Titlu: Se numea Sarah
Autor: Tatiana de Rosnay
Editura: Litera
Anul: 2011
Pagini: 320
Am auzit de mult timp de cartea asta, care, de altfel, a fost destul de mult promovată față de altele încă de la apariție (2010), drept dovadă și spotul promoțional realizat cu participarea Maei Morgenstern, o actriță cu principii sănătoase, pe care nu o cred capabilă să promoveze ceva doar de dragul promovării sau doar pentru bani. De aceea, mi-am zis atunci că TREBUIE să citesc cartea asta cândva. Și iată că acel moment s-a ivit mai devreme decât mă așteptam.
La fel ca în Omul în căutarea sensului vieții de Victor Frankl, acțiunea are loc tot în timpul De-al Doilea Război Mondial, dar, de astă dată, scrisă din perspectiva unei alte victimi a tiraniei hitleriste, a unei copile evreice. Cu toate astea, Se numea Sarah este o carte de ficțiune. Să nu credeți că din cauza asta este mai puțin șocantă. Așa cum specifică și autoarea la începutul lecturii, întâmplările sunt reale și fac referire la marea razie de la Velodrome d’Hiver din iulie 1942, în timpul căreia mii de evrei (bătrâni, adulți, copii) au fost duși în lagărele de concentrare din apropierea Parisului, iar mai apoi la Auschwitz, unde au fost gazați. Însă Tatiana de Rosnay a construit personajele în așa manieră încât nu ai zice că n-au fost adevărate…
M-am izbit, pe parcursul cărții, de detalii crunte, de pasaje în care este redată cruzimea fără margini a autorităților franceze și germane, de caractere barbare, de comportamente neîndurătoare. Cel mai mult m-au șocat și mi-au stârnit fel de fel de stări și sentimente relatările despre copii: mai întâi au fost separați de părinți, au fost închiși cu zecile în barăci cu o capacitate de câteva persoane, au fost ținuți flămânzi, însetați, nespălați, au făcut tot felul de boli de la condițiile mizerabile în care au fost siliți să stea, pentru ca în final, să fie și ei gazați la Auschwitz. Unii, norocoși, puțini ce-i drept, au reușit să evadeze, ajutați de fermierii din apropierea lagărelor. Așa s-a întâmplat și cu Sarah.
***
Când, în toiul nopții, poliția vine să îi evacueze familia, Sarah Starzynski îl încuie pe fratele ei mai mic în ascunzătoarea lor, un dulap secret, promițându-i că se va întoarce imediat și îl va salva. Dar, fata nu mai are șansa să facă asta, deoarece familia ei împreună cu cei peste 10.000 de evrei evacuați în noaptea respectivă au fost transportați în lagărele din vecinătatea Parisului. Asta în ceea ce privește primul plan al acțiunii.
Ce-l de-al doilea plan, aprilie 2002, o prezintă pe Julia, jurnalistă franceză trecută de patruzeci de ani, care trebuie să scrie un articol depre evenimentele de la Velodrome d’Hiver cu ocazia comemorării a 60 de ani de la razie. Deși cele două, Sarah și Julia nu se întâlnesc niciodată, povestea lor se întretaie într-un mod surprinzător, care o marchează pe ce-a de-a doua și îi schimbă viața total: Julia află că apartamentul socrului ei în care urmează să se mute, a aparținut familiei Starzynski. Pornind de aici, Julia face cercetări și află un secret teribil, care o convinge să întreprindă o călătorie tocmai în Italia. Partea finală a cărții prezintă întorsăturile pe care le ia situația în viața personală a Juliei, strâns legată de evreica Sarah.
Nu vreau să spun mai multe, pentru că v-aș dezvălui tot și v-aș strica plăcerea de a o parcurge. Nu vreau decât să vă conving să o citiți, pentru că este foarte, foarte captivantă și, sincer, nu mă așteptam să mă prindă atât de mult și chiar din primele pagini. Enjoy it!