Singurul mod de a supravieţui veşniciei este acela de a te bucura de fiecare moment.
Rai – Iad, îngeri – demoni, bine – rău, mereu va exista o luptă între aceste categorii. De când sunt lumea şi pământul este binecunoscut faptul că îngerii sunt de partea binelui, dar nimeni nu cred că se gândeşte la faptul că şi îngerii pot cădea, acei îngeri care, odată ieşiţi din graţiile Raiului, reacţionează în diferite moduri. Damnare este genul de roman care ne aduce aminte de existenţa lor şi ne demonstrează că este important să lupţi şi să-ţi aduci aminte unde vrei să ajungi pentru a putea rămâne pe drumul cel bun.
Cel de-al şaptesprezecelea an din viaţa Lucindei Price o va schimba şi o va face să privească lumea altfel. După tragicul accident la care asistă (sau poate chiar l-a şi provocat), după moartea traumatizantă a lui Trevor, şi fiind urmărită de umbre – ale trecutului şi nu numai –, Lucinda este obligată de părinţi să urmeze cursurile la Şcoala de Corecţie Sword & Cross (în traducere, Sabie & Cruce, ironic, nu?), dar lucrurile nu sunt atât de simple în această instituţie. Clădirile aduc mai mult a închisoare, interdicţiile şi regulamentele sunt vitale, camerele de supraveghere sunt peste tot, şi cimitirul împreună cu fosta biserică, transformată în sală de sport, sunt şi mai ciudate, iar toate acestea sunt un pic mai mult decât poate duce Lucinda în condiţia ei. Abandonată de părinţi, fără cea mai bună prietenă a ei, înconjurată fiind doar de puşti care de care mai dubioşi, fata se simte singură şi deznădăjduită; luptându-se constant să uite tragicul accident la care a asistat, dar prezenţa continuă a umbrelor nu o ajută deloc – deşi mereu le-a văzut, de când a ajuns la Sword & Cross a început să le şi simtă, ba chiar să le şi atingă, lucruri ce o înfioară peste măsură şi o lasă sleită de puteri. Iar, de parcă toate astea nu erau de ajuns, viaţa Lucindei ia o turnură cum nu se poate mai neaşteptată.
Încă din prima zi reuşeşte să atragă atenţia asupra ei: profesorii o iau la rost; Molly îi pune gând rău şi, din cauza asta, are parte de detenţie în cimitirul şcolii, unde aproape că-şi pierde capul (literalmente); întreaga şcoală o şi porecleşte; Arriane o înspăimântă, dar este singura care o ia sub aripa ei „protectoare”; Penn este o puştoaică retrasă care alege să o ajute să se adapteze; Gabbe o priveşte de sus şi apare în cele mai inoportune momente; Cam îi face ochi dulci, iar Daniel se poartă cum nu se poate mai indiferent şi mai urât cu ea. Niciunul din aceste aspecte nu înseamnă mare lucru, doar că Luce nu poate scăpa de senzaţia că îl cunoaşte de undeva pe Daniel, dacă nu din viaţa asta, atunci dintr-una anterioară. Şi unde mai pui senzaţiile de déjàvu şi ciudatele gânduri ce-i răsar prin minte cu privire la cei doi băieţi, genul de lucruri pe care nu ar avea cum să-l ştie despre ei (de genul „mereu a fost conştiincios” şi alte asemenea). Iar adevărul îi va schimba perspectiva asupra vieţii ei şi asupra lumii ce o înconjoară.
Pentru început, mi-ar plăcea să subliniez titlul romanului: Damnare. Nu ştiu câţi dintre voi cunoaşteţi înţelesul acestui termen, aşa că am să-l explic; a damna vine din latinescul damnare şi înseamnă a condamna la chinurile iadului sau a blestema. Îmi place faptul că în momentul în care spui „iad” şi „a condamna” te gândeşti, printre altele, şi la îngeri, mai exact la îngerii căzuţi. Acei îngeri ieşiţi din graţiile Raiului, care, cumva, au greşit şi au căzut sau care au ales să cadă. Deşi abia pe la jumătatea cărţii ajungem să explorăm mitul îngerilor căzuţi, modul simplu şi firesc în care el este explicat te prinde imediat. Stilul în care Lauren Kate a ales să trateze acest mit te atrage prin naturaleţea lui. Totul pare simplu şi acţiunea curge de la sine, încât ai parte de o lectură simplă şi extrem de plăcută care te relaxează.
Având în vedere că romanul este primul dintr-o serie de patru volume (plus un volum satelit bonus), şi, ţinând cont de anul în care s-a lansat el (2009 în străinătate şi 2010 în România), premisa şi teoriile sunt foarte puţin explicate. Mi-aş permite să spun că ne este aruncat doar un oscior care să ne întărâte să citim şi restul volumelor. Ei bine, dacă tot a fost aruncat, eu l-am prins, l-am gustat şi mai vreau! Dar pot să mă consolez cu gândul că următoarele două volume sunt publicate şi la noi şi, în 2015, vom avea parte de ecranizarea primului volum al seriei.
Aşa cum am spus, este un roman relativ vechi pentru cărţile fantasy şi este normal să întâlnim binecunoscutele situaţii tipice: fata neînţeleasă, care încearcă să se integreze, şi triunghiul amoros în care băieţii se află la poli opuşi din punct de vedere al caracterului, însă, culmea!, în acest roman nu m-au deranjat. Sunt obişnuită cu aceste clişee, dar Lauren Kate a reuşit să menţină lucrurile plăcute şi interesante: chiar dacă ştii că Luce nutreşte sentimente pentru ambii băieţi, este important să observi cum face alegerea corectă; deşi ştii că fata este timidă şi se integrează greu, este plăcut să realizezi cum anume o schimbă intracţiunea cu ceilalţi elevi ai şcolii. Singurul lucru frustrant a fost faptul că nu ţi se explică mare lucru (Cum au căzut Daniel şi Cam? Cum a ajuns Luce în situaţia respectivă?) şi, mai ales, nu explorează mai pe larg partea de mitologie (care sună atât de promiţătoare!). Dar mi-am aruncat un ochi peste descrierea volumului doi şi am văzut că o să ni se explice mai pe larg toate aceste lucruri.
Prin urmare, nu prea ai multe de spus despre Damnare, deoarece este doar un prim volum, în care ţi se expune situaţia generală şi se pun bazele poveştii, în urma căruia rămâi cu destule întrebări fără răspuns. Însă pot spune cu mâna pe inimă că este o lectură plăcută a cărei premisă te prinde încetişor, dar sigur! Aş îndrăzni să spun că este un început care promite, dar nu aş putea să spun încă dacă se achită de datorie.
Recomand această carte tuturor amatorilor de fantasy, tuturor celor care-şi doresc o lectură uşoară şi relaxantă, o recomand chiar şi celor cărora le plac poveştile cu îngeri, căzuţi sau nu, în cadrul cărora înfloreşte romantismul, iar suspansul este la el acasă. Este o carte fără vârstă, genul care poate fi parcursă oricând, deoarece ţi se descoperă şi mai mult pe măsură ce creşti.