Orhan Pamuk și al său Istanbul cuceresc cititorul de la primele pagini. Captiv între memoriu și ghid, între istorie și viață personală, tumult cultural și viață socială, romanul este un amestec gata să divulge fiecare secret al autorului și al orașului deopotrivă.
Așa cum fiecare casă turcească are un așa-numit salon-muzeu, în care și tânărul Orhan Pamuk descoperea cu o curiozitate de nestăvilit tablouri ale rudelor, poze personale și câte și mai câte mărunțișuri ale familiei sale, așa și romanul ni se dezvăluie ca un muzeu în scris al orașului. Presărat cu amintiri din copilărie, când mai duioase și mai adorabile, când mai dramatice sau mai greu de citit pentru ochiul neformat, muzeul scris al Istanbulului este o declarație de dragoste în fața orașului, dar și în fața vieții, pe care autorul nu a dorit niciodată să o părăsească.
Conrad, Nabokov, Naipaul – these are the writers known for having managed to migrate between languages, cultures, countries, continents, even civilisations. Their imaginations were fed by exile, a nourishment drawn not through roots but through rootlessness; mine, however, requires that I stay in the same city, on the same street, in the same house, gazing at the same view. Istanbul’s fate is my fate: I am attached to this city because it has made me who I am.” (p. 6)
Istoria orașului Istanbul este constant presărată cu date istorice. Născut în anul 1952, Orhan Pamuk a avut parte de o copilărie încă oarecum marcată de ordinea imperială otomană, închistată parcă în cultura turcească, lovită ulterior de influențe estice și vestice, care au avut un impact major asupra transformării orașului. Aflăm mai multe despre toate acestea și nu numai din numeroasele scrieri menționate de autor, dar și din imaginile și ilustrațiile cărții, dovezi ale erudiției cu care Pamuk și-a construit opera desăvârșită.
Presărată cu amintiri din copilărie, istoria orașului se împletește perfect cu istoria unei familii, pentru a crea un tablou savuros în fața cititorului, marcat în permanență de hüzün, o melancolie specific turcească, plin de tâlcuri atât pentru memoriile autorului, cât și pentru ghidul său spre inima Istanbulului. Și cum ar putea fi altfel atunci când orașul și viața se contopesc într-o relație de echilibru reciproc:
Whenever I find myself talking of the beauty and the poetry of the Bosphorus and Istanbul’s dark streets, a voice inside me warns against exaggeration, a tendency perhaps motivated by a wish not to acknowledge the lack of beauty in my own life. If I see my city as beautiful and bewitching, then my life must be so, too.” (p. 50)
Captiv în imensa casă Pamuk Apt, între numeroasele sale rude, toate aflate sub conducerea bunicii, dar toate cu propriile rânduieli, certuri și dezbateri, micul Orhan Pamuk se eliberează de activitățile zilnice în jocuri ale imaginației, care mai târziu aveau să-i fructifice pasiunea pentru pictarea Istanbulului în cuvinte. Numeroasei familii i se adaugă scriitori turci, poeți, pictori și călători din Occident, toți fascinați de frumusețile locale, toți contribuind la mirajul țesut în cuvinte delicate de către autor în jurul Istanbulului. Nu e de mirare că prima pasiune artistică a lui Orhan Pamuk a fost de fapt pictura.
Portretul în cuvinte, alături de lucrările unor artiști celebri, momente istorice și alte simboluri culturale ale orașului se împletesc cu povești din viața autorului, pentru ca cititorul să se afle în fața unei oglinzi între cele două lumi, între cele două vieți, care se suprapun și se influențează constant, chemând nostalgia copilăriei și a călătoriei în același timp: „This is my fate, and there’s no sense arguing with it. This book is about fate…” (p. 7)
Cartea poate fi cumpărată de aici.