Charles Bukowski, născut pe 16 august 1920, a fost unul dintre marii poeți americani ai secolului XX, care a lăsat în urma sa un număr copleșitor de cărți, proză și poezie, dintre care amintim Șuncă pe pâine (2011), Femei (2012), Poșta (2004), Dragostea e un câine venit din iad. 61 de poeme erotice (2007), alături de, desigur, nenumărate volume de poezie netraduse din limba engleză, dintre care amintim doar The People Look like Flowers at Last (2007), New Poems Book Four (2005), Poems and Drawing (1962), Me and Your Sometimes Love Poems (1972).
Bukowski, deși născut în Andernach, Germania, din părinți cu descendență poloneză și germană, și-a petrecut toată viața în Los Angeles, inițial trăind în Baltimore, Maryland.
Primele povestiri au apărut în revista Story, intitulată Aftermath of aLlengthy Rejection Slip, iar după doi ani, îi apare o altă povestire, 20 Thanks from Kasseldown, a căror publicare nu i-a permis lui Bukowski să răzbească în lumea scriitorilor, deziluzionându-se deci, nemaiscriind timp de 10 ani, referindu-se apoi la această perioadă drept „a ten-year drunk”[1].
Ulterior, s-a folosit de perioada aceasta a „anilor pierduți” în conturarea alter egoului său, Henry Chinaski, din romanele Femei și Șuncă pe pâine, un autor ce se bucură de succes, trecut de a doua tinerețe, care are o serie de aventuri cu diverse femei (care, în biografia lui Bukowski, pot fi identificate cu Linda Lee Beighle, „Amber O’Neil” ș.a.).
Având o viață atât de plină de aventuri, cu sechele cauzate de abuzurile tatălui său, care îl bătea pe Bukowski din motive uneori nefondate, acesta a avut material pentru a-și scrie numeroasele volume de poezie, dar, mai ales, cele două romane Femei (în care ne este povestită viața lui Henry Chinaski de la vârsta de 40 de ani în sus, când este în plinătatea succesului și a puterii creatoare), în timp ce Șuncă pe pâine, vorbește despre anii din tinerețe ai lui Chinaski, copilăria, adolescența, și tinerețea sa, până în apropierea celui dintâi Război Mondial; în timp ce poeziile sale vorbesc foarte mult despre civilizație, despre beție, despre oameni și, de regulă, acel I al poeziei lui Bukowski care observă de la depărtare faptele (facts) și le analizează, le trece prin filtrul său po(i)etic, găsind uneori o sursă de defulare a acelor facts la care I-ul poetic al lui Bukowski ia parte.
Charles Bukowski este considerat a fi „the godfather” al dirty realism-ului, care este un termen folosit în cazul scriitorilor de teapa lui Bukowski care descriu partea mundană a vieții într-un limbaj liber, simplu, altfel spus, se leagă de aspectele vulgare ale vieții, concentrându-și atenția pe economia limbajului (caracteristică a minimalismului în artă și literatură, de altfel) și pe descrierea la sau de suprafață a obiectelor; astfel, limbajul poeziei lui Bukowski fiind lipsit de metafore, monologuri interioare sau suite de adverbe, care să creeze un anumit efect poetic intenționat, această economie a limbajului concură la dictarea sensului poeziei (astfel, intenția poetului nu este clar demarcată, iar cititorul este „obligat” să aleagă din unul din multiplele sensuri ale poemului – așa cum găsim la Bukowski în unele poeme).
Poemele lui Bukowski vorbesc despre personaje aflate într-o criză a existenței din cauza lipsei de bani, de mijloace de existență, despre beții pe care acel poetic I le trăiește noapte de noapte, despre aventurile sale, iar efectul cumulat al acestor poezii este unul al dezolării, al dezumanizării omului în interiorul civilizație (mergând pe accepțiunea dată de greci termenului: civilizația era numai în interiorul cetăților, ce era în afara acestora era barbar), o cameră de hotel, o plimbare pe stradă, un drum până la poștă, un apel telefonic, toate transfigurează o realitate, de altfel, banală, pe care o putem observa cu toții în și prin activitățile noastre cotidiene.
Ceea ce îl face pe Bukowski să atragă, să surprindă și să pună pe gânduri – și, desigur, să influențeze apoi o serie de autori – este tocmai faptul că pentru el arta și viața au fost una și aceeași, a trăit precum a scris și a scris cum a trăit, dragostea fiind pentru el consumatoare, mereu nouă, mereu vie, necăutând să facă un tipar din numeroasele sale aventuri, munca la Poștă, ca gazetar la diverse ziare fiind, de asemenea, o sursă de inspirație pentru romanele și poemele sale, care ne oferă nouă, celor ce venim după el, o idee (a glimpse) a ceea ce a însemnat și cum și-a trăit viața, ce a însemnat viața și, desigur, așa văd lucrurile: trebuie mereu căutat un sens dincolo de suprafața obiectelor, trebuie să încercăm să „hermeneutizăm” textele sale pentru a înțelege ce vrea Bukowski să spună de fapt.