Bookfest 2014

Stimați cititori, Azi Citesc are plăcerea să vă invite la Bookfest, un festin în sensul real al cuvântului pentru pasionații de cărți.
Bookfest 2014 a început astăzi, 28 mai, iar partea bună este că ține până duminică, 1 iunie, așa cum scrie în programul general, disponibil aici.
Dintre editurile participante la târg, alături de Humanitas, Polirom, Univers, Litera, Editura Herald și multe altele, am selectat o serie de lansări de carte sau discuții la care noi vom încerca să ajungem pentru a le prezenta aici, pe cele mai importante, în cazul în care nu veți ajunge; selecția este una minimală, având în vedere că editurile participante sunt multe, iar programul, idem.

Așadar, iată câteva dintre evenimente:

Joi, 29 mai

13.00-14.00 Rotondă organizată de Muzeul Literaturii Române – discuție despre Marin Preda la care vor lua parte Eugen Simion, Lucian Chișu, Ioana Diaconescu, Sorin Preda și Ioan Cristescu.

(SCENA ARENA, PAV. C1)

Vineri, 30 mai

12.00-13.00 Editura Adenium

Lansarea cărții Bătrâna canapea albastră și alte povestiri, de Seymour Mayne

Invitați: Seymour Mayne, Raluca Tănăsescu, Excelența Sa Joanne Lemay (ambasador al Canadei în Romania), Felix Nicolau.

Moderator: Liviu Antonesei.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

Sâmbătă, 31 mai

12.30-13.00 Editura Nemira

Lansarea antologiei 111 cele mai frumoase poezii, de Emil Brumaru, alcătuită de Daniel Cristea-Enache.

Invitați: Emil Brumaru, Daniel Cristea-Enache, Luminița Corneanu.

Moderator: Alexandra Florescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

12.00 Editura Humanitas

Lansare de carteStalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, de Vladimir Tismăneanu.

Invitați: Horia -Roman Patapievici, Ioan Stanomir, Cristian Vasile, Vladimir Tismăneanu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

14.00 Editura Humanitas

Lansarea volumului Al patrulea zid de Sorj Chalandon. (Câștigătorul Prix Goncourt/Le choix roumain)

Invitați: Sorj Chalandon, Stanislas Pierret (directorul Institutului Francez din România), Doru Mareș, Mircea Vasilescu, Andreea Răsuceanu, Denisa Comănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

15.00-16.00 Editura Litera

Lansare de carteDragoste, prietenie, ură, căsătorie, de Alice Munro.

Volumul Runaway, de aceeași autoare, lecturat în avampremieră de Maia Morgenstern.

Invitați: Elisabeta Lasconi, Bedros Horsangian.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

16.30-17.00 Editura Polirom

Eveniment editorial Biblioteca Polirom: lansarea volumului Foc palid, de Vladimir Nabokov.

Invitați: Aurora Liiceanu, Veronica D. Niculescu, Florin Iaru.

Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

Duminică, 1 iunie

13.00-13.30 Editura Polirom

Lansare de carteNarcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură, ediția a III-a, revăzută, de Andrei Oișteanu (Seriile de autor Andrei Oișteanu).

Invitați: Daniel Cristea-Enache, Angelo Mitchievici, Cosmin Ciotloș.

Moderator: Adrian Șerban.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

14.30-15.00 Editura Polirom

Lansare de carteOpere III. Teatru, de Gellu Naum (seria de Opere Gellu Naum).

Invitați: Simona Popescu, Vlad Zografi, Ion Cocora.

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

15.00-18.00 Editura Litera

Sesiune de fotografii cu Mikey Mouse.

Moderator: Irina Ilie

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

De asemenea, Editura Univers, partener al revistei Azi Citesc, va fi organizatorul unui eveniment inedit – mai ales pentru cunoscători: relansarea Colecției Globus, colecție care, din luna aprilie 2014, este coordonată de LuciaT.
Mai mult, participanții la eveniment vor fi premiați de către editură printr-un schimb de carte: aduci o carte din vechea serie Globus și primești o carte din noua serie (în limita numărului de cărți, bineînțeles).
Evenimentul va avea loc la scena Arena (pavilionul C1, Romexpo) și va fi moderat de Cristian Teodorescu (prozator, eseist și publicist), avându-i invitați pe Florin Pîtea (scriitor român de literatură științifico-fantastică, lector universitar și realizator de emisiuni TV) și Ciprian Burcovschi, care, într-un interviu, spune următoarele:


Despre mine să vorbească alții, mie mi-e ușor să povestesc, dar sunt subiectiv, deh.  Totuși, pe repede-înainte, sunt designer de profesie și mă vântur din 1993 în industria advertising-ului. Am câteva expoziții de grup de grafică (peniță, creion, cărbune), câteva recunoașteri în domeniul designului grafic și design de produs. Am un atelier de comunicare vizuală din 2003, iar ca antreprenor, am avut multe satisfacții profesionale. Din 2009 mă joc de-a promotorul cultural”.

Așadar, iată, ne așteaptă un final de săptămână plin de evenimente care mai de care mai atractive, iar oferta de carte și de ateliere de tot felul nu este nici ea mai prejos (pentru cei mari și cei mici deopotrivă, pentru tineri și bătrâni, la fel).
Noi vom fi acolo și, desigur, vă așteptăm și pe voi la Bookfest 2014!

Scroll to Top