[Prezentare] Accidentul – Mihail Sebastian

Accidentul – Mihail Sebastian

Mihail Sebastian este cunoscut publicului românesc ca unul din cei mai buni dramaturgi români datorită pieselor “Steaua fără nume”, “Jocul de-a vacanţa”, ”Ultima oră”, însă opera sa se distinge în peisajul literaturii române interbelice şi prin romanele de dragoste “Oraşul cu salcâmi” şi “Accidentul”.

Manuscrisul iniţial al romanului Accidentul, care cuprindea cinci capitole, i-a fost furat scriitorului în timp ce era în Franţa. După ce a sperat în zadar pentru o perioadă să îl recupereze, s-a gândit serios să renunţe la proiect, însă până la urmă a reuşit să rescrie romanul.

Lipsită de dramatismul specific romanelor de dragoste ale lui Mihail Drumeş, şi transmiţând pe de-a întregul senzaţia de verosimilitate, povestea de dragoste din Accidentul îi are în vedere pe Nora, rănită într-un accident de tramvai, şi pe Paul, cel care fără prea multă tragere de inimă şi entuziasm, îi oferă o mână de ajutor conducând-o acasă. În apartamentul ei, Nora află cu surprindere că Paul împlinea 30 de ani chiar în ziua respectivă. Deşi acesta nu-i refuză compania, relaţia dintre cei doi nu decurge foarte uşor – el suferise o decepţie în dragoste cu ceva timp în urmă. Rezervat şi încă marcat de trecut, Paul trece pe parcurs peste amintirile dureroase cu ajutorul Norei, hotărâtă să-l trezească la viaţă şi să nu renunţe la sentimentele dintre ei; excursia la munte propusă de Nora este cea care îl vindecă pe Paul şi îl apropie de ea.

Plină de sensibilitate şi departe de a descrie un amor patetic, povestea se înfăţişează firesc şi atrage prin misterul care îl înconjoară pe Paul, şi prin ideea de salvare emoţională reprezentată de relaţia sa cu Nora. Cu siguranţă unul din cele mai bune romane româneşti de dragoste, cartea este o recomandare excelentă pentru oricine.

Date tehnice:

Accidentul; Oraşul cu salcâmi/Mihail Sebastian – Bucureşti: Adevărul Holding, 2009

445 pag.

Copertă din piele ecologică

Format carte: 13 x 21cm

Articol trimis de Cristina.

Scroll to Top