Titlu: Pictorul fără glas
Autor: Georgina Harding
Editura: Nemira
Anul: 2013
Pagini: 320
Ceea ce m-a făcut în primă instanță să pătrund între coperțile cărții Pictorul fără glas este faptul că scriitoarea Georgina Harding, de origine britanică, plasează acțiunea istorisirilor sale într-un loc mai mult decât cunoscut nouă, România.
Un autor străin scrie o carte despre România, despre orașul în care am crescut, -dezvăluind detalii covârșitoare ce se mai regăsesc și astăzi în ciuda faptului că acțiunea s-a desfășurat cu peste 60 de ani în urmă-, cartea este o raritate literară cu atât mai mult când acestea vizează niște întâmplări reale, din perioada interbelică, și nu mituri demne doar de scrierile SF.
România, începutul anilor ’50. Pe treptele unui spital din orașul comunist la acea vreme, Iași, un bărbat fără nume și fără identitate este găsit de către Adriana, una dinte asistentele spitalului. Sleit de puteri, declarat surd și mut de către doctorul spitalului și fără posibilități de a se exprima, necunoscutul protagonist primește din partea Adrianei numele fiului său, Ioan, pe care încă îl așteaptă să se întoarcă din război.
Străinul începe să comunice abia după ce Safta, o altă asistentă a spitalului, îi aduce hârtie și creion, ca să-l încurajeze să scrie sau să deseneze și o dată cu primele contururi de grafit vin și primele amintiri, iar Safta nu spune nimănui că, de fapt, îl cunoaște. Este Augustin, fiul bucătăresei de la conacul familiei ei unde a crescut, prietenul ei din copilărie cu care a împărțit lucruri mult mai profunde decât niște simple cuvinte. Amintirile lui Augustin erau și amintirile ei. Era băiatul care desena cât e ziua de lungă, pentru că era surdomut iar desenele sale erau singura lui metodă de exprimare. Desena detaliat și cu o precizie fantastică încât desenele lui păreau niște fotografii iar acum încearcă să aștearnă amintirile ultimilor 10 ani în care cei doi au fost pe drumuri separate.
Autoarea Georgina Harding este în același timp și vocea protagonistului mut, Augustin, folosindu-se de mii de imagini vizuale abundente în detalii impresionante pentru a reda amintirile sale pline de încărcătură emoțională. Pictorul fără glas spune o poveste originală și impresionantă a contrastelor, a unei prietenii uimitoare și ciudate în același timp, pe fundalul mut dar zdruncinat și plin de haos al unei Românii în perioada celui de-al Doilea Război Mondial pe care autoarea o descrie cu atâta frenezie de parcă ar fi fost țara ei.
Acțiunea romanului se desfășoare într-un mod natural, mai lent sau mai activ în funcție de evenimentele din viețile celor doi. Pictorul fără glas este un roman complex, nu este doar o carte care trebuie citită, este o carte care trebuie trăită, trebuie simțită la fel cum simți muzica unui concert. Georgina Harding ilustrează un trecut istoric sângeros, transpus într-o poveste deosebită, construită printr-o simfonie de imagini vizuale încărcate de emoții și detalii dureroase.
Cartea a fost lansată la începutul săptămânii la Institutul Cultural Român (ICR) de la Londra și a fost nominalizată la Orange Prize 2012. La noi a fost lansată la editura Nemira și v-o recomand cu mare drag.