Scris de Elena Silvana Potocean
Cred că nu mai este nici un secret cât de dragă ne-a devenit tuturor cartea lui Sega- Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India. Cifrele vorbesc de la sine. Primul tiraj s-a vândut ca pâinea caldă imediat după lansare. Să vă mai spun în câte librării, în câte oraşe am căutat-o eu până să o găsesc pitită tocmai într-o librărie micuţă din Sibiu? Dacă n-aţi citit-o încă , aşteptaţi cuminţi, curioşi, cu sufletul deschis, acuşica o vom găsi din nou pe rafturi, chiar ieri al doilea tiraj a plecat spre librării!
Mulţi au citit-o, puţini au avut curajul să scrie despre ea . Şi nu întâmplător. Pentru că până şi a scrie despre Namaste e o provocare, un act care îndeamnă la reflecţie, o scormonire prin timpul şi măştile cu care ne-am sedimentat existenţa, o scuturare zdravănă care ne leapădă de toate iluziile care ne-au întunecat vederea. O trezire la realitate de care aveam nevoie. Iar Sega, fără pretenţii de maestru iluminat cerşind adorare, e un om simplu, dar omul potrivit apărut într-un moment de răscruce. E omul care ne arată că se poate şi altfel.
Angela Sindeli e unul dintre acei oameni curajoşi care au răspuns provocării. Impulsul, ne spune ea, a venit citind recenzia pe care noi am făcut-o cărţii lui Sega, iar cuvintele ei despre Namaste sunt atât de frumoase încât am ţinut neapărat să le împărtăşim cu voi :
“NAMASTE sau un roman de aventuri spirituale in India este mai mult decât o carte despre curajul de a-ți ieși în întâmpinare, de a zâmbi larg și asumat propriilor demoni, despre talentul de a-i îmblânzi cu dragoste și candoare, despre accesul nelimitat la propriile resurse (nebănuit de generoase), despre puterea de a spune DA, de a rupe lanțurile limitelor impuse și auto-impuse, despre dorințe reprimate, despre nevoi și, nu în ultimul rând, despre oameni, așa cum sunt ei, frumoși, pitorești, ermetici, deschiși, OAMENI sau doar oameni, despre ritualuri, abandon, despre o viața așa cum poate fi. E de ajuns sa vrei să deschizi ușa, să te înscrii pe liste și să faci cunoștință cu propriul destin. Cartea vorbește despre tine. Cartea ești chiar tu, acela care nu de puține ori ai simțit dureros de acut nevoia de a ieși din tine ca să te regăsești, de a te privi detașat, spre a te înțelege. Cartea scrie despre rătăcitori întru Adevăr și Lumină, despre abis și despre forța miraculoasă a renașterii…Nu este o rețetă a cunoașterii, nu propovăduiește pompos așa da-uri. Oferă doar alternativa și apasă butonul acela al conștiinței amorțite; cartea aceasta face loc – iubirii, speranței, toleranței, înțelegerii, și aruncă peste bord balastul îndoielii.
Nu întâmplător NAMASTE e un salut indian, însoțit de o înclinare ușoară a corpului, cu palmele împreunate în dreptul inimii și înseamnă ”Mă închin ție”. Necondiționat. Deschis. Demn. Onest. Pur. Simplu. Despre Sega (Octavian Segărceanu) nu știam prea multe înainte de NAMASTE. Nici nu aveam nevoie; senzația că redescopăr un vechi prieten nu m-a părăsit nicio secundă, din momentul în care am deschis prima pagină și am închis-o pe ultima. We think alike! Și sunt sigură că și voi…”
Daca ești brașovean(că) sau te nimerești vineri prin Brașov, Sega te așteaptă de la ora 17:30, la Librăria Ralu, cu Mihaela Tatu, scriitorul Adrian Munteanu, ceai masala și autografe. |