Titlu: Declinul
Autor: M.J. Hyland
Editura: Polirom
Anul: 2007
Pagini: 440
Parerile lor:
- “Literatura in stare pura” – J.M. Coetzee
- “M.J. Hyland ne ofera o poveste captivanta, cu personaje bine construite si rasturnari de situatie neasteptate.” – Kirkus Reviews
- “Declinul este o marturie cutremuratoare a modului in care lumea adultilor este filtrata prin lentila deformatoare a unui adolescent, un personaj unic si memorabil pentru care fiecare schimbare a rutinei zilnice devine un adevarat test de supravietuire” – Publishers Weekly
Parerea mea:
Mi-e greu sa afirm ca mi-a placut. N-am renuntat din principiu, m-am cam inversunat s-o termin si eram nitel curioasa. Vroiam sa vad in ce masura personajul principal, John, un baiat de aproape 12 ani, chiar are talentul special cu care crede ca este inzestrat si daca actiunile lui influentate de mediul familial il schimba.
Povestita doar din prisma lui de vedere, cartea te prinde in mreje chiar daca intriga e plictisitoare iar sentimente inaltatoare nu provoaca. Limbajul e facil, personajele sunt ciudate, trairile neterminate. John crede ca stie, simte cand cineva minte: “Mi se face rau, imi ard gatul si urechile si observ cele mai mici amanunte.” Sensibil si precoce pentru varsta lui, observa cu mare atentie ce fac parintii lui si-si noteaza anagramat traile intr-un jurnal personal.
Familia nu e disfunctionala, asa cum gandeam eu la inceput, parintii nu sunt perfecti dar il iubesc, il ingrijesc dar nu intuiesc comportamentul lui John.Doar mama lui simte ca ceva il framanta si vrea sa-l trimita la medic, crezand ca ceva de natura fizica (aparitia prematura a adolescentei) ar explica nevoia de singuratate a baiatului si reactiile excesive in anumite imprejurari. Tatal, desi inteligent peste medie, nu-si intelege baiatul si ajung amandoi in situatii jenante sau conflictuale urmate de momente de inexplicabila bucurie in doi.
John este cel deosebit: convins de talentul lui, vrea sa intre in Cartea recordurilor. Se informeaza cu asiduitate, isi exerseaza abilitatea pe cunostinte si prieteni de scoala, trimite scrisori la editori pentru a-i convinge de posibilitatile sale. Dorinta de celebritate ii da senzatia ca este un fin cunoscator al conditiei umane: “Acum sunt un mincinos mai bun. Se pare ca voi deveni atat un detector de minciuni perfect, cat si un mincinos abil.“ – pag.317
In final, John, aflat la granita dintre copilarie si adolescenta va afla cu stupoare ca viata nu-i in alb si negru, ca el nu detine cheia cunoasterii iar adevarul, desi important, produce confuzie si durere daca nu e dezvaluit cu pudoare.
Recenzie trimisă de Iulia Olariu