Titlu: Jocul lui Ender
Autor: Orson Scott Card
Editura: Nemira
Anul: 2012
Pagini: 352
Nota: 10/10
„În clipa când îmi înțeleg cu adevărat inamicul, când îl înțeleg îndeajuns de bine ca să-l pot învinge, în acel moment eu îl și iubesc.” Ender Wiggin
Jocul lui Ender își are plasată acțiunea în secolul XXII, la o distanță de doar câteva decenii de când omenirea a avut primul contact cu o rasă extraterestră, de natură insectoidă, și supraviețuiseră cu greu celor două invazii ale acestora. Acum omenirea trăiește cu spaima că gândacii -cum li se spune în cartea lui Orson Scott Card– ar putea reveni pentru cea de treia invazie care le-ar putea fi fatală, fapt pentru care marile superputeri ale Pământului sunt nevoite să recruteze copii geniali pe care să-i antreneze, să-i educe și să-i transforme în conducători, în eroii de care umanitatea are nevoie pentru a supraviețui.
Pe un pământ suprapopulat, unde fiecare familie este limitată de lege să dea naștere la doar 2 copii, se naște, după o convenție guvernamentală, Ender, terțul familiei Wiggin care devine principalul recrut pentru Școala de luptă, în detrimentul fratelui mai mare, Peter, fiind echilibrat, mai puțin malefic de cât acesta, și mai puțin milos decât sora sa, Valentine.
Protagonistul, Ender, în vârstă de doar 6 ani ajunge la Școala de luptă, -mult mai tânăr decât o cere regulamentul- unde își începe instrucția prin jocuri de pregătire deloc ușoare și inocente pentru vârstă lui. Izolat pentru a-și dezvolta geniul și mult mai mic decât restul, Ender trebuie să se descurce de unul singur în probleme cu colegii mai mari care îl detestau datorită vârstei și geniului său, la fel cum trebuia s-o facă și acasă față de fratele său care nu putea fi calmat decât de Valentine -singura persoană care-l iubea-. Deși nedorind să facă rău nimănui și să ajungă precum Peter, reacționează violent și sângeros doar împins de circumstanțe atunci când cineva îi dorea răul.
Antrenamentul lui Ender consta în jocuri de război, tactice și violente, ce deveneau pe parcurs tot mai dificile și mai necinstite dar pe care reușea în final să le câștige, astfel reușind să avanseze cu rapiditate în fața tuturor. Ender este văzut acum de toți ca geniul capabil să se lupte cu gândacii și să salveze lumea și este trimis la Școala de comandă pentru a-și definitiva antrenamentul.
În plan secundar se desfășoară „jocul” celor doi frați mai mari rămași pe Pământ, sub îndrumarea genului malefic al lui Peter. Valentine este atrasă în planul său de a conduce omenirea și cei doi copii reușesc să intre în politica mondială cu ajutorul unor rețele online prin texte bine documente sub două identități false, Locke și Demostene, nume ce aveau să ajungă foarte curând pe buzele tuturor și căpătând o influență uriașă la nivel mondial.
Jocurile la care este supus în continuare Ender devin tot mai grele și mai dificil de câștigat, dar acesta demonstrează că poate fi cel mai bun, că poate să-și cunoască dușmanul mai bine decât îl cunoștea acesta pe el și să-l învingă mergând astfel cu pași repezi către scopul urmărit de superiorii săi dar, totodată, și către un adevăr usturător.
Mi-a plăcut foarte mult intensitatea cărți ce nu te lasă s-o închizi până nu o termini și felul în care este scrisă. Personajele sunt excelent conturate iar Ender deține o forță interioară inexplicabilă reușind să meargă până la capăt și să fie în fruntea tuturor în ciuda nefericirii pe care o afișează pe parcursul romanului dar și a conștiinței sale urmărite de gândul că s-a transformat într-un criminal precum Peter, fratele său, acesta din urmă devenind bun, cum era Ender.
Jocul lui Ender de Orson Scott Card este probabil unul dintre cele mai bune romane SF. Cartea a câștigat Premiul Nebula în 1985 și Premiul Hugo în 1986.
[button borderRadius=’3px’ background=’#282d35′ border=’#282d35′ color=’#eeeeee’ link=’http://www.azicitesc.com/vorbitor-in-numele-mortilor-orson-scott-card/’ size=’medium’] Citește recenzia următoarei cărți din seria Saga lui Ender, Vorbitor în numele morților [/button]