Hei, suntem cu toții creativi, nu? Dar ce anume face să fie diferite măștile mele de Halloween din papier-mâché sau indispensabilii tăi viu colorați de arta (literară) distinsă cu Nobelul a unuia precum Ernest Hemingway? Păi, poate că Ernest era puțin mai ciudat decât suntem noi doi, eu și cu tine. Noile studii referitoare la opera lui arată că atât creativitatea, ingeniozitatea, cât și excentricitatea lui ar putea fi rezultatul unor variații genetice care măresc capacitatea creierului de a discrimina între ceea ce ne distrage atenția în mod inutil și ceea ce este cu adevărat important. Ei bine, Papa sigur știa ce anume contează – dar cât de special a fost el?
Ridică-te, stai în picioare
În timpul vieții, Hemingway a publicat șapte romane, șase volume de proză scurtă și două lucrări de nonficțiune. Mare parte din acestea sunt considerate drept romane clasice ale literaturii Americane și toate au fost scrise în aceeași manieră. Hemingway avea un birou de studiu, desigur – un turn special făcut pentru el, pătrat, dacă nu vă supărați – dar mare parte din scrierile sale au fost născute în dormitorul acestuia. Jumătate din spațiul camerei fusese anexat biroului, dar nici măcar acolo nu a lucrat, o, desigur, nu: mașina de scris, de care Hemingway nu se dezlipea, era pusă, de fapt, deasupra unui raft de cărți, un altul chiar – spațiul pe care el îl numea „biroul de lucru”.
Și, dacă, din întâmplare, credeți că-și trăgea un scaun ca să-și odihnească genunchii, mai gândiți-vă o dată: Hemingway prefera să lucreze în picioare, petrecându-și astfel ore și ore pe un singur picior, mișcându-se doar pentru a-și muta greutatea de pe un picior pe celălalt. Consuma șapte creioane într-o zi grea de muncă. Și cine spunea că scrisul nu e lucru manual?
Cu arma la pescuit
Pentru a aproxima cam cât de mult îi plăcea lui Hemingway să pescuiască, trebuie doar să-i citiți romanul cel mai cunoscut, Bătrânul și marea. Unul dintre romanele sale cele mai celebre, acesta îl are ca personaj principal pe Santiago, un bătrân pescar, care se chinuie cu un marlin cu mult în afara Curentului Golfului (Gulf Stream). I-a adus, în 1953, premiul Pulitzer pentru ficțiune și a fost citat de comitetul premiului Nobel ca fiind romanul ce a contribuit la decizia lor în a-i acorda premiul Nobel pentru literatură un an mai târziu.
Totuși, Hemingway însuși era un fel de pescar-călăreț și nimeni să nu fi îndrăznit să se pună între el și captura lui.
În timpul unei călătorii de pescuit în Bahamas în 1935, – într-un mod total neortodox – a deschis focul asupra unor rechini cu o mitralieră Thompson pentru a-i opri din atacul deschis de rechini asupra capturii sale uriașe de ton pe care încerca s-o ducă la mal. Din păcate, sângele în exces i-a făcut pe rechini să atace prada cu și mai multă tenacitate. Alte tehnici ale sale erau mai de succes. În 1938, a stabilit recordul mondial prin prinderea a șapte marlini într-o singură zi. Era, de asemenea, prima persoană care a reușit să urce pe barcă un ton uriaș în perfectă stare.
Hemingway spionul
Oricine a citit romanul Pentru cine bat clopotele știe față de ce partid manifesta Hemingway simpatie. Publicat în 1940, romanul spune povestea lui Robert Jordan, un tânăr american înrolat în Brigadas Internacionales, atașat unui grup de gherilă republican în timpul Războiului Civil Spaniol. Mare parte din roman a fost scris din propriile experiențe ale lui Hemingway în Spania, iar când războiul s-a încheiat cu învingerea republicanilor, simpatia sa a luat o mai mare amploare. După, acesta a spus următoarele: „Politic, mereu am fost de partea Republicii, începând cu ziua în care aceasta a fost declarată ca atare și cu mult timp dinainte chiar”.
Prin pasiunea lui față de acest subiect a reușit Hemingway, în 1942, să pună bazele unei adevărate rețele de informații, poreclită Crook Factory, pentru a fi cu ochii pe agenții care erau pro-Franco și pro-Hitler în Cuba. De asemenea, acesta și-a asumat rolul de a patrula Caraibele în căutarea de U-boot-uri. Colecția Hemingway conține numeroase notări în jurnalul de zi de pe barca sa, Pilar, iar rapoartele scrisă la mașină adresate comandanților militari locali, în care arăta cât de meticulos nota tot ceea ce vedea, le-a dat în grija oficialilor americani din cadrul agenției de Informare. FBI-ul i-a desființat rețeaua de spionaj după mai puțin de un an, și totuși – cum vi se pare asta drept muncă de teren?
Un semizeu al vânătorii
Hemingway este pe atât de faimos pentru expedițiile sale de vânătoare pe cât este de cunoscut pentru aventurile sale pescărești (sau cărțile sale) – dar știați că în 1940, imediat după ce a terminat Pentru cine bat clopotele, Papa a ieșit cu cea de-a treia sa soție și cu cei doi fii ai săi și a omorât patru sute de iepuri într-o singură zi? Și că la frageda vârstă de trei ani nu numai că a omorât un porc spinos, ci l-a și mâncat la ordinul tatălui său. Iată, asta e devoțiune!
Moștenire de la părinți
Vorbind de părinți – dacă variația genetică e ursitoarea acestor genii excentrice, înaintașii lor sigur ar trebui să fie examinați. Mama lui Hemingway a avut, și ea, bizareriile ei: hotărâtă să-l învețe pe tânărul Hemingway să cânte la un instrument muzical, l-a ținut departe de școală un an întreg pentru ca el să ia lecții de violoncel. A reușit? Deloc. Hemingway însuși spune „acel violoncel – am cântat la el mai prost decât oricine altcineva de pe planeta asta”.
Nu e de mirare, atunci, că s-a pus pe buchisit proza, nu?
sursa: inktank.fi