Ca într-o oglindă, în chip întunecat… – Jostein Gaarder

– Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva, doi copii zburdalnici ce se cățărau în copaci și hoinăreau prin imensa grădină a raiului. Pentru că ce rost ar avea să ai o grădină așa de mare dacă n-ai și copii care să se joace în ea? … Și pe vremea aceea au fost ispitiți de șarpe să mănânce din pomul Cunoașterii binelui și răului. Atunci au început să crească. Cu cât mâncau mai mult, cu atât creșteau mai mult. Astfel, au fost alungați din „paradisul copilăriei”. Cei doi copii poznași aveau o dorință de cunoaștere atât de mare, că până la urmă au dat gata întregul rai.

– Da, am auzit că Adam și Eva au fost alungați din paradis, dar nimeni nu mi-a spus că era vorba de paradisul copilăriei!

– Câte ceva ai fi putut să înțelegi și singură. Voi, oamenii, înțelegeți numai fragmente. pentru că acum vedeți totul ca într-o oglindă, în chip întunecat… 

Dintotdeauna am fost fascinată de profunzimea survenită din înțelesul celor mai simple cuvinte puse laolaltă. Cel mai adesea, acest lucru se adeverește în lectura unei cărți.

Mă așteptam ca Jostein Gaarder, în romanul său Ca într-o oglindă, în chip întunecat…, să folosească un limbaj greoi, filosofico-religios, având în vedere studiile sale intense din cele două domenii. Dar nu este nici pe departe așa. Autorul nu se dezice de la afirmația conform căreia adevărații filosofi sunt cei care redau complexitatea acestei științe prin transpunerea ideilor ei în cele mai banale situații, concrete, din viața de zi cu zi, ca exemplu pentru ca toți ceilalți să înțelegem adevărurile ascunse după niște fraze atât de laborios formulate.

Cartea sa este despre creație, despre îngeri, despre oameni, despre viață și moarte, adevăr și iluzie. Povestea începe în preajma Crăciunului și o are în centrul ei pe fetița bolnavă de cancer în ultimul stadiu, Cecilie. În dimineața Crăciunului, aceasta este vizitată de îngerul Ariel, despre care află ulterior că este îngerul ei păzitor. Din dialogurile celor doi, Cecilie este inițiată în lumea îngerilor și în Universul dintre lumea lor și a noastră, a oamenilor, acolo unde noi ajungem după moarte.

Totodată, subiectele lor de discuție se învârt în jurul celor mai (ne)obișnuite lucruri. De exemplu, cum ar fi dacă am avea trei părinți și nu doi, cu alte cuvinte dacă ar fi nevoie de trei sexe pentru conceperea unui copil? Partea bună e că s-ar rezolva problema suprapopulării pământului, cu riscul de a dispărea specia umană. Apoi ar exista mai mulți oameni care ar ține unii la alții și mai mulți părinți care i-ar iubi pe copiii lor și ar avea grijă de aceștia când ar fi bolnavi. Iar atunci când doi dintre părinți muncesc sau sunt prea obosiți, cel de-al treilea s-ar putea ocupa de copii. Însă… nu ar fi suferi mai mulți oameni atunci când unul din ei ne-ar părăsi pentru lumea cealaltă? Sau nu s-ar simți dat la o parte al treilea părinte de ceilalți doi?

Dacă Cecilie este curioasă de ce îngerii nu dorm, nu au pleoape sau păr pe cap, de ce pot zbura, trece prin pereți sau merge pe apă, de ce se pot face nevăzuți atunci când vor și de ce nu au nici unul din cele cinci simțuri omenești, dar în schimb pot simți gândurile, Ariel dorește să știe ce simt oamenii când își amintesc sau se gândesc la ceva, unde se duce sau de unde vine un gând uitat, cum te simți când dormi sau cum e senzația de frig și cald. Că doar până la urmă, despre ce-ar putea vorbi un om și un înger?

Subiectul romanului și abordarea poveștii mi-a adus aminte de Oscar și Tanti Roz al lui Eric-Emmanuel Schmitt. La fel ca Cecilie, Oscar era un băiețel de unsprezece ani, căruia cancerul îi mai lăsase doisprezece zile de viață. Una dintre asistentele de la spital, Tanti Roz, i-a schimbat imaginea asupra morții și l-a pregătit pentru trecerea dincolo bazându-se pe sinceritate, adevăr și explicându-i finalitatea firească a vieții umane, la fel cum Ariel o călăuzește pe mica noastră eroină.

Citiți Ca într-o oglindă, în chip întunecat… și citiți-l pe Gaarder. De ce? Pentru că vă determină să meditați un pic asupra propriei existențe și să realizați de ce noi, oamenii, în această viață, vedem totul ca într-o oglindă, în chip întuncat…

Scroll to Top