Memoria este mecanismul fascinant și infatigabil. Ceea ce ținem minte nu este neapărat ceea ce s-a și întâmplat, deoarece, în cazul unei amintiri, „timpul se dilata la infinit, seara se pierdea în depărtări, și drept viitor avea veșnicia” (p. 98).
Dar nu mereu memoria este exactă. Este neostoită, dar este supusă unor mici erori. Astfel, Simone de Beauvoir ne oferă în microromanul sau nuvela Criză la Moscova pretextul unei certe conjugale pornind de la o neînțelegere – nu în sens camusian, desigur.
André și Nicole sunt doi soți vârstnici, ajunși la etatea de șaizeci de ani, aflați în vizită la fiica lui André, Mașa, în Moscova. Nuvela este remarcabil scrisă, fără niciun fel de afect – aș zice chiar detașat -, arătând cum, prin modificarea focalizării sau a unei perspective asupra unui cuvânt, unei întrebări, se ajunge la o neînțelegere ce o costă pe Nicole pierderea oricărui tip de legătură cu sau față de André. Vârsta înaintată a celor doi este momentul în care încep retrospecțiile; moment al adevărului și al dezacordului, iar aceeași vârstă nu mai permite împăcarea prin contopirea trupurilor – act carnal care transcende barierele organicului, să zicem: „Trebuie spus de asemenea, gândi ea, că odinioară aveau loc în pat împăcări tumultuoase, în dorință, tulburare, plăcere, reproșurile vane erau calcinate; se regăseau unul în fața celuilalt, noi și fericiți. Acum însă nu mai putea recurge la asta” (p. 94).
Acest acum reprezintă timpul trecut, tinerețea trecută, regretul unei supraviețuiri a timpului, a unui (posibil) eșec în carieră (atât al unuia, cât și al celuilalt). Mai mult, există și scurte porțiuni metatextuale în care nu putem fi siguri că cea care vorbește este vocea personajului Nicole sau vocea persoanei Simone de Beauvoir. Rana de a fi femeie este unul din motivele prezente în text, discursul pendulând între André și ceilalți pretendenți, între revolta ei feministă și acceptarea și împăcarea lui Nicole cu dublul ei statut: de individ și de femeie.
Nu se pot spune prea multe despre nuvelă: că vorbește despre problemele pe care un cuplu de intelectuali le întâlnește în scurta vacanță petrecută în Moscova, alături de fiica dintr-o căsătorie anterioară a lui André, activist politic, profesor, un universitar in statu nascendi, care vrea să se afirme, dar care este legat prea mult de ceilalți pentru a se putea concentra pe sine; Nicole, profesoară de liceu, care a vrut să demonstreze tuturor că poate să-și depășească condiția de simplă femeie; care l-a cunoscut pe André și s-a lăsat antrenată și angrenată într-un perpetuum mobile care nu i-a mai permis să se axeze pe sine.
Mai simplu spus, cei doi reprezintă tipicul intelectual francez: el, tânărul intelectual, deja inițiat, intrat în lumea boemă și intelectuală a Parisului de secol XX; ea, tânăra femeie dornică să se afirme, dar este sedusă și își pierde punctul de interes, motricitatea interioară, determinarea depășirii condiției sale. Așa ajungem la nodul gordian: decizia de a mai rămâne câteva zile în plus. Alcoolul perturbă memoria, care perturbă apele și deci se creează un set de cercuri concentrice care afectează întreaga structură afectiv, relația în sine.
Există și o premisă existențială inserată foarte subtil în nuvelă: cine sunt și ce am făcut – cum de am ajuns aici, ce s-a întâmplat în acest răstimp? Întrebări care pe cât de repede sunt puse și problematizate, pe atât de repede și simplu sunt rezolvate.
Desigur, ar mai fi destule de spus, însă nu vrem să spulberăm farmecul lecturii prin digresiuni și alte procese care să înlăture misterul. Însă vom spune doar că excursia celor doi în URSS reprezintă două atitudini aflate la antipozi: împăcarea, dorința de construire a socialismului – pe de o parte – și respingerea ideologiei socialiste ruse, imposibilitatea de acomodare în sânul unui stat în care aparența – din punctul ei de vedere, al lui Nicole – ascunde ceva cu mult mai trist și mai dramatic decât se poate vedea la prima vedere.
Nu există altceva de spus. Nici mărimea, nici întinderea nu oferă mai multe pretexte să vorbim, aici, despre asta, așadar nu rămân decât să lecturați și să aflați cum se rezolvă situația problematică între doi bătrâni soți, iubiți, prieteni, intelectuali (pont: Nicole și André sunt alter egouri ale lui Jean-Paul Sartre și Simone de Beauvoir).
Lectură plăcută!