Nu este niciodată uşor să te trezeşti într-o conversaţie despre o carte anume şi să nu o fi citit, iar singurul lucru posibil de făcut este să pretinzi că ai citit-o, deşi adevărul este altul. Credeţi sau nu, mulţi oameni recurg la această opţiune decât să recunoască faptul că nu au citit o anumită carte. Şi asta nu o spunem noi, ci un sondaj făcut de ziarul american The Guardian. Mai jos veţi descoperi câteva dintre romanele despre care lumea minte că le-a citit. Întrebarea este: vă număraţi şi voi printre cei ce doar pretind? :)
Marile speranţe, de Charles Dickens
Ce se crede că se discută în roman: Marile speranţe este o poveste clasică despre aşteptările oamenilor, presupuneri şi ciclicitatea evenimentelor.
De ce ar trebui cu adevărat citit: Dickens le oferă cititorilor o lecţie despre faptul că trebuie să fii bun cu străinii, pentru că nu ştii niciodată cu cine poţi avea de-a face de fapt.
Hobbitul, de J. R. R. Tolkien
Ce se crede că se discută în roman: un grup de tipi scunzi pleacă într-o călătorie lungă cu un tip mai înalt iar, în final, apare Ethan Hawke.
De ce ar trebui cu adevărat citit: Înainte de J. K. Rowling şi al ei Harry Potter, a fost J. R. R. Tolkien cu Hobbitul. Dacă vreţi să vă bucuraţi de fantasy-ul modern, aţi face bine să aveţi o bază adevărată.
Biblia
Ce se crede că se discută în roman: un grup de tipi au făcut un pariu despre cât de multe poveşti, personaje şi teme ar putea fi găsite într-o singură carte, care mai apoi să dea naştere la nenumărate religii şi fenomene.
De ce ar trebui cu adevărat citit: În pofida religiei pe care o practicaţi, Biblia este o piesă componentă a literaturii istorice care a şlefuit nenumărate texte.
Moby Dick, de Herman Melville
Ce se crede că se discută în roman: marinari care ascultă muzică electronică, dar care se supără că nu-l pot prinde pe DJ-ul lor favorit. Ce neobrăzare!
De ce ar trebui cu adevărat citit: Romanul lui Melville este una din cele mai importante opere ale romantismului american şi care conţine din cele mai faimoase propoziţii de deschidere din întreaga istorie a literaturii engleze.
Bătrânul şi marea, de Ernest Hemingway
Ce se crede că se discută în roman: un bătrân care pleacă la o repriză de pescuit.
De ce ar trebui cu adevărat citit: pentru că, probabil, aţi sărit peste ea în liceu, iar acum veţi avea o apreciere mult mai mare pentru ea şi, implicit, pentru mare, acum că v-aţi maturizat.
Lolita, de Vladimir Nabokov
Ce se crede că se discută în roman: un profesor universitar care se apropie prea mult de sora mai mică a studentei sale şi este criticat pentru faptul că se îndrăgosteşte de ea în loc să o dădăcească.
De ce ar trebui cu adevărat citit: este o lecţie destul de bună despre ce să nu faci când vine vorba de dragoste, romantism şi relaţii (dar şi despre ironizarea folosirii excesive a unor teorii psihanalitice de sorginte freudiană – n.n.).
1984, de George Orwell
Ce se crede că se discută în roman: o poveste bazată pe una dintre primele reclame la computerul marca Apple.
De ce ar trebui cu adevărat citit: problemele aduse în prim-plan de cunoscutul roman al lui Orwell sunt de actualitate, chiar şi în societatea zilelor noastre.
Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee
Ce se crede că se discută în roman: o expediţie de observare a păsărilor care ia o turnură greşită.
De ce ar trebui cu adevărat citit: opera lui Harper Lee este o lectură importantă, care aduce în discuţie problemele istorice care gravitează în jurul problemelor rasiale, care au fost ignorate.
Război şi pace, de Lev Tolstoi
Ce se crede că se discută în roman: o carte despre război, care este interesantă până la pagina 200, iar apoi devine brusc plictisitoare.
De ce ar trebui cu adevărat citit: pentru a putea spune că ai parcurs un titan al literaturii clasice şi pentru a te putea mândri că ai citit una din cele mai stufoase cărţi scrise vreodată.
