Operele literare ale marilor autori se împart în două categorii: antume și postume. Cele antume, evident, sunt cele pe care autorii le publică în timpul vieții; postumele, după ce se duc la cele sfinte (sau cine știe unde).
Fanii unor Salinger sau Tolkien, sau alții, vor descoperi în acest articol o adevărată oază legată de romanele (în curs de publicare, nepublicate sau uitate de tot) ale unor autori ce au creat o adevărată undă de șoc în ceea ce privește scrierile, ideatica și felul în care sunt abordate diverse teme în ziua de azi; așadar, lectură plăcută!
Începând cu anul 2015, cititorii lui J. D. Salinger se vor bucura de o adevărată comoară a unor scrieri nepublicate, printre care noi povești despre Glass family și o continuare a The Catcher in the Rye (De veghe în lanul de secară). Odată cu trezirea unor așteptări noi făcute de acest anunț, am început să mă gândesc: „Ce alți autori faimoși au scrieri ce nu au văzut vreodată lumina tiparului? Opere pentru care fanii acestora ar ucide pentru a pune mâna pe ele, neținând cont de calitatea scrierii? Acest gând m-a pus pe căutări și, se pare, există numeroase Sfinte Graaluri. Manuscrise neterminate și idei ce nu s-au concretizat au fost date uitării; texte terminate considerate a fi de nepublicat, fie de autor, fie de editurile în sine; material masiv pierdut în negura timpului sau distrus dintr-o pornire nervoasă/ milă de sine/ îndoială. Poate, într-o zi, vor ieși la suprafață, venind din adâncimi, precum opera lui Salinger. E chiar posibil ca ele să fie opere de geniu (deși încă douăsprezece volume-somnifer ca History of Middle Earth, a lui Tolkien, sunt de așteptat). Dar până când va veni acea zi, aceste lucrări rămân în continuare parte din cele 12 Romane Nepublicate pe care am vrea să le citim.
„Prince Jellyfish” de Hunter S. Thompson
Ce știm; Aceasta a fost prima încercare a Zeului Gonzo la Marele Roman American, scris la vârsta de 20 de ani, când era, încă, naiv și optimist. Sau naiv și optimist ca cineva care a fost exmatriculat din liceu și a făcut pușcărie pentru jaf armat. The Guardian i-a descris cartea ca fiind „un roman autobiografic despre un băiat din Louisville, mergând în Marele Oraș și luptând împotriva prostiei pentru a-și face loc”. Sună a esența lui Thompson. Din păcate, nimeni nu a vrut să aibă de-a face cu așa ceva. Și-a abandonat romanul și s-a mutat în Puerto Rico pentru a lucra la al doilea roman al său (ce nu avea să vadă lumina zilei decât în 1998), The Rum Diary.
De ce vrem să-l citim: E primul roman scris de un tânăr de douăzeci și ceva de ani, dar e primul roman scris de un Hunter S. Thompson la douăzeci și ceva de ani. Iar The Rum Diary a fost destul de bun.
„The Owl In Daylight” de Philip K. Dick
Ce știm: Dick a lucrat la romanul acesta în timpul morții sale. I să plătise deja în avans o sumă frumușică, deci editorii voiau ca cineva să termine treaba. Averea lui Dick a ajuns în mâinile a numeroși scriitori, dar, din moment ce autorul nu a lăsat niciun rezumat al romanului, nimeni nu și-a putut da seama despre ce anume era vorba în roman. Există nenumărate teorii, ce se bazează pe diverse interviuri cu autorul, dar, aparent, are de-a face cu un regizor de filme low-cost a cărui minte este invadată de o specie de extratereștri ce trăiesc într-o lume lipsită de sunet. Influența lor îl transformă pe om într-un fenomen avant-garde, dar totodată îi distrug creierul. Extratereștrii se oferă să scoată cipul din creierul omului, dar el e ceva de genul Fuck that, I’d rather die for my art, și alege să i se transplanteze ființa într-un alien, astfel încât eul său să poate crea în continuare.
Un sumar alternativ spune că romanul este despre un om de știință blocat într-un parc tematic, creație proprie de către o IA, care e forțat să călătorească prin realități multiple, à la Divina Comedie a lui Dante.**
De ce vrem s-o citim: E nebunesc, de aia.
„The ‘Rant’ Sequels” de Chuck Palahniuk
Ce știm: Când scria pentru Haunted, Chuch a menționat cum cartea era a treia dintr-o serie tematică, o trilogie horror, și că următoarea cartea, Rant, va fi prima dintr-o trilogie SF. Cinci romane, un remix, și niciun sequel după, fanii săi încă vociferează pentru carte. Nici nu știm dacă se presupune că e, de fapt, o trilogie, sau doar un roman tematic. Dar ce știm este că romanul este deja scris, iar noi îl vrem, cu orice preț. Din recentul Reddit AMA al lui Chuck:
Argh! The Rant question comes back! I’ve written the second book, but I’m such a compulsive nut-job that I’m still looking for a non-fiction form to use as a structure. I know, I know, I’m stuck on structural gimicks (sic), but experiments like that are important to me.
