consumat până acum din ArtManiere, din simplul motiv că encomionul aduce foarte bine cu necrologul; ArtManierele sunt mai vii decât au crezut inițial chiar cei care au avut curajul să includă lecturi de poezie în spații și contexte neconvenționale (Vlad Pojoga & subsemnata) – dar mai ales cei care au avut curajul (clarviziunea?) să lase poezia pe mâna (& în „dicțiunea”) celor mai tineri.
Proiectul ArtManiere s-a alcătuit în creuzetul informal al comunității culturale Zona nouă, unde și-au dat mâna studenți de la Litere, liceeni și scriitori tineri & de succes, așa cum sunt Radu Vancu ori Claudiu Komartin. De alfel, Zona nouă, inițial un cenaclu – apoi o revistă –, ambele coordonate de Radu Vancu, și-a extins încet-încet sfera de interes & zona de „fertilizare”, devenind – aș zice – o comunitate culturală, care, prin interesul pe care îl arată performance-ului poetic, include muzica și artele spectacolului în „exfolierea” textului poetic – un soi de level up pentru poezie, mai puțin practicat – ori cu mai puțin succes – în spațiul nostru cultural, tradiționalist, dacă nu cumva osificat. O să-mi fie iertate exaltarea și spiritul pro domo dacă voi spune că-i invidiez pe cei aflați acum la foarte-început-de-drum în ale scrisului pentru că dispun de o astfel de scenă (care funcționează în dublu sens mimetic). Dacă e să vorbesc – scurt – despre mine, mi-au fost necesari zece-cincisprezece ani pentru a vedea și a-mi apropria – nonmanifest – o astfel de manieră de livrare a textului (cu care am intrat în contact mai curând grație scriitorilor străini pe care i-am întâlnit/ascultat/invidiat în festivaluri românești și internaționale); poeții foarte tineri, din cea mai nouă generație, o au acasă și în ei, ceea ce e se apropie – de acolo de unde văd eu lucrurile – de utopic și neverosimil. Este destul să înșiri câteva nume dintre cele care au performat, în cele trei ediții ale ArtManierelor Poetice, pentru ca panorama acestor individualități poetice să alcătuiască un crochiu al diversității și al know-how-ului (poetic & performativ): Luna Miguel (Spania), Claudiu Komartin, Radu Vancu, Vlad Pojoga, Daniel Coman, Vlad Drăgoi, Florentin Popa, Bogdan Federeac, Krista Szöcs, Andrei C. Șerban, Ioana Vintilă, Amalia Cernat, Anastasia Gavrilovici, Aleksandar Stoicovici, Cătălina Stanislav sau muzicienii Ana Toma, Romulus Cipariu și Andrei Oltean.
Am vorbit deja despre diversitatea și nota adânc personală a acestor discursuri și expresii artistice. Nu este deloc întâmplător, așadar, ca, în aceeași serie de lecturi, să se intersecteze discursul militant, vocal & isterizat, atent la social al lui Vlad Pojoga cu sfâșietoarea melancolie sau nota crepusculară și dezabuzată a lui Daniel Coman, fracturarea sintactică & ritmul robotic al lui Andrei C. Șerban cu pegra & periferia patologizată a Ioanei Vintilă, narațiunile hipnotice și de precizie chirurgicală ale Anastasiei Gavrilovici cu discursul centrifugal, de angelitate întunecată al Amaliei Cernat, grotescul atroce & exorcizant al lui Vlad Drăgoi cu tranzitivitatea sci-fi a lui Florentin Popa, feminitatea ultragiată și mnemele camuflate ale Kristei Szöcs cu sensibilitatea de truver vizitat de abisal a lui Bogdan Federeac, morbidețea hipercerebrală și duioșia trompeuză a lui Claudiu Komartin cu violența mareică și plurivocă a Lunei Miguel, ostentația tectonică a Cătălinei Stanislav cu slow-motion-ul lui Aleksandar Stoicovici sau cu tremolo-ul & lied-ul suicidar al lui Radu Vancu. ArtManierele Poetice sunt, în felul acesta, un spațiu al întâlnirii dintre contraste și al potențării reciproce – și unde mai pui că poezia este performată, după putința & histrionismul fiecăruia.
ArtManierele Poetice – rețineți, în fiecare august, la Sibiu, în cadrul ArtMania – reprezintă, categoric, unul dintre momentele literare anuale, care nu trebuie pentru nimic în lume ratate – n-o spunem (numai) noi, o spune publicul care cere, literalmente, bis-uri (bis-uri la poezie, cine și-ar fi putut imagina așa ceva?!). Și, cum tendința este ca acest microfestival să se internaționalizeze, sunt convinsă că ArtManierele vor deveni, fără îndoială, unul dintre cele mai vii & mai longevive & mai categoric valide manifestări de acest fel: literatură tânără, adevărata literatură tânără.