Comoara din insulă, de Robert Louis Stevenson
Ce se crede că se discută în roman: piraţi care-şi petrec întreaga viaţă căutând aur, dar cărora nimeni nu le-a spus că X marchează locul.
De ce ar trebui cu adevărat citit: această poveste clasică ne arată cum erau romanele pentru tineri şi ce intra în categoria „literatură pentru copii” în America secolului al XIX-lea.
Doamna Bovary, de Gustave Flaubert
Ce se crede că se discută în roman: o domnişoară plictisită, care se foloseşte de bărbaţi şi lucruri materiale pentru a-şi umple viaţa anostă, spusă din perspectiva unui domn privilegiat.
De ce ar trebui cu adevărat citit: pentru a putea înţelege misoginismul existent în Franţa la jumătatea anilor 1800.
Odiseea lui Homer
Ce se crede că se discută în roman: un soldat care pleacă într-o vacanţă lungă, exterm de lungă, care devine dintr-o expediţie amuzantă într-o adevărată cursă pentru supravieţuire.
De ce ar trebui cu adevărat citit: Acest volum a fost iniţial recitat de Homer înainte de a fi pus pe hârtie, acest amănunt făcând ca Odiseea să devină o parte importantă a istoriei.
Ulise, de James Joyce
Ce se crede că se discută în roman: un general al Statelor Unite intră în foarte multe detalii despre strategiile sale de război.
De ce ar trebui cu adevărat citit: Ulise este romanul care a ridicat ştacheta pentru romenele de fiction-experimental şi îţi provoacă imaginaţia să lucreze până la epuizare.
Mândrie şi prejudecată, de Jane Austen
Ce se crede că se discută în roman: cât mai mult egocentrism şi discriminare ce pot fi cuprinse într-o singură carte.
De ce ar trebui cu adevărat citit: romanul le demonstrează cititorilor că uneori căutarea propriului sine nu trebuie să fie neapărat o călătorie extraordinară, ci poate fi întreprinsă şi în liniştea zilelor obişnuite.
Jane Eyre, de Charlotte Brontë
Ce se crede că se discută în roman: o poveste despre o femeie care are o viaţă foarte, foarte, foarte, foarte, foarte lungă – cât 400 de pagini de lungă, de fapt.
De ce ar trebui cu adevărat citit: dacă poţi trece peste limbajul greoi şi numărul mare de pagini, vei descoperi că Jane Eyre vizează teme importante, precum genul, sexualitatea, clasa socială şi religia.
Şoareci şi oameni, de John Steinbeck
Ce se crede că se discută în roman: o biografie a lui Walt Disney.
De ce ar trebui cu adevărat citit: este o lectură rapidă care serveşte drept portret al Americii din timpul Marii Depresiuni (în eng., în orig. Great Depression) şi totodată o descriere a prieteniei.
Clopotul de sticlă, de Sylvia Plath
Ce se crede că se discută în roman: un ghid de navigare a site-ului Etsy.
De ce ar trebui cu adevărat citit: fără pic de ruşine, Sylvia Plath se aventurează în complicata natură a patriarhiei şi opresiunii.
De veghe în lanul de secară, de J.D.Salinger
Ce se crede că se discută în roman: un bărbat care joacă baseball într-un lan de secară.
De ce ar trebui cu adevărat citit: J. D. Salinger a scris unul dintre cele mai bune romane despre maturizare din ultima perioadă şi, cu siguranţă, nu vă va lăsa să vă plictisiţi.
Litera stacojie, de Nathaniel Hawthorne
Ce se crede că se discută în roman: demult, o tânără femeie este marginalizată de către întreg oraşul din cauza faptului că nu vrea să poarte jacketa de poştaş a prietenului ei.
De ce ar trebui cu adevărat citit: Litera stacojie este un text important ce tratează ruşinea unei femei uşoare, precum şi implicaţiile politice legate de sexul unei persoane, ce contestă valorile puritane ale Americii de secol XIX.
Crimă şi pedeapsă, de Feodor Dostoievski
Ce se crede că se discută în roman: Varianta Law and Order Special Victim Unit (serial american) a secolului XIX.
De ce ar trebui cu adevărat citit: Dostoievski demonstrează ce înseamnă conceptul de moralitate şi îi provoacă pe cititori să se gândească dacă finalul scuză mijloacele.
sursa: buzzfeed.com
foto: rachelsian