Binele cere mai multă voință decât răul pentru că trupul e o corabie fragilă: dacă îl împovărez cu crime, se scufundă; dacă îl ușurez practicând detașarea, mărinimia, uitarea de sine, mă duce la țintă.
Ciclul Invizibilului este o serie de șase romane scrise de belgianul Eric-Emmanuel Schmitt ce abordează religiile lumii. Astfel, seria cuprinde: Milarepa, Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Copilul lui Noe, Luptătorul din Sumo care nu se putea îngrășa și Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată. Povestea fiecărui roman este adusă ca un elogiu fiecărei religii în parte și este construită pe baza preceptelor acesteia. În ordine, acestea abordează: budismul tibetan, sufismul, creștinismul, iudaismul, budismul zen și confucianismul.
Milarepa este primul roman din serie și este inspirat de două personaje ce au trăit pe la anul 1000-1100 și care au avut o foarte mare influență asupra școlii budiste tibetane. Este vorba de Milarepa și profesorul său, Marpa Lotswana.
În ciuda faptului că romanul se întinde pe doar 68 de pagini, complexitatea acestuia depășește cu mult cantitatea fizică a cărții. Schmitt creează o introducere foarte intrigantă a poveștii: o femeie misterioasă îi explică lui Simon de ce acesta are în ultima vreme vise foarte ciudate. Astfel, bărbatul află că a trăit o viață anterioară în pielea lui Svastika, unchiul lui Milarepa, și că a fost blestemat pentru nedreptatea pe care a săvârșit-o: după ce Milarepa a rămas orfan de tată, Svastika trebuia să aibă grijă de familia și gospodăria fratelui său până când băiatul va crește și va fi capabil să se ocupe de buna orânduială a casei. Însă Svastika și-a apropriat toată averea, și-a pus cumnata și nepoata la munca de jos și l-a alungat pe Milarepa. După mulți ani, Milarepa revine și aruncă vrăji asupra lui Svastika, iar acesta rămâne pe drumuri. Însă, după aceea, Milarepa devine învățăcelul lui Marpa Lotswana pentru că regretă cele săvârșite și dorește să cunoască iertarea și iluminarea.
Beznă. Așa se încheie romanul. Femeia îi mai spune lui Simon faptul că Milarepa va fi iertat numai după ce își va spune povestea de o sută de mii de ori, după care va dobândi iertarea. Să fie asta a o suta mia oară?
Narațiunea, deși scurtă, este uneori confuză. Nu mai știi cine este cel care povestește: Simon, Svastika sau Milarepa, deoarece este în totalitate scrisă la persoana I. La un moment dat, însuși autorul subliniază acest lucru, nemaiștiind din perspectiva cui privește lucrurile. Cu toate acestea, romanul este complet și destul de explicit. La final, mai rămân doar întrebările legate de noi…