Din câte am stat să observ, majoritatea oamenilor care aud de Micul Prinţ şi care nu au citit mica poveste au impresia că este vorba despre o carte cu un copil pentru copii şi cam atât. O lectură ludică, altfel spunând.
După lectură însă reacţia imediată e „Nu, cartea asta nu poate fi citită de copii!” Şi mă refer la a fi înţeleasă de ei, adresată lor. Cartea poate fi înţeleasă doar de copilul latent din tine, căci, după cum reiese din ce spune Antoine De Saint-Exupery, copiii-copii nici nu ar avea nevoie de ea.
Acţiunea este plasată, nu întâmplător, în deşert: loc al pustietăţii, al golului, dar şi loc unde omul, în singurătate, simte nevoia de a reflecta. Aici îl întâlneşte naratorul pe Micul Prinţ (”Desenează-mi o oaie” – spune el când apare) prezenţă revelatoare, venit de pe o altă planetă. Firul epic este totuşi prea puţin important, deoarece cartea excelează prin esenţa ei, prin mesajul pe care îl transmite, acţiunea fiind doar un suport pentru încărcătura simbolică.
Autorul vorbește despre superficialitatea oamenilor mari și sugerează că pentru a fi considerat un om așezat, serios, trebuie să fii în rând cu lumea, să nu ieși din tipar. Or, atunci când ieși, deja nu mai ești pe înțelesul oamenilor și prin urmare…nici pe placul lor.
Valorile şi trăsăturile nobile ale oamenilor precum şi părţile lor dizagreabile sunt prezentate în carte prin povestirile aparent simple ale Micului Prinţ despre viaţă şi activităţile zilnice de pe planeta sa. Povestește despre lupta zilnică cu puieții de baobab, care, dacă rămân nesmulși, cresc și năpădesc planeta până când aceasta sare îm aer. Smulgerea lor este un exercițiu zilnic, plicticos, spune copilul, dar necesar pentru bunăstarea planetei. (Or, de un baobab, dacă prinzi de veste prea târziu, nu te mai poți descotorosi niciodată. Năpădește întreaga planetă. O străpunge cu rădăcinile.) Ei trebuie însă deosebiți de cei de trandafir, cu care seamănă când sunt foarte mici. Istorisirea pare foarte simplă, poate chiar neinteresantă la o lectură superficială, însă, așa cum spuneam, totul este doar un pretext pentru a transmite un mesaj. Este vorba aici despre dualitatea firii umane, despre cele 2 semințe pe care fiecare le are latente: cele de baobab – răutatea, ura, slăbiciunile, fricile, angoasele și cele de trandafiri, care întruchipează tot ce e de valoare într-un om – dragoste, bunătate etc. Dezvoltarea uneia dintre aceste părți necesită un exercițiu constant cu tine însuți pentru că în orice moment, dacă nu ai grijă, puieții celeilalte pot omorî ceea ce ai îngrijit până atunci.
Se vorbește despre vanitate, norme absurde, nevoia oamenilor de a poseda, conduce , goana lor după bani și comoditatea tipică omului modern, care, ironic, spre a economisi timp, pierde timpul de calitate.
Era un neguțător de hapuri perfecționate, care potolesc setea. Înghiți unul pe săptămână și nu mai simți nevoia să bei.
— Pentru ce le vinzi? zise Micul Prinț
— Aduc o mare economie de timp, zise neguțătorul. Experții au făcut un calcul. Economisești cinzeci și trei de minute.
–Fiecare face ce vrea…
”Eu – își spuse Micul Prinț – dacă aș avea de irosit cinzeci și trei de minute, aș porni în liniște spre o fântână…”
Prietenia, spune vulpea pe care Micul Prinț o întâlnește la un moment dat, necesită îmblânzirea celuilalt. Or pentru a îmblânzi pe cineva este nevoie de timp și numai timpul petrecut cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de prețioasă.
Dacă unele cărți sunt făcute strict pt cititul de plăcere, iar altele pentru a deprinde ceva din ele, Micul Prinț le îmbină pe ambele. Poți să rămâi la fel după ce o citești sau să îți dai seama că trebuie să mai lucrezi cu tine însuți, să fii mai conștient în legătură cu ceea ce faci și cu modul cum te raportezi la ceilalți, cum privești lumea, până la urmă. Nu judeca și nu pune etichete ghidat de aspectele exterioare, căci limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
Așa că eu zic să citiți și, mai ales, să simțiți. Veți petrece, cu siguranță, un timp de calitate în prezența Micului Prinț care vă va dezvălui lucruri despre voi înșivă pe care, poate, le știați, dar le-ați lăsat uitate prin vreun cotlon. Și acum dacă ar fi să descriu cât de scurt pot ce transmite cartea, aș face-o printr-un vers de la Vama: ”Niciodată să nu uiți de inima ta!”. Lectură plăcută!