Freud zicea, cândva, că există trei tipuri de oameni: cei care înnebunesc și se omoară, cei care se supun normei și cei care supraviețuiesc nebuniei, care merg pe acea fină linie între sane și insane, adică scriitorii.
Ei bine, nu mulți au fost aceia care au reușit să trăiască până la adânci bătrâneți, de multe ori Moartea i-a luat prin surprindere și le-a luat avutul înainte ca ei să apuce vârsta senectuții.
Dintre aceștia, mulți s-au sinucis, Hemingway, Zweig, Mayakowski, Woolf și mulți alții, dar există și cei care, probabil, înainte de a se sinucide, au avut întâlniri dese cu moartea, bunăoară Dostoievski, care era cât pe-aci să fie executat din cauza afinităților sale politice cu radicalii liberali, sau Joseph Conrad, care s-a împușcat în piept din cauză că a pierdut la cazinou și așa mai departe, iată un articol în care Nelson Peters ne prezintă motivele pentru care nu ne-am mai fi bucurat de unele dintre romanele ce au schimbat fața literaturii.
*
În ciuda muncii lor deseori solitare, sunt multe motive pentru care scriitorii sunt capabili să iasă cu bine din situații limită: apetență pentru pericol, prietenii cu persoane șterse, griji legate de bani obținuți întâmplător. Romancierul american Theodore Dreiser (poza de mai sus) a fost convins de un editor, ce se îmbarca, și el, pe Titanic, să cumpere un bilet mai ieftin pe vasul de croazieră pentru călătorie. Fără un asemenea noroc, probabil că nu ne-am fi bucurat de romanul, deja devenit clasic, Sora Carrie (Sister Carrie, 1900), dar, probabil, nici continuarea acestui roman: O tragedie Americană (An American Tragedy).
Iată alți opt scriitori clasici ale căror cariere au fost foarte aproape de a se sfârși înainte de a fi și început:
1. Fiodor Dostoievski
Deși marcat de crize epileptice de-a lungul întregii sale vieți, una dintre situațiile când s-a aflat cel mai aproape de moarte a apărut din cauza asocierii sale cu radicalii liberali ai vremii sale, cărora le-a arătat scrierile sale și cu care a discutat politică. Arestat la vârsta de 28 de ani în urma unui raid și condamnat la carceră (silent treatment), în închisoare, timp de opt luni (gardienii purtau chiar bocanci cu talpă de catifea), a fost condamnat, în cele din urmă, la moarte. În rânduri de câte trei, Dostoievski fusese aliniat alături de alți prizonieri și a mers spre zona de execuție. Înainte ca ordinul de executare să fie dat, un oficial sosi fluturând un steag alb – Țarul decisese ca toți, afară de Dostoievski, să fie împușcați. În schimb, Dostoievski avea să fie executat la patru ani de muncă în Siberia, apoi să obligat să servească în armata rusească.
Acest incident, se spune, ar fi dus la îndesirea și agravarea crizelor sale epileptice, dar tânărul scriitor a transpus aceste experiențe în scrierile sale, fapt evident în acest pasaj din Idiotul:
2. George Orwell
Înainte ca statutul de membru al unei formații sau călătoriile de-a lungul și latul țării să devină un rit de trecere (rite of passage), scriitorii se plecau la război. Războiul Civil Spaniol devenise o cauză din ce în ce mai trepidantă pentru Generația Pierdută (The Lost Generation), ca un grup omogen de boemi, artiști și idealiști adunați laolaltă pentru a lupta contra lui Franco. Unul dintre aceste personaje a fost Orwell.
Proaspăt însurat la vârsta de 33 de ani, Orwell părăsește Anglia și își croiește drum spre Barcelona via Paris. În câteva săptămâni, se afla pe front, în bătaia focului. După ceva lupte de gherilă alături de facțiunile luptătorilor Republicani, Orwell este împușcat în gât de către un lunetist, întâmplare relatată în cartea sa: Omagiu Cataloniei (Homage to Catalonia):
3. Kurt Vonnegut
Personalitatea lui Vonnegut s-a format când, la vârsta de 22 de ani, a fost luat prizonier în urma ofensivei germane în Bătălia de la Bulge. În următoarele săptămâni, el va supraviețui bombardamentelor pe care Aliații le fac la Dresda, închis fiind într-un congelator subteran ce servea drept centru de detenție. Experiența i-a marcat profund cariera de scriitor, fiind vizibilă în Abatorul cinci (Slaughterhoue Five), roman bazat pe experiența sa.
4. Ernest Hemingway
Hemingway a avut prima întâlnire reală cu moartea în timpul adolescenței sale, când era șofer de ambulanță în Italia în timpul Primului Război Mondial. Un atac de mortiere l-a surprins pe front, în timpul căruia doi dintre soldații italieni ce se aflau în apropierea sa au murit.
După ce și-a venit în simțiri, Hemingway, care fusese grav rănit, s-a cărat pe sine și un camarad, supraviețuitor al atacului, într-un loc unde erau în siguranță, faptă pentru care a fost distins cu medalia Croce de Guerra pentru curaj (Italian Croce de Guerra for valor).
Ulterior, Hemingway povestea că nu își amintea nimic din aceste fapte.
