“În patruzeci de ani n-am învăţat
cât am învăţat în cele patruzeci de zile
când nu mai aveam nevoie
de nici o învăţătură.”
În zilele noastre găseşti câte o carte de proză care să-ţi aline sufletul destul de uşor, îinsă puţine sunt volumele de poezii ce reuşesc să ajungă la inima cititorului şi asta pentru că aşa cum ştim cu toţii, proza o citeşti şi o înţelegi pe cănd poezia trebuie simţită pentru a putea fi înţeleasă.
Cartea este scrisă sub forma unei adesări directe acest lucru datorându-se temei pe care autoarea o abordează: aceea a morţii, mai bine zis cartea reprezintă gândurile persoanei ce jeleşte, ce nu a trecut încă peste despărţirea de o persoană dragă. Acest lucru este reliefat încă din titlu, autoarea axându-şi atenţia pe acest subiect, pe despărţirea supremă dintre două persoane, pe ruptura ce nu mai poate fi cusută la loc cu ac şi aţă.
Poeziile sunt structurate în cele mai multe cazuri în catrene scurte tocmai pentru a arăta că nu e nevoie de prea multe cuvinte pentru a explica un sentiment, o trăire, el trebuie doar să fie simţit şi înţeles de fiecare aşa cum vrea, în fond fiecare cititor va interpreta poeziile din această carte într-un mod personal.
“Au apărut pe rând prietenii/ şi mama şi tata/ şi preotul şi lumânarea aprinsă/ şi sapa şi lopata” chiar dacă vrei chiar dacă nu, versul acesta îţi va rămâne întiparit pe retină pentru că va arăta importanţa pe care o avea sora atat pentru eul liric cât şi pentru apropiaţii ce veniseră să o plângă.
Poeziile Ileanei Mălăncioiu sunt pline de simboluri ascunse, de înţelesuri greu de desluşit, de imagini sumbre si uneori de-a dreptul deprimante care scot în evidenţă partea umană a oricărei persoane. Iubirea şi respectul pe care le purtăm persoanelor de lângă noi chiar şi atunci când acestea ne-au părăsit.
Volumul este destinat tuturor oamenilor ce au simţit vreodată în viaţa lor un dor nebun, acelora care nu au uitat niciodată că viaţa e trecătoare şi că trebuie să trăiască clipa.
Vrei să câştigi această carte?
Detalii aici.