„Tot ceea ce îmi doream am obținut în ziua în care nu mi-am mai dorit.”
Încep spunând, poate, esențialul: Roman interzis de două ori, și, precum majoritatea romanelor inițial interzise, a devenit cea mai vândută carte a tuturor timpurilor în Iran. Acțiunea se țese în jurul anilor ’60-’80, pe fundalul Războiului Civil din Iran, surprinzând viața lui Masumeh în diferite etape: de la stadiul de adolescentă marcată de dogmele specifice islamului, și de tradițiile duse la extrem de membrii familiei sale, până la cel de femeie matură nevoită să înfrunte toate greutățile și să lupte împotriva tuturor pentru drepturile sale și cele ale copiilor săi.
Într-un loc unde femeile sunt văzute doar ca niște ființe neînsemnate, care trebuie să se supună regulilor, nici măcar părinții nu reprezintă un sprijin pentru tânăra Masumeh, ci, din contra, ei sunt cei care îi hotărăsc destinul, căsătorind-o forțat cu un om total necunoscut, privând-o astfel de adevărata ei dragoste, tânărul Saeid.
Romanul este povestit din perspectiva tinerei, m-am confruntat, astfel, cu multe trăiri intense și măcinări interioare ce mă făceau să trăiesc odată cu ea, fiind cu un picior în lumea realității și cu celălalt în lumea ficțiunii. Atunci când realizează că nunta este iminentă, Masumeh analizează în detaliu anumite aspecte ale societății în care trăiește, o societate bolnavă în care aparențele primează :
„Dar ce era păcatul cu adevărat? Și, apoi, față de cine și în legătură cu ce aș fi fost vinovată? Să mă culc cu un bărbat pe care nu-l cunoșteam și nu-l iubeam, și care avea dreptul să mă atingă numai pentru că altcineva rostise o formulă și eu fusesem obligată să spun «da», sau să continui să iubesc un altul, cu care aș fi vrut să-mi petrec viața, dar care nu era soțul meu? Care din cele două era adevăratul păcat?”
În pofida faptului că soțul său se dovedește a fi un om cult care, spre deosebire de părinții săi, o sprijină în continuarea studiilor, viața lui Masumeh alături de acesta nu este una lipsită de probleme. Tot mai lungile-i absențe de acasă, al căror scop soția nu îl cunoaște, o pun atât pe ea, cât și pe copiii ei în mare pericol.
„Până când va trebui să trec examene? De ce mă pune Dumnezeu mereu la încercare? Vrea să-și arate omnipotența în fața unei sărmane disperate ca mine? Nu vreau să trec probele lui.”
Viața o supune la grele încercări pe eroina noastră, deja matură acum, căci va fi nevoită să-și crească copiii de una singură, reușind să facă asta cu demnitate și curaj, dând dovadă de resurse inepuizabile, de dârzenie, iubire maternă și spirit de sacrificiu.
Pe mine m-a prins cartea; pot spune că zile de-a rândul m-a „urmărit” și mi-a umplut mintea de întrebări cărora, oricât încercam, nu le puteam răspunde. Cartea ne învață că viața, din păcate, nu este un basm, este o provocare, un drum anevoios căruia doar cei puternici îi pot face față. Nu știu câtă profunzime poate să surprindă recenzia mea, cu siguranță doar o foarte mică parte din ceea ce romanul transmite, căci, dacă aceasta emoționează câtuși de puțin, romanul are, cu siguranță, puterea de a bulversa. Este un roman puternic prin trăirile ce le emană, la fel ca eroina – o figură emblematică ce „dă glas tuturor destinelor feminine înlănțuite de tradiție și luptă chiar cu prețul vieții pentru ce li se cuvine”.
PS: Vă recomand și Tatăl celuilalt copil, de aceeași autoare – o altă lectură ce pe mine m-a încântat.
Recenzie trimisă de Alina Popa.