Este pilot de elicopter și este plecat într-o misiune în Iran. Mai are două săptămâni și se întoarce acasă. Soția și fetița de 5 ani sunt nerăbdători să-l revadă. Dar… se trezește într-o cameră fără ferestre și cu o ușă de neclintit. Are un pat, un WC și ceva de mâncare. Se gândește că a fost luat ostatic, dar calculatorul pe care îl observă mai apoi în încăpere îi dă ceasul logicii peste cap. Află imediat că are acces liber la internet, iar din colțul opus obiectivul unei camere video este îndreptat spre el și difuzează în timp real, pe internet, fiecare mișcare pe care o face.
Acesta este Andrei Mohor, iar aventura sa abia începe, la fel și cea a cititorului, care este introdus în povestea lui Alex Deva chiar după primele pagini.
Deși un autor debutant, scrierea sa nu demască acest lucru, fiind cursivă și bine închegată. Personajele sunt credibile și destul de bine conturate pentru genul de roman în care se încadrează. Autorul nu pune accent pe evoluția psihologică a acestora, lăsând loc imaginației cititorului să-și facă treaba, în timp ce autorul are grijă de povestea în sine și de suspansul oferit de aceasta. Scrisă într-un limbaj modern și accesibil, în special generației de astăzi, Ostatic 2.0 se citește foarte ușor și repede. În ciuda celor doar 200 de pagini, care, pe lângă text, mai conțin și ilustrațiile lui Darius Panaite, povestea este echilibrată, nu sacadează și conturează bine destul de multe personaje. Nu doar episodice, ci personaje cu un real aport în cadrul poveștii și în strânsă legătură cu toate celelalte.
Deznodământul cărții nu oferă răspunsuri tuturor întrebărilor ridicate pe parcursul lecturii și nici rezolvarea „misterelor”, lăsând fie loc imaginației cititorului să-și aducă aportul, fie să aștepte o continuare, după cum ne promite autorul în notele de la final. Oricum, după ce am închis cartea, am avut sentimentul acela pe care îl ai după ce ai văzut unul dintre cele mai bune filme de acțiune din viața ta. Asta și datorită faptului că scrierea este vizuală și bogată în detalii, dar tipul acela de detalii bine dozate, fără exagerări și umpluturi nelalocul lor.
Lăsând puțin deoparte faptul că romanul este o ficțiune, nu trebuie trecute cu vederea punctele de intersecție cu realitatea, precum masacrul de la Otopeni din ’89 sau implicările SUA în politica Iranului. Iar ideea cum că teroriștii reușesc să se adapteze la era tehnologică în care ne aflăm (ceea ce crește, în roman, credibilitatea acțiunilor lor) ar fi o bună temă de gândire și dezbatere, în condițiile unui secol XXI, în care informația circulă liber, iar teroriștii se adaptează în funcție de circumstanțe și context tehnologic-economic. Dar nu acum și nici aici, ci fiecare în parte, după ce savurează cartea, pentru că e bine ca uneori să trecem granițele ficțiunii și să privim substratul.
Ostatic 2.0: Camera din Teheran trebuie citită! Nu pentru că o recomand eu, ci pentru că e altceva. Acel altceva care ar putea să marcheze o nouă eră în lumea literaturii românești, dar și a literaturii în general.
De asemenea, fiind o carte 2.0, nu putea să-i lipsească și promovarea 2.0. Cartea are site, pagină de Facebook și trailer pe YouTube. Ba mai mult, linkul de Ustream.tv, unde era difuzat Andrei Mohor, există și funcționează. Desigur, momentan nu e nimeni în Camera din Teheran. :)