Recenzie: Omul care era Joi de G.K. Chesterton
Cartea britanicului G.K.Chesterton este la fel de plină de mister precum titlul său, asupra căruia autorul atrage atenţia şi îl proclamă ca fiind cheia înţelegerii romanului. Titlul Omul care era Joi: Un coşmar are menirea de a ne aminti că scriitorul nu a avut altă intenţie decât aceea de a inventa o lume supranaturală, bazată pe extreme care pendulează în fiecare secundă, jucându-se cu percepţia cititorului până în ultima clipă. Cu toate acestea, este foarte dificil să nu cazi în capcana impresiei că autorul se ascunde în spatele acestei măşti a jocului grotesc pentru a face o analiză politică acidă a societăţii la nivel global, o analiză ce se pliază perfect oricărei epoci şi oricărui spaţiu.
Prinţul paradoxului, după cum este supranumit Chesterton, face o demonstraţie literară de excepţie, convingându-ne chiar de la primul capitol al acestei cărţi că îşi merită, fără doar şi poate, porecla. Personajul principal al romanului, Gabriel Syme, dă startul întregului delir atunci când îl provoacă la o discuţie controversată pe poetul anarhist Lucian Gregory, acuzându-l pe acesta din urmă de o falsă aderenţă la acest curent extremist. Jocul de măşti începe când Gregory îi arată lui Gabriel Syme adevărata lui natură, sub promisiunea că nu va divulga nimănui identitatea sa. În câteva minute, pe întinsul a câtorva pagini, situaţia ia o turnură surprinzătoare, care se lasă cu o mărturisire din partea lui Gabriel Syme, mărturisire făcută, în mod simetric, cu promisiunea de confidenţialitate din partea celuilalt personaj. Pe parcursul următoarelor capitole, Syme intră într-o lume ce îl poartă dincolo de limita raţiunii, unde nimeni nu este ceea ce pare. Gabriel Syme duce o luptă acerbă împotriva unei societăţi anarhiste, ale cărei baze sunt puse de un personaj misterios, alegoric, ce controlează totul cu măiestrie şi care le demonstrează aşa-zişilor săi inamici inutilitatea şi chiar ridicolul încrâncenării lor împotriva unei puteri net superioare şi de neînţeles.
Omul care era Joi este o carte pe care trebuie să o citeşti dacă îţi plac umorul englezesc, promisiunile ţinute cu sfinţenie, cărţile poliţiste şi/sau cărţile despre conspiraţii mondiale scrise cu cap şi cu suflet şi, nu în ultimul rând, dacă poţi să apreciezi romanul aşa cum recomandă şi autorul: ca pe o întorsătură de cuvinte şi situaţii întinsă pe 209 pagini care te ţin cu sufletul la gură, în care morala e foarte bine subliniată de Ioana Pârvulescu, de la Humanitas: viaţa e un joc de măşti.
Recenzie scrisă de Valentina Volcinschi.