Titlu: Carrie
Autor: Stephen King
Editura: Nemira
Anul: 2011
Pagini: 192
Când vine vorba de genul horror în literatura Americană și nu numai, Stephen King este – the king – regele suspansului și al fricii răspândind aceste stări cu un talent incredibil prin cărțile sale.
Nu știu, sincer, de unde are King atâta imaginație pentru a scrie cu atâta frenezie povești de groază care să-ți rămână adânc înrădăcinate în minte și să te facă să te întrebi – deși știi că e doar ficțiune – dacă toate întâmplările nu au fost sau nu pot deveni, la un moment dat, reale. Probabil groaza și suspansul acumulate din copilărie, provenința dintr-o familie săracă și pierderea tatălui la frageda vârstă de 2 ani – când acesta plecat spunând doar „mă duc să-mi cumpăr un pachet de țigări” și nu s-a mai întors -, în loc să-l doboare l-au umplut de inspirație și a început să-și verse amarul printre rânduri.
Deși a patra nuvelă a lui Stephen King, Carrie este abia prima publicată. Începută de la o simplă povestire de numai trei pagini ce avea să zacă în coșul de gunoi după refuzul unui ziar local de a o publica, dar care, prin puterea și încurajările soției sale a ajuns în milioane de exemplare să bântuie bibliotecile pasionaților de literatură horror din întreaga lume.
Carrie este o adolescentă mai specială a cărei viață îi este controlată de mama ei, o fanatică religioasă de primă clasă dusă la extrem, ce a transformat-o în ce mai timidă și naivă fată pe care ați putea cunoaște-o vreodată. Iar ca tabloul să fie complet, Carrie este și victima fără speranță a tuturor farselor și glumelor de prost gust de care colegii de la școală sunt în stare să i le facă zi de zi.
Molestată de mamă în propria-i casă, batjocorită la școală și fără prieteni, Carrie nu are nici cel mai mic habar despre ce ar putea însemna viața de adolescent la cei aproape 16 ani ai săi iar atunci când soarta ghinionistă face să îi vine prima menstruație de față cu colegele sale la dușuri, după o oră de sport, protagonista crede că va sângera până la moarte. În ciuda colegelor care văd în asta un nou subiect de bârfă și de distracție pe seama naivei Carrie, dar și a mamei sale care o bate și-o obligă să se roage la aflarea veștii că fiica ei a devenit „femeie” – deși spera ca asta să nu se întâmple vreodată -, adolescenta începe să conștientizeze puterea ce zace și se amplifica tot mai mult în ea – telekinezia, puterea de a controla tot din jurul ei cu doar o „flexare” a minții – ce-o transformă în cel mai temut demon pe care micul oraș american, Chamberlain, avea să-l cunoască.
Nuvela lui Stephen King se desfășoară într-o succesiune de paragrafe, unul diferit de celălalt, cartea respectând un format mai puțin întâlnit ce este compus din povestea în sine, narată la persoana a III-a alături de alte surse diverse ce ajută la compunerea tabloului cum ar fi articole de ziar, pagini ale unor studii științifice cu privire la „fenomenul Carrie”, fragmente din studii oficiale și declarații ale cunoscuților protagonistei, lucru care oferă o credibilitate covârșitoare poveștii ce te face să te întrebi dacă nu cumva, pe undeva, această Carrie chiar a existat.
Deși în vocabularul lui Stephen King nu există noțiunea de „final fericit”, sfârșitul cărții oferă totuși un final neașteptat și surprinzător, lăsând impresia că dacă ar mai fi continuat să scrie, povestea nu s-ar fi sfârșit niciodată, continuând tot timpul în altă parte, cu alte personaje, și cu siguranță într-un mod mult mai înfiorător. Vă las pe voi să descoperiți tainele ascunse ale Carrietei ce vă așteaptă cuminte, închisă între coperțile cărții, să vă îngrozească și pe voi.