În orice caz, în timp ce se afla în convalescență la spital, a avut o aventură cu o asistentă medicală, ceea ce a oferit material pentru, probabil, cel mai bun roman al său — Adio, arme:
5. Stephen King
King este celebru pentru scrisul său prolific, pentru care folosește o abordare unică, pe care o dezvăluie în memoriile sale, Despre scris (On Writing). În particular, regula sa este de un minimum de 1000 de cuvinte pe zi pentru scriitorii în devenire.
De fapt, King aproape că a renunțat la volumul său de memorii. După ce a ajuns în impas aproape de finalul cărții, King a ieșit pentru o plimbare prin împrejurimile casei sale din Maine pentru a-și limpezi capul. Un șofer neatent, distras de câinele său care se mișca în mașină, a intrat în scriitorul ce nu bănuia ce îl așteaptă. King a fost proiectat într-un șanț, impact în urma căruia a suferit un colaps pulmonar, fracturi severe ale piciorului, care aproape că l-au costat o amputare a piciorului, și un șold rupt.
În ciuda unor multiple intervenții chirurgicale majore, King a continuat să scrie la cartea sa, pentru care această nouă experiență a format o parte integrală. În plus, după întoarcerea de la spital, King putea să-și vadă studioul așa cum ar fi fost dacă ar fi murit în urma accidentului.
Această imagine i-a servit drept inspirație pentru următorul său roman, Povestea lui Lisey.
6. Joseph Conrad
Polonez crescut în Franța și realizat ca scriitor în Anglia, Conrad a fentat soarta de nenumărate ori. După patru ani de navigat pe vase franceze, Conrad s-a înrolat în British Merchant Marine pentru a evita orice fel de probleme cu consulul Imperial Rusesc (tatăl lui Conrad fusese exilat din cauza activității sale ca disident). În următorii ani, serviciul de navigator i-a permis să traverseze globul de mai multe ori, înainte ca acest tip de călătorie să devină facil. Și era destul pericol de înfruntat în astfel de călătorii: a fost prins într-un schimb de focuri între vase în Asia de Sud-Est (experiență ce l-a inspirat să-și scrie nuvela Tinerețe [Youth]) și a avut probleme de sănătate, ce l-au urmărit toată viața, în timp ce naviga pe râul Congo în Africa (Inima întunericului [Heart of Darkness]).
Dar aproape că niciodată nu ar mai fi plecat în călătorii și nu ar mai fi avut parte de niciuna dintre aceste aventuri epice. La vârsta precoce de 20 de ani, Conrad s-a împușcat în piept cu un revolver din cauza unui joc de cărți, în urma căruia a pierdut o sumă mare de bani la un cazinou din Marsilia. Deși multe din celelalte experiențe ale sale au format fundalul scriiturii sale, acest episod este trecut cu vedere în opera sa.
7. Hunter S. Thompson
„Dr. Gonzo” era aproape legendar pentru consumurile sale sporadice, dar excesive, de droguri în camera de hotel și o propensiune pentru arme de foc și explozibil. Totuși, una dintre cele mai apropiate întâlniri cu moartea a survenit dintr-o cauză cu mult mai puțin amenințătoare: un înot, târziu în noapte, pe coasta Floridei.
După ce s-a ocupat de Convenția Democratică din Miami, 1972, Thompson se decisese pentru o scufundare în Oceanul Atlantic înainte de întoarcerea sa la hotel pentru restul nopții. Odată intrat în apă, o furtună tropicală s-a ivit de nicăieri, și, în ciuda tuturor eforturilor sale, un contracurent nefast îl tot trăgea înapoi în mare. A înotat toată noaptea, reușind să ajungă înapoi la mal la ora 9 dimineața a doua zi.
Experiența a fost folosită în Note răzlețe dintr-o cameră de depresurizare din Miami (Rude Notes from a Decompression Chamger in Miami), retipărită în colecția Marea vânătoare de rechini (The Great Shark Hunt). Aici, Thompson descrie o scufundare ce nu a decurs cum ar fi trebuit, fiecare personaj suferind de accident de decompresie (the Bends) din cauza ieșirii rapide la suprafață. Este pus într-o cameră de depresurizare pentru a se recupera:
8. Samuel Beckett
Câștigător al premiului Nobel pentru literatură, dramaturgul și romancierul irlandez a fost un alt scriitor expatriat în Paris în anii premergători războiului, un confident al lui James Joyce și persoana ce-l ducea pe André Uriașul la școală.
Deși a luat parte la Rezistența Franceză împotriva ocupării naziste (respingând, astfel, ideile cum că ar fi contribuit ca santinelă (boy scout stuff), Beckett aproape că și-a întâlnit sfârșitul cu câțiva ani mai devreme, înjunghiat pe stradă în timp ce se întorcea acasă după o noapte cu prietenii săi.
Actul în sine părea neprovocat și lipsit de sens. Absurditatea s-a întețit când acuzatul, un pește notoriu improbabil numit Prudent, a răspuns politicos întrebării lui Beckett referitoare la motivul pentru care l-a înjunghiat: „Îmi pare rău, domnule. Nu știu”.
Deși Beckett și-a revenit și a trecut repede peste întâmplare, a rezultat ceva de lungă durată și cu mult mai multă însemnătate. Cât timp a stat în spital, a primit vizite de la Suzanne Deschevaux-Dumesnil, o cunoștință mai mare decât el cu cinci ani cu care a vorbit, anterior, doar pentru scurte durate de timp. Cei doi și-au petrecut apoi restul zilelor împreună, murind la cinci luni unul după celălalt și au fost îngropați împreună în Cimitirul Montparnasse.
sursa: airshipdaily.com