Paulo Coelho – Diavolul și domnișoara Prym

Își dăduse seama că există două lucruri care te împiedică să-ți realizezi visele: gândul că sunt imposibile sau, printr-o bruscă răsturnare a roții norocului, faptul de a le vedea transformându-se în ceva posibil când te aștepți mai puțin.  

Diavolul și domnișoara Prym face parte din trilogia Și în ziua a șaptea…, alături de cunoscutele romane La râul Piedra am șezut și-am plâns și Veronika se hotărăște să moară. În aceste cărți este surprinsă o săptămână din viața unor oameni obișnuiți, care ajung să se confrunte cu fel de fel de întâmplări neprevăzute, având parte de dragoste, putere, sau chiar moarte.

Paulo Coelho consideră că o săptămână este suficientă pentru ca viața să împrumute un cu totul alt chip: Am fost totdeauna încredințat că transformările profunde, atât în ființa umană, cât și în societate, au loc într-un interval de timp foarte redus. Când ne așteptăm mai puțin, viața ne confruntă cu o provocare spre a ne pune la încercare curajul și voința de schimbare; în acest moment, nu are rost să pretindem că nu se întâmplă nimic sau să ne scuzăm că nu suntem pregătiți.

Romanul de față are ca fundal o regiune izolată, un sătuc situat în mijlocul naturii – Viscos, un loc în care toți privesc viața cu bucurie, pace, compasiune, ducându-și traiul într-o monotonie exagerată, dar reușind, astfel, să fie liniștiți, chiar fericiți, neștiind de prezența diabolică ce va apărea, încercând să producă o schimbare în cadrul destinului acestora.

 

Un străin aflat în căutarea adevărului, dorind să știe dacă oamenii sunt, în esență, buni sau răi, vine în Viscos pentru a face o propunere ieșită din tipar. El „pune la bătaie” zece lingouri de aur, în schimbul unei crime săvârșite în decursul unei săptămâni.

Am descoperit că, dacă ni s-ar da prilejul să cădem în ispită, până la urmă am și cădea. În funcție de condiții, toate ființele umane de pe pământ sunt dispuse să facă rău.

Chantal Prym este cea pe care o alege să destăinuie întregului sat provocarea la care sunt supuși, tot ea fiind și cea care va produce o răsturnare de situație la finalul romanului. După câteva zile de zbucium interior, Chantal va dezvălui interesele străinului, fiind totodată sigură că oamenii nu vor răspunde afirmativ cerinței „diavolului”.

Cele zece lingouri de aur ar reprezenta un salt imens pentru comunitatea locală, satul aflat în declin ar putea fi readus la viață, iar traiul tuturor – mult îmbunătățit. Toate aceste posibilități creează în mintea sătenilor o dilemă în ceea ce privește decizia lor. Vor alege să fie demni, cinstiți? Sau se vor convinge că este mai bine să accepte, văzând în cale „progresul”, „evoluția” ce se găsesc la un pas – o crimă – distanță?

Răul nu avea să aducă niciodată binele, chiar dacă ei credeau contrariul. Când aveau să descopere realitatea, avea să fie prea târziu.

În carte sunt prezente multe vorbe cu tâlc și legende încărcate de semnificații, cele mai multe fiind relatate de către „diavol”. O consider reprezentativă pentru acest roman pe cea în care se face referire la pictura murală realizată de Leonardo da Vinci – Cina cea de Taină. Pictorul întâmpină o dificultate în ceea ce privește alegerea chipurilor ce vor reprezenta Binele – Iisus și Răul – Iuda. Găsind într-unul dintre băieții ce cântau într-un cor bisericesc imaginea desăvârșită a lui Hristos, va fi nevoie de trei ani până ce va găsi un tânăr îmbătrânit prematur, zdrențăros, beat, lungit în șanț potrivit pentru a-l reprezenta pe Iuda. Cei doi băieți erau, de fapt, unul si același – separați de trecerea anilor: Cu alte cuvinte, Binele și Răul au unul și același chip; totul depinde de momentul în care unul sau altul îi taie calea oricărei ființe umane.

Astfel, prin Diavolul și domnișoara Prym, Paulo Coelho ne oferă o lecție de viață, făcându-ne părtași la zbuciumul din sufletele unor oameni aflați la limita dintre Bine și Rău. Personal, consider că indiferent de decizia luată de către ei, doar simplul fapt de a lua în considerare propunerea străinului ne relevă adevărul despre natura umană.

În ei se luptau binele și răul, întocmai cum se luptau în toate sufletele de pe fața pământului.

Totul era o chestiune de stăpânire. Și de alegere. Nimic altceva.

Scroll to Top