Cititorul din peşterǎ – Rui Zink

Titlu: Cititorul din peșterǎ

Autor: Rui Zink

Editura: Humanitas

Anul: 2008

Pagini: 96

Recenzie trimisă de Elena Silvana Potocean

Dacă ar trebui să descriu această carte în câteva cuvinte, aș spune că cel mai bine i se potrivește  zicala  „Esențele tari se țin în sticluțe mici”. Este o carte subțirică, de numai 96 de pagini, și cu o  structură  narativă extrem de simplă. Aproape că pare o poveste pentru niște puști de 10-14 ani. Dar în ciuda aparentei simplități la nivel de limbaj și construcție epică, înțelesurile sunt extrem de profunde.

Cititorul din peșteră, de Rui Zink, poate fi definită ca fiind un manifest pro literatură. Indiferent  cât de cititor înfocat ești (sau nu), n-are cum să nu îți placă  această poveste. E ceva în stilul lui Rui Zink, ceva care te face să-i  îndrăgești personajele. Eu, una, îl văd pe Rui Zink ca pe un fel de Ion  Creangă modern al Portugaliei. Tare mult mi-ar fi plăcut să am un profesor ca el. Cred  că ar putea convinge pe oricine să se apuce de citit.  Cititorii veterani ar putea să găsească un pic dezamăgitoare dimensiunile reduse ale cărții și lipsa de complexitate. Ar fi păcat. Pentru că, așa cum zice însuși autorul, un cititor cu stil ar trebui să găsească ceva plăcut  în orice carte.

Adevărul e că pe aceasta aș cataloga-o ca fiind adresată, în primul rând, celor care nu prea citesc, care n-au prins încă drag de lumea minunată pe care ți-o oferă lectura. Dacă te-ai întrebat vreodată care-i treaba cu cititul, care-i scopul cărților, cum să citești, când să citești… ei bine, Cititorul din peșteră e cartea potrivită  pentru tine. E cartea care te va iniția într-ale cititului.

Rui Zink ne spune povestea unui puști (tipul copilului care respinge lectura) ajuns pe corabia unor „pirați” și-apoi în peștera lui Anibalector, monstrul care îi va schimba viața introducându-l în lumea cărților. Nu sunt de ignorat  nici numeroasele repere bibliografice pe care ni le oferă această lectură.

Iar dacă încă nu v-am convins să o citiți, sper să vă ademenesc cu următoarele citate :

„Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău.”

„Cititul e ca patinatul, se învață prin practică, îi prinzi gustul tocmai exersând acest gust.”

„Când i se scot cătușele, primul lucru pe care-l face prizonierul e să se plângă că-i e frig la încheieturi.”

„Cititorul trebuie să știe să încerce a vorbi limba cărții.”

„Nu trebuie să-ți placă totul, știi? A fi disponibil înseamnă și a fi vigilent. Capul tău nu-i o ladă de gunoi în care arunci cărți. Dacă o prăjitură chiar nu-ți place, o mănânci totuși? Răspunsul e: depinde. Ca să-ți creezi gustul, ca să capeți încredere în gustul tău, trebuie mai întâi să ți-l educi.”

„Povestirile cu adevărat valoroase sunt întotdeauna ca jocurile acelea pentru copii, unde trebuie să unim punctele și ni se cere să completăm noi înșine desenul.”

„O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini și tâmpenii, nu. Este diferența dintre a călători și a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea, să rămânem gură-cască.”

„Să spunem că, la fel ca în dragoste, lectura e o întâlnire între două persoane imperfecte, care se pot completa la perfecție.”

Un citat ideal pe post de încheiere:

„Într-o zi, tinere și descreierat amic, vei învăța că lucrurile cele mai importante în viață sunt cele care nu servesc la nimic.”

Scroll to Top