Într-o încercare de a-i stimula pe băieţi să citească mai mult, un specialist în educaţie a propus recent promovarea unor figuri literare precum Hemingway. De ce să fie prozatorul american care s-a sinucis cu arma tatălui său scos în faţă ca inspiraţie pentru tineri, vă întrebaţi probabil.
Răutăcioşii şi obsedaţii de psihanaliza freudiană spun că Hemingway nu era decât un macho frustrat, care prin activităţile sale şi atitudinea sa ostentativ virilă încerca să compenseze nişte lipsuri de ordin mintal şi sufletesc. Specialistul în educaţie însă, crede, la fel ca mine, că scriitorul a fost pur şi simplu un om înzestrat cu multe calităţi, activ, pasionat de vânătoare, pescuit, box, coride şi călătorii.Toate acestea corelate cu opera sa şi pasiunea pentru literatură dovedesc băieţilor care fug de lectură că da, poţi să rămâi un bărbat activ, energic şi impetuos chiar dacă citeşti mult sau te dedai scrisului.
Pe Hemingway am încercat să-l citesc prima oară când aveam 18 ani, şi-am luat în mână „Bătrânul şi marea”, care, auzisem eu, fusese cartea ce îi adusese Nobelul în 1954. Am eşuat atunci cu lectura, povestea părându-mi total insipidă şi plictisitoare. Doi ani mai târziu însă, romanul neterminat Grădina Raiului m-a fascinat complet prin subiect şi scriitură şi mi-a deschis pofta pentru celelalte opere ale autorului american.
Cărţile lui Hemingway însumează experienţele lui cele mai diverse din cei 61 de ani de viaţă. În romanele şi povestirile sale se bea mult, se mănâncă în cafenele din oraşe europene (Paris mai ales), se scrie, se discută liber, se trăieşte decent în sărăcie, se călătoreşte. Personajele iubesc, se rătăcesc, trăiesc experienţa războiului şi a morţii. În povestirea „Hills Like White Elephants”, autorul se dovedeşte un maestru al dialogului: există o tensiune între fata şi băiatul care aşteaptă într-o gară, iar cititorul este lăsat să intuiască, să pună singur cap la cap lucrurile. În romanul “Adio, arme!”, experienţa cumplită a războiului e redată realist, la obiect, fără artificialităţi sau încercări de înduioşare.
Scriitura autorului american a reprezentat o inovaţie pentru secolul trecut. Proza este clară, simplă, autentică, lipsită de împopoţănări inutile şi patetisme. Stilul se trage din scriitura jurnalistică (Hemingway a avut o însemnată activitate ca ziarist – corespondent în războiul civil spaniol, printre altele), şi ar putea fi descris ca un cuţit care taie direct în carne, mergând suplu la esenţa problemelor. Propoziţiile declarative, scurte, demonstrează că prin puţine cuvinte poţi spune extrem de multe. Repetiţia celebrului “şi” (marca Hemingway) în frazele lungi nu e supărătoare, din contră, transmite o anumită emoţie şi atitudine a naratorului-personaj.
Atât romanele, povestirile, cât şi cărţile de non-ficţiune („Moarte după-amiază”, „Sărbătoarea continuă”, „Dealurile verzi ale Africii”) pun în lumină o personalitate puternică, dinamică, aşa cum e înfăţişat autorul în filmul lui Woody Allen, Midnight in Paris. Adesea luat peste picior pentru excesul de testosteron din scrisul său, Hemingway dovedeşte totuşi că printr-o viaţă neastâmpărată ai cel mai mult de câştigat, căci doar aruncându-te în nebunia ei poţi lăsa în urmă o operă bogată.
Cristina Stan