Trenul de Trieste – Domnica Rădulescu
O carte care împleteşte magia iubirii cu realităţile crude ale unei lumi opresive, cea de sub regimul comunist, Trenul de Trieste este un roman care te cucereşte instant prin sensibilitate şi lirism, căci autoarea descrie cu rafinament cele mai elementare emoţii şi senzaţii legate de perceperea frumuseţii naturii, şi trăirea primilor fiori ai dragostei. Povestea maturizării eroinei, Mona Maria Manoliu, ni se înfăţişează astfel printr-o proză fină, însă presărată pe alocuri cu umor negru şi sarcasm la adresa sistemului politic dur şi sufocant.
La poalele Carpaţilor, în oraşul Braşov, Mona Manoliu se îndrăgosteşte de Mihai, un tânăr fermecător cu ochi verzi, care cântă la chitară şi îi ascunde totuşi anumite lucruri, dându-i Monei impresia că face parte din poliţia secretă.
Forţată de traiul dificil ai anilor ’70 , Mona părăseşte ţara, şi odată cu ea, pe Mihai, şi încearcă să îşi croiască o viaţă mai bună în America. În sufletul ei însă, ţara de baştină şi prima dragoste rămân două surse de permanentă nostalgie şi dor, iar Mona îşi dă seama că pentru a-şi regăsi liniştea, trebuie să afle ce s-a întâmplat cu locurile şi oamenii dragi.
Dincolo de ironia şi hazul de necaz specific românilor care particularizează stilul autoarei, se întrevăd efectele negative ale regimului asupra populaţiei. Romanul se remarcă mai ales prin descrierea atmosferei acelor ani grei ai comunismului, incluzând ororile la ordinea zilei ale Securităţii, cât şi frica şi paranoia din sufletele oamenilor care trăiau din ce în ce mai prost.
Parţial autobiografică, prima carte scrisă de Domnica Rădulescu este o operă despre o istorie marcantă pentru români, pe fundalul căreia o tânără încearcă să răzbească luptând cu viaţa şi iubind: Ma răcoresc, judec mai limpede şi…îl iubesc aşa cum îmi dă apa din cana de tablă şi mă mângâie pe păr. Tremur de iubire pentru el, pentru braţele lui frumoase, pentru ochii lui languroşi. Mă ţine în braţe aşa, multă vreme, până când se lasă amurgul şi ne învăluie. Avem o singură viaţă scurtă, minusculă, nu una fără sfârşit, ca luceafărul din poveste. La naiba cu luceafărul! Clipa asta e la fel de plină ca o roşie coaptă în soare.
Roman apărut la Ed. Tritonic, în 2008.
Recenzie trimisă de Cristina.