De ce vrem s-o citim: Rant e o cutie cu un puzzle al călătoriilor în timp și liminalitate, și a fost cartea cea mai bună a lui Chuck de la Sufocare încoace, dacă nu Supraviețuitor. Trebuie să-l pună în vârful operelor sale.
„The Poet” de Charles Bukowski
Ce știm: Bukowski și-a publicat primul roman, Poșta, în 1971. A fost urmat de Factotum, în 1975. Dar stați, conform cărții Mug Shots: Who’s Who in the New Earth (1972), lucra la un roman intitulat The Poet, pe care l-a descris drept „foarte murdar, viu, și doar puțin literar”. Pe data de 12 ianuarie 1975, Northwest Arkansas Times scria că el, Buk, încă, lucra, „lejer”, la zisul-roman.
Ce s-a întâmplat? Cumva Factotum este, de fapt, The Poet? A fost, cumva, romanul abandonat? A fost consumat în mod canibal pentru binele altor lucrări? Pierdut pe veci? Se poate să nu aflăm niciodată.
De ce vrem s-o citim: Pentru că ne plac narcisiștii alcooli care se uită la propriul buric, iar tipul ăsta era maestrul.
„Godspeed” de Will Christopher Baer
Ce știm: Au trecut ceva ani de când Baer a dispărut în eter, și și-a luat și continuarea la trilogia Phineas Poe cu el. Conform sinopsisului, disponibil pe Amazon, Godspeed este „din părți egale, de un fantasy macabru și un noir sinistru, un fel de Paradisul pierdut pentru o nouă generație”. Bucăți ispititoare încă se găsesc pe internet, dar cine știe ce formă au luat de atunci. Tot ce știm e că Baer e un perfecționist, iar data lansării a tot fost amânată, iar atunci editorul s-a lăsat la fund, iar Baer s-a dus. L-am tot așteptat să iasă la suprafață de atunci.
De ce vrem s-o citim: De ce răsare soarele în est și apune în vest? De ce se-nvârte câinele în jurul cozii? De ce nu poate Phineas s-o părăsească pe Jude? Acum știți de ce.
„The House on Value Street” de Stephen King
Ce știm: Știu că Stephen King e atât de prolific, încât pare că publică orice scriitură pe care o dă afară, dar are, din abundență, texte neterminate/ nepublicate (mare parte din ele păstrate la Departamentul Colecțiilor Speciale din cadrul Bibliotecii Raymond H Fogler, Universitatea din Maine). Poate, cel mai cunoscut roman este The House on Value Street, un „roman à clef despre răpirea lui Patty Hearst, spălarea acesteia pe creieri (sau trezirea ei sociopolitică, în funcție de punctul de vedere al fiecăruia…), participarea ei la jaful bănci, schimbul de focuri de la ascunzătoarea SLA în Los Angeles, fugiții ce traversează țara, the whole ball of wax”.
De ce vrem să-l citim: King a făcut tot soiul de lucruri interesante cu Istoria Americii în noul său roman, 11/22/63, iar măiestria în ale scrisului iese la iveală când nu scrie horror, așa că alegerea lui Patty Hearst ar fi putut să fie perfectă. Nu numai că în timp ce lucra la acest roman a avut inspirația să scrie The Stand.
„The Only Criminal” de Tim Lucas
Ce știm: Tim Lucas se prea poate fie foarte cunoscut pentru critica sa de film. Este editor/ creator pe/ al Video Watchdog, precum și autor al unor cărți ce tratează lucrările lui Mario Bava și Videodrome-ul lui David Cronenberg. Dar, totodată, este și autorul a două romane destul de bun: Throat Sprockets și The Book of Renfield.
Are un al treilea roman, nepublicat, o „idee de roman grafic scris în forma romanului clasic”, intitulat The Only Criminal. A început ca o proză scurtă în 1978, și, de atunci, a tot evoluat într-un roman ce a fost rescris de nenumărate ori. Din cele câteva ponturi date de autori, este un „fantasy întunecat” despre „un fenomen global ce se află în strânsă legătură cu o serie de artefacte găsite, de, să-i spunem așa, proveniență infernală”. Ultima știre a venit de pe Video Watchblog, iunie 2007. Din acel moment, el a terminat romanul așa cum își dorea el și se pregătea să-l trimită la publicat. Nimic nu s-a mai auzit de atunci.
UPDATE: Tim m-a contactat după ce a citit acest articol ca să-mi spună că The Only Criminal are trebui să apară sub formă de ebook anul viitor. Huzzah!
De ce vrem s-o citim: Throat Sprockets, un roman despre un bărbat ce ajunge obsedat de un film erotic despre sexul oral, este o atât de minunată și bizară bucată de literatură. Aș citi orice Lucas scrie numai despre acea carte.
