Arte marțipane sau (despre) cei trei muschetari

Străvechile arte marțiale se pierd în desișul cultural al secolului din ce în ce în viteza a 8-a a secolului al XXI-lea.
Când o cultură moare, o alta răsare. De asemenea, când o cultură e increată, cineva o creează.
Logosul grecesc înseamnă multe, printre care știință, discurs, vorbire, act.
Iar asta se întâmplă în Constanța, unde, la inițiativa Dianei Roman, cunoscută drept Margurett D Furlorn, ajutată de Yigru Zeltil (poreclit Tigrul), și de Florin Prunaru, poreclit, și el, la rându-i, drept Vizionaru’ (nu, nu este nicio adunare „mafiotă”!), se pun bazele unei adunări artistice dedicate artei, frumosului, teatrului experimental, influențat de cele mai psihedelice melodii, de cele mai pline de substanță (substanțioase?) poezii, marca Yigru Zeltil sau recomandate de Yigru Zeltil.

Dar cine sunt acești trei oameni?, vă întrebați. Să vă lămuresc, pe scurt:

Diana Roman:

„Arta este dorință la modul man-made, deep down made. Când inima se ia în brațe și se hotărăște că doar pe ea se are. În primul rând, pe ea. Până la primele contacte cu celelalte inimi, e de datoria ei să își monitorizeze bătăile și să lucreze la străluciri, să vadă dacă poate să meargă prin toată lumea fără să îi tremure mușchiul, fără pleoape grele și cearcăne cofeinizate. Pe la sfârșit de călătorie, inima ia o dușcă de cerneală, a.k.a „scris, râul trece mai albastru”. Din cânt în gând, se aruncă în horă cu toate celelalte inimi, auzind pentru prima dată clar și răspicat fiecare vibrație a fiecărei inimi, cu fiecare bătaie, toate tenace și vivace”,

Studentă la teatru, în primii ani de studenție, plină de viață, aspiranta la titlul de actriță/ jazzaman-iță, aceasta vrea să îi redea Constanței, după cum ea însăşi afirmă „mi-ar plăcea să pot oferi ceva orașului în care am crescut, al cărui mal de mare m-a făcut omul de astăzi”.

Motivația ei, credo-ul are la bază dragostea de cuvânt, nădejdea pusă în el „Literatura este iubită, amantă,surată, mamă a răniților. Este argument, scăpare, eliberare”, aceasta este maxima cu care își încheie internview-ul, jertfa pe altarul artei, pe drumul spre Parnas, iar locul se dorește a fi unul sui generis, care, local fiind, le-a fost pus la dispoziție de domnul Remus Iuhasz, care, totodată le-a oferit libertate administrativă totală, cu singura condiție ca reprezentațiile lor și activitățile  pe care le vor întreprinde să dea dovadă de profesionalism și, desigur, rafinament artistic.

Yigru Zeltil („poetul Selenaru Negrea, a.k.a Yigru Zeltil, a.k.a tigrul avantgarden” — descriere făcută de Diana Roman) este un poet constănțean din generația tânără, cu un talent poetic revelant/ relevant, atras de zona obscură a artei în general, arte plastice, fotografice, lirico-epico-dramatice, culminând cu Poezia, care până nu demult, zice, trăia ca Bacovia, însă acum a crescut, și-a dezvoltat exoscheletul, mușchii cu care poate ridica pumnii la Cer, și amenința Soarele :

„Poate îmi arăt ostentativ mușchii și lichenii celor care încă bâjbâie drumul prin noroi — sper doar că le pot arunca un covor de iarbă ca să vadă cât de fain se vede lumea deasupra capului!”

Cât despre proiectul artelor marțipane, acesta îl vede ca pe „o candoare care se strecoară în tine ca un gaz… sau ca un copac pe care-l îmbrățișezi și simpla lui prezență tăcută îți mobilează interiorul!…”.

Și a mai rămas un tânăr despre care aceeași Diana ne oferă următoarele informații: acesta este „recent-economistul, fost președinte al Ligii Studenților din Constanța, promoția 2011-2012, Florin Prunaru, pasionat de scris și de analiza pe psihicul uman, bântuit de gânduri și de rânduri”.

Aflăm de la omul în cauză că a avut parte de o copilărie fericită în afara apartamentului de la etajul 4, că în prezent se luptă să își dea seama de rolul său în această echipă de Muschetari, încercând să îmbine ludicul (el spune lucidul) și pragmatismul și definește arta ca „un rezultat al colaborării și/sau al luptei dintre trăirile unui individ în raport cu conștiința și reperele existențiale, exprimate într-un mod interesant.
Credoul este: In lust we trust! Al meu, propriu și personal: Dovedește-ți că trăiești! — tot mai greu în fiecare zi..”

Nu știu dacă am reușit să vorbesc suficient despre Artele Marțipane, ideea acestui articol a pornit de la trei întrebări adresate Dianei, anume cum a pornit totul, care a fost ideea, scânteia, văpaia care i-a mobilizat întru această acțiune și care este credoul lor, ce este, pentru ei, arta care sunt considerentele unei întrepătrunderi între arta teatrală şi literatură și care sunt planurile lor într-un viitor semi-apropiat/ semi-îndepărtat.

Prin Artele Marțipane, care se găsește și pe FB, aceștia vor să aducă ceva nou într-un context și-așa destul de întortocheat, fără afilieri, fără nepotisme, fără nimic care să compromită legătură indisolubilă dintre scenă și public, oricare ar fi scena pe care se desfășoară acțiunea (fie că vorbim de muzică, teatru, recital etc.)

Acești trei oameni, în opinia mea, cum rar am întâlnit  (a se scuza tonul patetic ca al unui om trecut de 60 de ani) sunt trei tineri pasionați de artă, de literatură, de Frumos, vor să îi ofere Constanței un reviriment, atât cât se poate, cultural-artistic (culturalul și arta se îmbină undeva într-un plan superior, să parafrazăm), deși nu sunt susținuți de vreo instituție oficială, în condițiile în care Constanța este unul dintre județele, zicea Yigru, care nu are o cultură proprie, sau mai degrabă are una reprimată și compromisă puternic de absorbția consumeristă, iar Artele marțipane sunt o gură de aer proaspăt, pentru început, care, aici deduc eu, pot deveni o mișcare, un cenaclu, un atelier, un locus unde profanii și inițiații învață, împrumută, se detașează de „blocurile gri printre care trăiesc”, cresc rădăcini și un trunchi care să străpungă platoșa mediocrității, indiferenței și a plafonării actuale.

Descrierile lor se pot găsi la un click distanță.

Cine are drum în Constanța, să ia legătura cu Diana, ori Yigru, ori Florin Prunaru și să meargă să ia parte la manifestarea Artelor marțipane.

Scroll to Top