A.S.: Dragi cititori, vă rugăm să fiți răbdători cu articolul, deoarece, din pricina mărimii sale, s-ar putea să vi se pară un chin lectura-i, dar vă asigurăm că ceea ce veți descoperi aici va arunca o nouă lumină, sperăm, asupra situației editoriale (sau a editurilor) din țara noastră și asupra uneia dintre Editurile cu tradiție și cu cel mai ridicat grad de profesionalism din peisajul editorial local.
Echipa Azi Citesc vă mulțumește și vă dorește lectură plăcută!
*
În seara de 25 martie, la Club A, jos, la subsol, într-o încăpere laterală, a avut loc CDPL Fest, un eveniment centrat pe discuții privind editurile din țară, situația editorială, hibele și tarele acestui sistem și, ca piece de resistance, aniversarea a 45 de ani de la înființarea Editurii Univers.
Seara a început cu o discuție care a avut-o în centru pe Rita Chirian — despre care vom scrie în amănunt în curând —, care a vorbit despre colaborările sale cu editurile Vinea și, respectiv, Cartea Românească, despre cât de greu este să fii promovat și despre cât de faptul că e „atât de ușor să furi un autor de la o altă editură” — știe din experiență proprie.
Colaborările sale cu Editura Vinea privind volumele sale de poezie sevraj și poker face au fost o „experiență dezamăgitoare”, iar în ceea ce privește colaborarea cu editura Cartea Românească, privind volumul Asperger, Rita a fost profund dezamăgită de faptul că a avut parte de o singură lansare de carte — deoarece, din punctul ei de vedere, singurul mod prin care autorul poate interacționa direct cu publicul este în cadrul lansărilor de carte, prin care se realizează un dialog între autor și publicul cititor.
Mai mult, din drepturile de autor (financiare și în ceea ce privește cărțile primite de la editură) poeta nu face niciun fel de comentariu; problema este, afirmă scriitoarea, că „poezia este un gen subminat; dacă nu se investește, poezia nu ajunge direct la cititor”.
Moderatorul acestui dialog a adus la fileu o serie de probleme care rezidă în colaborarea editură-librărie: „problema este că, dacă librăria nu promovează cartea, editura nu va mai investi în acea carte/ colecție etc.”, pe de altă parte, cum am mai menționat deja, Rita afirmă că editura are datoria de a promova constant cartea pe care tocmai a publicat-o, deoarece, astfel, este menținut interesul publicului față de cartea respectivă.
O altă problemă pe care discuția celor doi a adus-o în prim-plan este faptul că la noi în țară se publică extrem de multă poezie în fiecare an, sau extrem de multe cărți de poezie, fapt ce a generat o adevărată epidemie liricoidă; astfel, la întrebarea dacă este de părere că ar fi mai bine să existe o editură de genul celei pe care Florin Iaru și Marian Ianuș au imaginat-o, care să publice max. zece titluri de carte de poezie pe an, Rita a spus că s-ar putea încerca ceva de acest gen, deoarece, astfel, ar exista un interes constant acordat acelor volume, ar fi promovate cum trebuie, iar publicul ar putea intra în contact direct atât cu cartea, cât și cu autorul.
Un exemplu de public care ar fi interesat de poezia contemporană, și nu numai, este cel dat de Rita ca exemplu, anume elevii: la Colegiul Național Gh. Lazăr din Sibiu există „un public foarte tânăr și dornic de poezie, astfel rezultă așteptări mari de la autori, editori etc.; ei sunt adevărații cumpărători de poezie, deoarece nu se sfiesc să scoată 20-40 de lei din buzunar pentru un volum bun de poezie; de aceea Nora Iuga, pe lângă faptul că este bunică, face și vizite la licee și explică cum stă, de fapt, treaba cu literatura”.
O soluție s-ar găsi pentru această situație, oarecum deplorabilă, care, cel mai probabil, a fost observată și de alții — și readusă în discuție în cadrul evenimentului/ dialogului: soluția ar fi să nu se mai publice în această cantitate, accentul căzând pe calitatea cărților și a conținutului lor și, pe de altă parte, pe o transparență și o respectare a clauzelor contractuale de către editură și și o promovare cât mai solidă, astfel încât volumul să fie reperat de către public și să existe dialog între public și autor în cadrul lansărilor de carte, care tocmai acest rol au.
A doua parte a serii a fost marcată de 4 oameni, și cu Oana Purice — moderatorul —, 5: Ana Munteanu, fiica profesorului universitar, scriitor și director al Editurii Univers, Romul Munteanu, de Olga Jora, fost redactor al editurii, de Michael Haulică, redactor al Editurii Paladin, și Ciprian Măceșaru, scriitor.
Oana Purice i-a prezentat pe cei patru invitați, iar prima care a luat cuvântul a fost Ana Munteanu, fiica omului de cultură care a fost Romul Munteanu.
Pentru Ana Munteanu e o bucurie faptul că pe tinerii prezenți la eveniment îi preocupă istoria editurilor și este convinsă că, dacă ar mai fi trăit, pe tatăl ei l-ar fi bucurat enorm să vadă acest lucru, deoarece una din temerile sale era aceea că, după moartea sa, ar fi (fost) dat uitării, ceea ce nu s-a întâmplat, fapt demonstrat, printre alții, de Alex. Ștefănescu într-un dialog cu Ana Rednic, în care era readus în prezent portretul lui Romul Munteanu.
