James Joyce este unul dintre cei mai importanți prozatori ai secolului XX, care a schimbat complet fața narativității, cum bine se poate observa în opus magnus-ul său, Ulise, prezent la noi în traducerea lui Mircea Ivănescu la Editura Univers, 2012, sau în prozele sale mai puțin citate/ citite, Finnegan’s Wake și Oameni din Dublin & Portretul artistului la tinerețe.
Scriitor și de poezie, și de proză, Joyce are și o piesă de teatru, Exilați, apărută la editura Univers, 2013, în traducerea lui Dan Ciobanu, care este ușor de citit și care face obiectul prezentei recenzii.
Textul capătă ambiguitate în momentul în care ne raportăm la personaje și la relațiile dintre acestea. Avem câteva portrete tipice scriiturii epocii: Richard Rowan, scriitor, Bertha, soția lui Richard, Archie, fiul acestora, Robert Hand, jurnalist și prieten foarte bun din tinerețe al soților Rowand, care are o istorie mai mult sau mai puțin complicată & nedefinită cu Richard, Beatrice Justice, verișoara lui Robert & amanta lui Richard Rowan.
Aceste personaje trăiesc o viață pusă sub semnul placidității. Sunt inerte, ancorate într-un trecut isprăvit, un atunci și acolo, nu acum și aici. Richard Rowan trăiește în trecutul familial, din care nu se poate abstrage, fiind bântuit de figura maternă (să ne amintim de Portretul artistului la tinerețe, scena morții mamei) aflată pe patul de moarte, care îi cere să se roage pentru ea și să îi promită că se va converti la creștinism; Bertha, prinsă în trecutul unei dezamăgiri amoroase, când realizează atunci că soțul ei este îndrăgostit de o femeie care, spre deosebire de ea, provine dintr-o familie aristocrată, având o educație aleasă și o capacitate intelectuală pe măsura capacității soțului, spre deosebire de ea, soția lui. Robert Hand este prins în trecutul unei alegeri făcute de Bertha, într-o seară în care dintre cei doi tineri bărbați aflați în plină înflorire ea îl alege pe actualul soț, de care, încă, este iremediabil îndrăgostită, însă, în același timp, trăiește și o cumplită dezamăgire, nefiind în stare să se elibereze de el, fiind, prin libertatea alegerii pe care soțul i-o acordă, legată de el, destinele lor fiind indisolubil legate (cum ar spune Sartre, este condamnată la libertate, o libertate care o constrânge), Beatrice este prinsă în trecutul dragostei pe care i-o poartă lui Richard.
Singurele personaje cu o istorie nedefinită clar, din motive lesne de observat, sunt Archie, fiul celor soților Rowan & Beatrice, despre care nu se spune mare lucru în economia textului dramatic.
Personajele poartă un set de două măști, una familială & una socială, pe care le schimbă în funcție de context, avem un personaj care dirijează întreaga acțiune a piesei, Richard, avem o femeie plină de mândrie, dar care alege să se prosterneze în fața unui Richard care, pe de o parte, poartă masca intelectualului sigur de sine, soț devotat familiei, iar pe de altă parte, poartă masca rănitului, cartezianului, celui care, cum foarte frumos spune el, și-a rănit sufletul pentru ea, Bertha, care zice „nu pot să știu niciodată, niciodată pe lumea asta. Nu vreau să știu sau să cred. Nu-mi pasă. Nu în întunericul credinței te doresc eu. Ci într-o neliniștită, vie și dureroasă îndoială” (p. 181).
Robert & Beatrice ies din scenă, devenind autoexilați unul se duce la un prieten, evadând, într-un final, din acest peisaj agonic & agonizant, care este Dublinul – topos primordial în scrierile lui Joyce –, suburbiile Merrion și Ranelagh.
Titlul piesei este reprezentativ pentru ideea lui Joyce, el însuși purtând în sine câte o parte din fiecare personaj în parte: îndoiala, dragostea, îndoiala etc., personajele sunt exilate din viață, din viața unei țări care este pe pragul de a se afirma în ceasul hotărâtor, spune Robert undeva, exilați unii din viețile celorlalți.
Mai mult, dacă mergem pe ideea unor teoreticieni, să spunem, putem interpreta titlul piesei & piesa în sine ca pe un act ce arată ce se întâmplă cu cei de la periferie, Dublinul în speță, de fapt, care, de-a lungul a secole, a fost plasat la periferie, la margine, față de orice cultură majoră, față de centru deci.
Personajele și acțiunea liniare textual, dar ambigui și rezonante (aproape polifonice, privite dintr-un anumit unghi) așteaptă să le descoperiți.
Lectură plăcută!