Cartea întrebărilor – Ioana Pârvulescu

Titlu: Cartea întrebărilor
Autor:Ioana Pârvulescu
Editura: Humanitas

Recomandarea noastră de început de an este cea mai recentă carte a  Ioanei Pârvulescu.

Despre literatură, cu bucurie– ne promite autoarea în prefaţă. Într-adevăr, aceasta explorează universul literar, însă dintr-o perspectivă inedită: a cititorului obişnuit (nu a specialistului) înzestrat totuşi cu ceva spirit critic. Curiozităţi atât din literatura română, cât şi din cea universală sunt puse sub semnul întrebării într-o serie de scrisori adresate nu doar persoanelor din mediul cultural românesc, ci şi cititorului. Acesta este  îndemnat să îşi chestioneze felul în care receptează cărţile, scriitorii, şi să îşi formeze o opinie despre diversele chestiuni literare puse sub lupă.

Mare iubitoare de literatură română, autoarea relevă în epistolele din începutul cărţii aspecte necunoscute privind viaţa şi opera intelectualilor şi scriitorilor români precum Maiorescu, Slavici, Caragiale, Ispirescu, Macedonski, Bacovia, Sebastian. La întrebarea dacă mai există şi astăzi un Maiorescu, o personalitate cu „gust rafinat, simţire dreaptă, vedere limpede şi extraordinară agerime”, se pune de exemplu problema existenţei seninătăţii de mai multe tipuri, nu doar critică, ci şi etică şi politică, la criticii contemporani. Caragiale pare să fi avut o anumită înclinaţie spre poezie şi ceva în comun cu simboliştii pe care îi detesta. Plumbul lui Bacovia s-a putea foarte bine să nu aibă nici o legătură cu sentimentul de spleen şi angoasă…

Cartea pune pe acelaşi plan literatura şi viaţa de toate zilele într-un mod unic. Maturitatea scriitorilor, cărţile de raftul doi, misoginismul interbelicilor, gusturile literare diferite, sau puterea de consolare a cărţilor sunt doar câteva dintre zonele atent cercetate ale literaturii unde viaţa pulsează cu tot cu bine, cu rău şi experienţe formatoare.

Cartea întrebărilor este originală nu doar prin stuctura ce înlesneşte actul lecturii, cât mai ales prin subiectele şi modalitatea lor de abordare. A vorbi despre literatură lejer, cu dragoste, având în vedere lucruri nediscutate înainte îndeajuns sau punându-le într-o altă lumină devine în cartea Ioanei Pârvulescu un festin literar. Un rendez-vous intelectual în care autoarea şi cititorul par a se întâlni ca doi prieteni la o cafea ca să despice în patru fascinantele fire ale literaturii şi eternele sale legături cu viaţa.

Editura Humanitas

2010

243 pag.

Scroll to Top