Ce facem noi de Ziua Mondială a Poeziei

Astăzi, 21 Martie, se sărbătorește Ziua Mondială a Poeziei. Înainte de a vă spune cum o sărbătorim noi, cei de la Azi Citesc, iată o scurtă prezentare a însemnătății acestei date:

Stabilită de UNESCO în 1999, la data de 21 martie, și sărbătorită prima oară în anul 2000, în această zi se sărbătorește creația literară poetică a scriitorilor și a oamenilor de cultură, și se prilejuiește dialogul între poezie și celelalte genuri literare, argumentându-se că „«poezia este una dintre cele mai pure expresii ale libertății lingvistice. Aceasta este un element fundamental al identității popoarelor și întruchipează energia creatoare a culturii în puterea sa de a se reînnoi în mod constant»”, conform site-ului ICR.

Anul acesta, după cum veți vedea pe pagina ICR-ului, poezia se sărbătorește la Roma, unde va fi atât o masă rotundă, unde 13 poeți din 13 țări diferite vor discuta despre poezie, urmând ca apoi să aibă loc o lectură de poezie, fiecare poet citindu-și poemele în propria limbă, traducerea fiind proiectată printr-un diapozitiv.

Poezia românească este sărbătorită astăzi în mai multe locuri din Italia, nu doar în Roma, după cum anunță diverse site-uri, aici și aici, aducându-li-se un omagiu unor poeți cum ar fi Tristan Tzara, Grigore Vieru, Vasile Voiculescu și alții.

Înainte de a face câteva recomandări de cărți de poezie pe care merită să le citiți (cu atât mai mult astăzi), vă prezentăm un „poem” scris de noi pentru a celebra cum se cuvine această zi:

„În loc să citesc
Cu Florin mă gândesc
Ce să mai postez pe Azi Citesc.

Ziua trece, noaptea crește,
Lectura cam lâncezește…
Iustinian ne buzdugănește
De nu-i spui: «Recenzia? Este!».

Dimineața mă trezesc,
Beau cafeaua și citesc.
După-amiaza încerc mai mult,
Că Iustin mă ține-n scurt,
Recenzia s-o fac îndată
De mai vreau o carte… fată!

Dimineața, ferestrele tăiau un om în două, păsările zburau, dispărând în palma
mea acoperindu-mi ochii
întorcându-mă pe partea cealaltă
visând pe raftul de sus
un pitic

o stradă

o amintire de demult

ceasul ticăie tot mai aproape
ca mareea ce va lovi țărmul”

Râdem și noi, râdeți și voi, sărbătorim cu voie bună această zi de mare importanță.

Totodată, vă amintim că aseară a fost lansată antologia de poezii publicată de editura Humanitas, sub îngrijirea lui Alexandru Cistelecan, critic literar, care a participat la eveniment alături de Gabriel Liiceanu și, în urma unei întâmplări întâmplătoare, Sorin Mărculescu, om ce l-a cunoscut – întrucâtva – îndeaproape pe M. Ivănescu. Dar despre asta, în curând.

În încheiere, recomandările noastre sunt, ca de obicei, poeziile unor Gellu Naum, Octavian Paler, clasicul Bacovia, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Melinescu, Rita Chirian; pentru îndrăgostiți: Pablo Neruda, e.e. cummings, inegalabilul Bukowski, mai nou-descoperiții Jack Gilbert & Alan Dugan, Dan Sociu, Radu Vancu – așa cum ni se oferă în Monstrul fericit & Frânghia înflorită, Jorge Luis Borges, contemporanul Tăușance, alături de Claudiu Komartin, eternul Tagore și mulți mulți alții, iar articolul se încheie cu un poem din M. Ivănescu:

„să fii în stare să fii unul sau altul din lucrurile
care stau, se mișcă, în jur – lucru putând să însemne
și lucrare – să fii în stare să fii lucrarea mâinilor tale,
a minții tale, să fii de pildă închipuirea pe care ți-o faci
despre o ființă – care există, pe care o vedeai
uneori foarte des – închipuirea despre unele împrejurări
în care acea ființă joacă un rol – ca într-o știută
piesă de teatru – să fii tu însuți o întâmplare cu ea,
și cu alte ființe – în care, în lumină,
se mișcă mai mulți în jurul ei, și ea
îl împinge cu vârful piciorului pe câinele
care dormea sub scaun – poți să-ți spui că ai fi în stare
cu adevărat să fii tu însuți, o clipă, o vreme,
viața ei – și să-ți spui că ea știe
asta – că știe că atunci ar intra în carte,
cu toată viața ei, și ființele care-i sunt
ei lumea – ar intra în ființa ta ca într-o carte
pe care tu n-o citești – s-o lași deschisă, s-o închizi,
s-o pui în raft, și s-o uiți.”

(să intri într-o carte și s-o închizi după tine)

Lecturi plăcute vă dorim!

Scroll to Top