„Twilight of the Superheroes” de Alan Moore
Ce știm: Bine, nu tocmai un roman, dar această afirmație vine de la un om ce scria benzi desenate de parcă erau roman – consistente și suculente. Moore a făcut această trecere spre DC în 1987, ceea ce a implicat faptul că John Constantine călătorește înapoi în timp pentru a bea cu sine însuși într-o încercare de a preîntâmpina un viitor condus de dinastii de supereroi puse pe război. Acele dinastii includ și Casa de Oțel, condusă de cupluri cu superputeri de genul Superman și Wonder Woman; Casa Tunetului, compusă dintr-o întreagă familie Marvel; un grup lipsit de superputeri, format din rebeli conduși de Batman; și un contingent extraterestru format de Green Lantern Corps.
De ce vrem s-o citim: Sună ca o versiune spandex a Jocului tronurilor, minus toată violența și tot sexul din carte. Dar stați. Acesta este Alan Moore despre care vorbim, așa că ar fi trebuit să fie plin până la refuz de sex și violență. Fir-ar, ar fi putut să fie atât de bun.
„Mambo Mephiste” de Seth Morgan
Ce știm: Asta vine direct din wishlist-ul lui Craig Celevenger. Seth Morgan și-a scris primul roman, senzaționalul Homeboy, în timpul unei halte în dependența de heroină. Dar, în ciuda unei primiri de către critică decente și un viitor literar foarte promițător, Seth s-a suit la loc pe acel cal. Poate că de vină fusese acea five-figure advance de pe copertă, găurindu-i buzunarul. La scurt timp după lansarea cărții, Morgan a murit, beat, într-un accident cu bicicleta.
„Al doilea roman al spu, Mambo Mephiste, era, după calculele sale, varianta finală a romanului Mardi Gras. Dar numai câteva capitole și un sinopsis există, salvate din apartamentul său înainte de a fi aruncate de drogații cartierului. Ambele, capitolele și sinopsisul, pot fi găsite în numărul 16 al revistei Conjunctions.
De ce vrem s-o citim: Atașamentul tot mai cunoscut al lui Craig de Morgan. Destul zis.
„Saint Heretic”, „Mother Howl” de Craig Clevenger
Ce știm: Vorbind despre Clevenger, un alt tip care a tot lucrat la noul său roman timp de nu se mai termină [EDIT: Și ghici ce? Tocmai ce-a anunțat că a terminat de lucrat la roman ÎN TIMP CE SCRIAM ASTA]. Inițial, titlul era Saint Heretic, cel puțin, în 2005, acest modelator narativ probabil că nu-și găsise, încă, forma finală romanul terminat se cheamă Mother Howl. A trecut de la o proză scurtă pe numai The Fade, și, conform lui Craig, nu e la fel de sumbru ca lucrările sale anterioare. Mult timp a trecut, dar, cel puțin, știm sigur că încă scrie l-a terminat. Cu puțină încredere, poate vom putea să-l citim cât mai curând.
De ce vrem s-o citim: Niciodată nu am fost atât de rușinați de dragostea noastră față de Craigmeister, aici, la LitReactor. Omul e un scriitor al naibii de rafinat.
„The Long Goodbye” de Harper Lee
Ce știm: Lee era la jumătatea drumului scriindu-și următorul roman de după cel ce i-a adus un premiu Pulitzer, To Kill A Mockingbird, când, subit, s-a oprit. Să fi fost presiunea sub care se afla? Alcoolul? Capote? Nimeni nu știe. Nu știm nici măcar despre ce ar fi trebuit să fie vorba în roman. Tot ce știm e că ea a vrut să fie „Jane Austen din Sudul Alabamei și să scrie o serie de romane având drept temă viața din micului oraș. Începuse să lucreze la un alt proiect în anii ’80, un roman detectiv despre „un predicator rebel din Alabama ale cărui soții și rude apropiate au obiceiul urât de a muri”, dar l-a abandonat și pe acesta. Refuză să vorbească despre vreunul din romane cu oricine.
De ce vrem s-o citim: Pentru că e autorul romanului premiat cu un Pulitzer, vândut în 30 de milioane de exemplare, To Kill A Mockingbird, de asta.
„The Replay Sequel” de Ken Grimwood
Ce știm: Ken era în toiul scrierii continuării romanului său faimos Groundhoc Day, când un atac de cord i-a sfârșit zilele (care, coincidența o face, este ceea ce l-a ucis și pe protagonistul din primul roman, iar și iar și iar și iar) în 2003. Probabil din cauză că John Constantine s-a întors din viitor și i-a spus că Ben Affleck plana în fruntea propunerilor pentru un film după roman, ca un vultur. Din păcate, asta e tot ce știm despre roman.
De ce vrem s-o citim: Ca să aflăm ce e cu misterele din spatele Replay-urilor. Garantat, Grimwood nu ne-ar fi spus aceste lucruri, musai, și totuși…
sursa: litreactor.com