Omul în căutarea sensului vieții – Viktor E. Frankl

Omul in cautarea sensului vietii

Titlu: Omul în căutarea sensului vieții
Autor: Viktor E. Frank
Editura: Meteor Press
Anul: 2009
Pagini: 174

Cumpara

 

Ceea ce m-a intrigat pe mine și ceea ce m-a convins să parcurg cartea a fost ideea conform căreia dacă îți imaginezi câte puțin în fiecare zi că exersezi ceva pentru a-ți dezvolta o anumită abilitate (de exemplu, să schiezi, să înoți, să cânți la chitară, să ridici greutăți), rezultatul e același ca atunci când chiar exersezi în realitate. Această teorie a fost dezvoltată de Viktor Frankl, doctor psihiatru austriac, în cartea Omul în căutarea sensului vieții, pe baza experienței sale ca deținut în lagărele de concentrare de la Auschwitz, Dachau și altele, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

S-au scris zeci sau poate sute de cărți despre lagărele de concentrare, însă cartea asta nu se aseamănă cu nici una dintre ele. De ce? Pentru că nu e pur și simplu o relatare a evenimentelor, nu pune accent pe ororile care se petreceau acolo, dar nici nu le ignoră, nu vrea să scoată în evidență cât de norocos a fost protagonistul de a scăpat de atâtea ori ca prin urechile acului de la moarte, supraviețuind până la sfârșit ș.a.m.d. Ci toată cartea este una cu profil psihologic și psihiatric, deoarece Viktor Frankl vine cu argumente din experiența trăită pentru a-și susține teoria logoterapiei, cea pe care a creat-o și care se axează pe următoarea idee: omul este motivat să meargă mai departe și să depășească orice suferință/obstacol indiferent cât de mic/mare este, numai dacă își găsește un sens în viață, un scop pe care vrea să îl atingă cu orice preț și pentru care ar fi dispus să facă orice.

Astfel, el a observat trei faze sufletești prin care trece un deținut în lagăr, pe care le analizează, dorind să vadă în ce punct există probabilitatea mai mare ca deținutul să cedeze:

  1. perioada imediat următoare intrării în lagăr (șocul);
  2. perioada când prizonierul este bine integrat în rutina lagărului;
  3. perioada de după punerea lui în libertate. 

Iată câteva aspecte care mi-au atras atenția pe parcursul cărții:

  • cei care au rezistat mai mult nu au fost neapărat cei mai robuști, ci aceia care și-au oferit libertate spirituală, adică acceptarea situației și a suferinței pe care aceasta i-o cauzează, modul și alegerile pe care le face, mental, care să-l ajute să-și găsească un sens al vieții și să poată trece prin torturile fizice și psihice din lagăr (de exemplu, autorul și-a dorit să supraviețuiască datorită iubirii pentru soția sa; își imagina tot timpul cum va fi când se vor revedea, ce-și vor spune, ce vor face în viitor, cum își vor reconstrui viața de la zero, își aducea aminte momentele petrecute împreună, dialogurile etc.);
  • rata mortalității creștea îngrijorător de mult în perioada Crăciunului; autorul explică acest fenomen prin faptul că deținuții se hrăniseră cu speranța naivă că de Crăciun vor fi acasă și atunci când data se apropia și nu aducea vești bune, erau copleșiți de dezamăgire și își pierdeau curajul, ceea ce a dus la slăbirea rezistenței organismului și, în final, la moarte;
  • Mă scârbisem de starea aceea de lucruri, care mă constrângea zi de zi, ceas de ceas […]. Mi-am silit gândurile să treacă la alt subiect. Brusc, m-am văzut stând în picioare într-o sală de conferințe bine luminată, caldă și plăcută. În fața mea, un public atent ședea pe niște scaune tapițate, confortabile. Țineam o prelegere despre psihologia lagărelor de concentrare! Toate câte mă apăsau în clipele acelea deveniseră obiective, le priveam și le descriam din punctul de vedere, detașat, al științei. Pe calea acesta am reușit cumva să mă ridic deasupra situației, deasupra suferințelor din clipa aceea și să le privesc ca și cum ar fi ținut deja de trecut. 
  • Ne-am plimbat încetișor de-a-lungul drumului care pornea din lagăr. Dar curând au început să ne doară picioarele, amenințând să ni se și umfle. Și totuși, mergeam șchiopătând; doream să vedem împrejurimile lagărului, pentru prima dată cu ochii unor oameni liberi. „Libertate” – ne tot repetam și totuși nu puteam realiza faptul. Repetaserăm cuvântul acesta atât de des în timpul anilor cât visasem la libertate, încât își pierduse sensul. Realitatea nu mai pătrundea în conștiința noastră; nu puteam pricepe faptul că libertatea ne aparținea.
  • în lagăr, unii oameni se schimbă. Devin brute, indivizi fără scrupule sau principii și cu inima împietrită, toate acestea fiind un sistem de autoconservare în lupta pentru supraviețuire. De aceea, după ce își redobândesc libertatea, ei nu pot scăpa de influența brutalității ce i-au înconjurat în lagăr. Acum, liberi fiind, gândeau că-și pot folosi libertatea fără nici o cenzură și în chip barbar. Singurul lucru care se schimbase în ceea ce-i privea, era faptul că, acum, din asupriți deveniseră asupritori.

Cartea are trei capitole. În primul sunt povestiți cei trei ani în lagăr cu referirile psihologice de rigoare, iar în celelalte capitole sunt tratate Logoterapia pe scurt și Pledoarie pentru optimismul tragic, capitole pe care recunosc că nu le-am citit integral (acestea fiind dedicate mai ales celor interesați de psihologie și psihiatrie), cu toate că autorul vine cu numeroase mini-povestiri drept exemple.

Eu mă bucur că am dat de ea și că am citit-o și sunt mulțumită că din atât cât am citit am înțeles esențialul teoriei logoterapiei, despre care nu am mai auzit niciodată până acum. Recomand cartea chiar și celor slabi de înger sau celor care se tem să citească acest gen de cărți, pentru că ea nu este atât de cutremurătoare. Da, prezintă realitatea și toate aspectele oribile prin care au trecut prizonierii, însă toate explicațiile științifice pe care le aduce autorul fac, cumva, să te mai abată cu gândul de la cruzimea adevărului.

Acum nu pot să mă gândesc decât la un singur lucru: bunicul meu, care a fost deținut în lagărele din Rusia, prin ce orori de neînchipuit a fost oare nevoit să treacă?

Scroll to Top