Cine a fost Romul Munteanu?, aflăm din jurnalul său, O viață visată, o viață trăită, Editura Globus, 1996, sau dintr-o descriere a Irinei Mavrodin, de găsit în Partea și întregul. Eseuri sau obsesii fragmentate, ed. Scrisul Românesc, 2009, care spune că „opera lui Romul Munteanu este o bibliotecă completă (…)”; Romul Munteanu a fost ardelean, preocuparea sa principală a fost Școala Ardeleană, iar grație formării sale în cadrul Universității din Cluj, care i-a influențat sau format dorința aceasta de a se racorda atât la cultura proprie, cât și la cea europeană, mondială.
Grație lui și dorinței sale de a moderniza sistemul editorial pe care-l luase în primire prin ocuparea funcției de director al Editurii Univers, Romul Munteanu, pe o perioadă de un deceniu și mai bine, a căutat să formeze experți în domeniul diverselor literaturi prin trimiterea lor la diverse cursuri și stagii de perfecționare și studiere a diverselor paliere ale culturii, de la estetică la filosofie și așa mai departe.
Vremurile, consideră Ana Munteanu, sunt, în mare parte aceleași: atunci era Cenzura, acum e cenzura economică; pe atunci, cărțile picau sau erau publicate ciuntite, în urma intervenției aparatului Cenzurii; acum, cărțile apare, dar nu mai sunt reperate deoarece ele sunt mai scumpe, iar oamenii nu își permit să cumpere fiecare titlu apărut.
Una din întrebările care i-au fost puse a fost aceasta: „cum vă puteți explica faptul că Editura Univers nu poate transcende în ochii publicului; cum se organizau traducerile?”
R: „Pașii erau ieșirile la târgurile din străinătate, prin care se formau și stabileau relațiile cu editorii străini; problema cu transcenderea rezită în faptul că publicarea și distribuirea cărților în librării se face în condiții deficitare astăzi față de atunci. Astăzi, față de atunci, Ministerul Culturii achiziționează 42 de exemplare, iar dacă sunt în relații prietenoase editura și Ministerul, acesta cumpără 250 de exemplare; dar costurile tot editura le suportă, taxele de transport fiind mult mai mari față de un posibil profit financiar”.
Olga Jora a spus că Romul Munteanu a mers pe specializări foarte stricte, astfel încât să fie acoperite toate palierele editoriale.
Editura a luat naștere în 1961, sub „bagheta lui Vladimir Streinu, după care a venit Romul Munteanu printr-o repartiție guvernamentală. După Romul Munteanu, a urmat prof. Mircea Martin, care, la rându-i, a venit cu modificări privind planul editorial și altele.
Dar Romul Munteanu a venit cu această formație (de tip iluminist, care să acopere toate planurile culturii, cel puțin din acest punct de vedere — n.n.), și avea această calitate a mentor(at)ului. Astfel au putut Constantin Noica, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, printre alții, să își publice primele opuri; avea această deschidere, încredere și susținere a tinerilor cu minți” luminate (completarea noastră).
În urma experienței sale, Olga Jora afirmă că, datorită lui, Editura Univers devenise o adevărată pepinieră de cultură din care s-a adăpat întreaga intelectualitate actuală.
Michael Haulică și Ciprian Măceșaru au punctat și ei faptul că prin intermediul lui Romul Munteanu Editura a fost devenit un reper în materie de cultură occidentală la noi în țară, un exemplu succint fiind acela că, prin intermediul traducerilor din autorii promotori ai noul roman francez, cum ar fi Alain Robbe-Grillet et al., acesta a reușit să citească tot ceea ce a însemnat NRF, mai mult, apoi dând peste cartea lui Romul Munteanu despre NRF, care i-a permis să citească acest nou tip de roman în cunoștință de cauză.
Dar iată că Editura a ținut minte lecțiile pe care acesta i le-a oferit, în prezent venind în continuare în întâmpinarea cititorilor prin traduceri din autori contemporani sau de secol XX — dar nu numai —, autori importanți prin ceea ce au scris și scriu, oferind cărți și colecții variate și diversificate, mai mult, Colecția Globus a Editurii va fi coordonată de luciaT, astfel încât, iată, Editura se racordează, în continuare, într-un fel sau altul, la noile literaturi, pentru a onora activitatea asiduă și continuă a lui Romul Munteanu – până în ceasul trecerii sale în neființă — de a ridica nivelul editorial, literar și cultural prin conectarea la sistemul paneuropean și chiar mondial al literaturilor, prin formarea unor specialiști, fie ei redactori, traducători etc., în diverse domenii de teorie, estetică, filosofie etc., care să fie competenți și să ridice, la rându-le, cât mai sus ștacheta editorială la noi în țară.
La mulți ani Editura Univers, partener al site-ului Azi Citesc, felicitări invitaților pentru discuțiile și cuvintele spuse, pentru problematica abordată și pentru aducerea în discuție a trecutului unei edituri cu tradiție, elitistă și care, ca orice altă editură, a crescut și în continuare oferă o literatură înaltă, care să continue tradiția acesteia.